Fonduri europene pentru întreaga comunitate din Mediaș

Veste bună de Ziua Europei pentru medieșeni

Încă două proiecte depuse de edilii municipiului Mediaș se concretizează în investiții importante pentru dezvoltarea întregii comunități. Cererile de finanțare depuse în cadrul Axei Prioritare 9.1 a Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020, susțin îmbunătățirea condițiilor de viață sub responsabilitatea întregii comunități. În urmă cu două luni, municipalitatea a contractat cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru – care coordonează procesul de dezvoltare în cele șase județe ale Regiunii Centru – un proiect pe aceeași Axă, pentru modernizarea și dotarea Școlii Gimnaziale din satul Ighișu Nou. În scurt timp medieșenii vor vedea demarând și investițiile dintr-un al patrulea proiect finanțat în cadrul axei respective, pentru realizarea unui Centru Comunitar Medico-Social în fostul ”Corp R Aviație”.  Valoarea totală cumulată a celor patru cereri de finanțare depuse spre finanțare la ADR Centru este de peste 10 milioane euro. Dintre aceste proiecte, primarul Gheorghe Roman și Simion Crețu, director general ADR Centru, au prezentat public, în data de 7 mai, în cadrul unei reuniuni dedicate Zilei Europei, două inițiative locale care au o valoare totală cumulată de peste 8,5 milioane euro.

Informații Program de finanțare și buget proiecte:

Cererile de finanțare pentru proiectele ”Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, str. Baia de Nisip” și ”Centru Social Comunitar de Agrement și Sportsunt contractate în cadrul Programului Operațional Regional REGIO 2014-2020, Axa Prioritară 9, care asigură finanțare pentru sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban. În acest caz, este vorba despre dezvoltare plasată sub responsabilitatea comunității, pe de o parte obiectivul urmărit fiind de a dezvolta incluziunea socială a grupurilor defavorizate, prin asigurarea unei locuințe și asigurarea unor condiții de trai decente, iar pe de altă parte se dorește crearea unei baze materiale capabile să satisfacă nevoile legate de activitățile recreaționale, în special îndrumarea tinerilor în activități sportive.

Valoarea totală a proiectului pentru locuințe sociale colective este de 19.148.807,84 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 7.086.618,68 lei (98% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv aproape 1,5 milioane euro). Valoarea totală a proiectului pentru centrul comunitar de agrement este de 19.522.720,33 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate este de 9,208,359.58 lei (tot 98% din valoarea eligibilă a proiectului, respectiv mai mult de 1,9 milioane euro). Diferențele între cele două sume sunt reprezentate, în ambele cazuri, de contribuția mai mare a beneficiarului – Primăria municipiului Mediaș – la cheltuielile eligibile și neeligibile din cadrul proiectului. Edilii estimează că ambele proiecte se vor finaliza până în data de 31 decembrie 2023.

Opinia decidenților privind importanța proiectelor:

”În urmă cu câțiva ani am avut proiectul de modernizare Cetatea Mediașului, iar pentru această perioadă de programare a fondurilor europene, ne-am concentrat atenția pe dezvoltarea infrastructurii și a Zonelor Urbane Marginalizate. Nu demult am semnat și contractul pentru îmbunătățirea condițiilor urbane în zona centrală a orașului, iar împreună cu contractul pentru modernizarea sistemului de transport, pentru care au început deja să sosească troleibuzele, vom folosi aproape 20 milioane euro, din care cea mai mare parte fonduri europene, pentru dezvoltare locală. Avem patru proiecte pentru Zonele Urbane Marginalizate, prin care investim în Ighișu Nou, în aceste locuințe sociale sau în Centrul de Agrement pe care-l vom construi pe strada Sticlei, precum și propunerea de a transforma Corpul R Aviație într-un Centru medico-social. Toate proiectele noastre urmăresc creșterea calității vieții tuturor medieșenilor, nu numai a celor care trăiesc în condiții oarecum marginalizate. Trebuie să cream facilități pentru accesul la educație, trebuie să devenim și mai incluzivi, iar noi încercăm să oferim fiecărui cetățean sentimentul de siguranță și un sprijin real din partea administrației publice. Este adevărat, cofinanțăm cu sume importante aceste proiecte, dar numai din fonduri proprii nu le-am fi putut realiza niciodată. De aceea, nu pot decât să mă bucur că vestea contractării acestor proiecte care vor susține componenta dezvoltării sociale a municipiului a venit aproape de Ziua Europei”, a declarat domnul Gheorghe Roman, primarul municipiului Mediaș.

