Reprezentantii Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru au participat la inceputul acestei luni, la evenimentul organizat la Universitatea ”1 Decembrie 1918” de catre municipalitatea din Alba Iulia, in parteneriat cu Ministerul Comunicatiilor si pentru Societatea Informationala, pentru lansarea proiectului ”Alba Iulia Smart City 2018”. Aceasta reuniune a avut in vedere inclusiv dezvoltarea de proiecte finantabile prin POR 2014-2020.

Concret, la evenimentul de lansare a proiectului au participat peste 100 de persoane, inclusiv reprezentanti ai autoritatilor publice locale si centrale, numerosi reprezentanti ai companiilor, dar si ai mediului universitar, din cadrul mass-media, precum si din partea organizatiilor neguvernamentale si a voluntarilor. Acesta a fost ”primul pas” spre construirea ”Orasului unde s-a nascut viitorul!”, sloganul sub care va fi cunoscut acest proiect. In cadrul manifestarii a fost prezentata carta ”Marii Uniri a Solutiilor Inteligente de la Alba Iulia”, document simbolic care isi propune sa reuneasca valorile si interesele comune ale autoritatilor publice locale si centrale, asociatiilor, companiilor, institutelor de cercetare-dezvoltare, universitatilor si a voluntarilor care isi doresc sa contribuie intr-un mod integrat la transformarea municipiului Alba Iulia in primul oras inteligent din Romania, in contextul sarbatoririi Anului Centenar 2018.

Aceasta carta nu reprezinta un angajament oficial, ci unul simbolic, prin care semnatarii isi exprima intentia de a se implica in proiect, nefiind necesar sa fie semnata de catre reprezentantii legali ai companiilor,  institutiilor sau organizatiilor participante, iar dorinta initiatorilor proiectului ”Alba Iulia Smart City 2018” este ca acest document sa reprezinte acordul de principiu al tuturor celor care isi pot uni fortele pentru a contribui la transformarea orasului Alba Iulia intr-un oras al viitorului.

”Accelerarea urbanizarii aduce noi provocari atat pentru cetateni cat si pentru administratia publica locala. Abordarea inteligenta a urbanizarii, respectiv adaugarea adjectivului „Inteligent” la spatiul de locuit comun, in cazul nostru orasul, presupune o noua viziune de dezvoltare urbana, care integreaza solutii ale noilor tehnologii, combinand internetul (IoT) cu tehnologia informatiilor (ITC). Scopul este de a asigura o mai buna gestionare a patrimoniului public local, material si imaterial si, in final, de a construi un spatiu de viata mai prietenos, mai durabil si mai sustenabil pentru cetateni. ADR Centru este un promotor activ al dezvoltarii acestui concept in Regiunea Centru, aflandu-se in avangarda initiativelor de gen. In luna noiembrie a anului trecut am  organizat la Alba Iulia Conferinta internationala „Dezvoltarea Urbana Inteligenta”, cu participarea reprezentantilor Comisiei Europene, ai BERD, precum si ai numerosi experti in acest domeniu, atat romani cat si straini. Consideram ca, prin aceasta initiativa, Alba Iulia va deveni un oras al cetatenilor, al turistilor si al investitorilor, ducand la implicarea integrata in viata social-economica a tuturor celor care pot influenta o schimbare pozitiva”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

ADR Centru, impreuna cu partenerii sai regionali, a inclus in Strategia de Specializare Inteligenta a Regiunii Centru sectoarele „Mediul construit sustenabil” si „IT – Industrii creative”, ambele avand capacitatea de a genera plus-valoare in eforturile administratiei publice locale de edificare a „orasului inteligent”, prin sustinerea inclusiv financiara a initiativelor care vor contribui la transformarea arealelor urbane. Prin POR 2014-2020, ADR Centru acorda sprijin concret abordarii inteligente a transformarii spatiilor urbane, cum este cazul Axei Prioritare 3 – Sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon, Obiectivele Specifice (OS) 3.1 A – Cladiri rezidentiale, 3.1 B – Cladiri publice si iluminat public, dar si prin OS 3.2 – Mobilitate urbana. De asemenea, avand in vedere faptul ca „orasul inteligent” trebuie gandit ca un concept incluziv si durabil, ADR Centru sprijina dezvoltarea urbana prin Axa Prioritara 4 – Dezvoltarea urbana durabila. Patrimoniul local este o alta tema de interes pentru „orasul inteligent”, aplicatiile ce vor fi dezvoltate avand capacitatea de a facilita accesul turistilor si nu numai la patrimoniul cultural urban, valorificat si conservat cu sprijinul Axei Prioritare 5din cadrul POR 2014-2020, respectiv prin OS 5.1 – Patrimoniu cultural. Nu in ultimul rand, ADR Centru a publicat in paginile de social-media, pe YouTube si Facebook, un film produs tocmai pentru a prezenta interactiv cetatenilor provocarile dar si solutiile care pot fi adoptate in privinta dezvoltarii transportului intr-un ”oras inteligent”.

 

 Alba Iulia, 5.12.2016