Sala mare de Conferințe a Consiliului Județean Sibiu a găzduit reuniunea de lucru organizată de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru pentru analiza unor documente de planificare la nivel regional. La această ședință a Comitetului Regional de Planificare al Regiunii Centru au participat mai mult de 40 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile din Regiunea Centru. Discuțiile au vizat aspecte privind coordonarea procesului de dezvoltare regională, fiind analizate rezultatele atinse prin investițiile derulate în perioada 2014-2020, în vederea pregătirii domeniilor care au nevoie de finanțare, în concordanță cu direcțiile de dezvoltare prevăzute pentru perioada de finanțare 2021-2027.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de coordonator al Comitetului Regional de Planificare (CRP) ”Centru”, a organizat această întâlnire de lucru în cadrul partenerial de la nivel regional, pentru analizarea priorităților regionale de investiții. Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru (PDR Centru), este documentul principal de planificare şi programare elaborat la nivel regional și este asumat de către factorii de decizie din Regiunea Centru. PDR Centru este elaborat de ADR Centru în colaborare cu partenerii regionali și cuprinde direcțiile de dezvoltare regionale.
Convocată de ADR Centru ședința CRP Centru a avut în vedere avizarea Raportului final de Monitorizare a Planului de Dezvoltare Regională (PDR) Centru 2014-2020. Ulterior avizării acestui Raport, membrii CRP Centru au analizat PDR Centru pentru perioada 2021-2027. Ședința a fost condusă de către dl. Simion Crețu – Director general ADR Centru, alături de dl Marcel Luca – Vicepreședinte CJ Sibiu.
Elaborat pe baza celor 79 indicatori de monitorizare, Raportul oferă o imagine cuprinzătoare a evoluției socio-economice a Regiunii Centru în perioada 2014-2021, inclusiv a contribuției proiectelor cu finanțare europeană la dezvoltarea Regiunii Centru. Textul Raportului pune în evidență atât progresele semnificative înregistrate în domenii precum infrastructura tehnică, infrastructura socială, infrastructura de transport, dezvoltarea economică, turismul, modernizarea agriculturii, creșterea ocupării, dezvoltarea urbană și modernizarea zonelor rurale cât și rămânerile în urmă și evoluțiile nefavorabile în ce privește inovarea în cadrul companiilor, digitalizarea, asigurarea forței de muncă, declinul demografic, decalajele existente între mediul urban și cel rural în termeni de nivel de trai și oportunități economice.
La finalul discuțiilor pe marginea Raportului de Monitorizare, documentul a primit avizul tuturor membrilor CRP Centru prezenți la întâlnire, precum și al membrilor care au participat în format online la ședință. După această procedură de avizare, Raportul de monitorizare al PDR Centru 2014-2020 va fi supus aprobării CDR Centru.
Alături de discuțiile pe marginea Raportului de Monitorizare elaborat la finalul perioadei de implementare a PDR Centru 2014-2020, agenda întâlnirii a inclus două prezentări ale studiilor regionale elaborate în anul 2021: studiul referitor la nevoile și oferta de competențe digitale în administrație și economie și cel privind dezvoltarea infrastructurii de transport la nivelul Regiunii Centru. Evenimentul a inclus și o prezentare a Programului ,,Regiunea Centru” aprobat de către Comisia Europeană la 26.10.2022 și lansat la nivel regional în data de 23.11.2022. Acest Program este gestionat de ADR Centru în calitate de Autoritate de Management. La finalul întâlnirii, a fost prezentat un calendar orientativ pentru anul 2023 al activităților Comitetului Regional de Planificare Centru.
”Elaborarea Raportului de Monitorizare este un bun prilej de a face un bilanț al activității în domeniul implementării fondurilor europene, cu un an înainte de încheierea celui de-al doilea exercițiu financiar după aderarea noastră la Uniunea Europeană. Cele peste 25.000 proiecte cu finanțare europeană implementate la nivel regional în perioada 2007-2022, având o valoare totală peste 14 miliarde euro, au avut o contribuție importantă la dezvoltarea Regiunii Centru, punându-și o amprentă puternică asupra comunităților din cele șase județe ale regiunii. Perioada de finanțare 2021-2027 vine cu noutăți importante în ce privește programul regional, dar și cu noi priorități regionale, precum digitalizarea administrației publice locale și a companiilor sau sprijinirea activităților inovative ale firmelor și accelerarea transferului tehnologic, activități care beneficiază de alocări financiare consistente în Programul ,,Regiunea Centru” 2021-2027, a cărui implementare va începe în primele luni ale anului 2023”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Detalii privind Planul Regional de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014–2020 se regăsesc pe www.adrcentru.ro, precum și pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, Secțiunea ”Documente de Planificare și Programare 2014-2020”.