”În ultima perioadă am anunțat investiții semnificative pentru comunitatea din Mediaș, în infrastructura de învățământ, în modernizarea perimetrului urban central sau în facilități pentru zonele marginalizate. De rezultatele acestor proiecte vor beneficia mii de oameni, care vor ști că edilii au atras fonduri europene pentru transport, pentru modernizarea orașului, pentru investiții sociale. Toate cele patru proiecte depuse de medieșeni spre finanțare prin Axa 9 a POR 2014-2020 ies în evidență pentru că vor crește calitatea serviciilor publice și vor completa interacțiunea socială, vor fi favorabile incluziunii. Municipiul Mediaș este singurul din Regiunea Centru care are patru proiecte depuse spre finanțare pe această axă a Programului REGIO și până acum am contractat trei, iar finanțarea pentru Centrul Comunitar Medico-Social este în curs de aprobare la AMPOR. Aceste proiecte de la Mediaș sunt și primele contractate în Regiunea noastră pe Axa prioritară privind dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității. Sperăm ca, prin acest instrument, administrația publică de la nivel local să beneficieze de o îmbunătățire a experienței de a pregăti proiecte prin care să integreze comunitățile marginalizate în viața publică și să ofere sprijin real tuturor persoanelor ce au nevoie de asistență. Aceste investiții, corelate cu toate proiectele vor dovedi oamenilor că ne preocupăm cu toți să atragem cele mai bune surse care duc la creșterea calității vieții, chiar și la periferia unor centre urbane”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Detalii tehnice privind investițiile propuse:

Prin proiectul ”Construcție locuințe sociale colective, inclusiv utilități și amenajări exterioare loc de joacă, str. Baia de Nisip” se va construi un ansamblu de 8 imobile, cu un număr total de 80 apartamente, din care 32 apartamente cu 3 camere, 32 de apartamente cu 2 camere și 16 apartamente de 1 cameră, fiind amenajate un număr de 40 locuri de parcare supraterane. Cele 8 imobile vor fi de două tipuri distincte, dar fiecare dintre ele va avea un regim de înălțime P+3E. Pe de altă parte, prin acest proiect, pe aceeași stradă se va revitaliza un spațiu abandonat, neutilizat, unde va fi creat și amenajat un loc de joacă pentru copii. Complementar, pe acest teren se vor crea și spații de recreere sau pentru activități sportive care sunt destinate persoanelor adulte din zonele marginalizate.

Prin proiectul ”Centru Social Comunitar de Agrement și Sport” se va înființa un centru social comunitar de agrement și sport, în care se vor crea spații și se vor achiziționa dotările necesare astfel încât comunitatea marginalizată să poată face sport. Aici vor exista un teren de sport interior, un panou de cățărare, o sală multifuncțională de gimnastică, yoga, fitness, aerobic, etc, un spațiu de primire și așteptare, locuri pentru vizionarea evenimentelor sportive, dar și un teren de sport neacoperit pe acoperișul clădirii. Imobilul nou construit va avea 4 nivele, va beneficia de control acces, spații de depozitare, vestiare, grupuri sanitare și va fi amplasat pe un teren în suprafață de 3960 mp, în zona de sud-vest a orașului, pe strada Sticlei, cu acces facil pentru toți locuitorii din cele 5 zone urbane marginalizate identificate la nivelul municipiului Mediaș.

Mai multe detalii privind cele două proiecte pot fi regăsite în Fișele tehnice atașate acestui material de presă.