Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a emis ordinul de modificare a Ghidului specific pentru apelul de proiecte POR/2018/4/4.1/2/proiecte nefinalizate din cadrul Axei Prioritare 4 „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”, Prioritatea de Investiții 4.1 – Mobilitate urbană a Programului Operațional Regional 2014-2020.
Principalele modificări se referă la:
- Eliminarea condiției cu privire la „demararea lucrărilor” raportată la momentul depunerii cererii de finanţare, pentru activitățile privind componentele sistemului de transport public;
- Includerea unei liste de verificare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziție publică, atribuite conform regulilor de achiziție BERD;
- Introducerea clauzelor contractuale specifice pentru proiectele nefinalizate.
Celelalte modificări sunt prezentate în documentul „Sinteza modificărilor”, anexat Ghidului specific.