UPDATE – referitor la prezentările susținute în cadrul evenimentului ”Reuniunea internațională de lucru privind pregătirea proiectelor pentru dezvoltarea zonei montane din Regiunea Centru”.
Peste 40 de experți români și străini au participat la evenimentul organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru în perioada 9-10 martie, la Brașov, unde au fost prezenți reprezentanții Regiunii Podkarpackie din Polonia și reprezentanții Regiunii Centru din România, alături de reprezentanți ai Guvernului României și ai Guvernului Poloniei. Aveți atașate prezentările susținute, iar discuțiile pot fi revăzute oricând accesând Pagina de Facebook ADR Centru România (link: )
Experți români și străini au analizat problemele comunităților din zona Munților Carpați, necesarul de investiții, oportunitățile și provocările dezvoltării durabile a zonei montane, în concordanță cu obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene și în concordanță cu necesitatea recuperării rapide a decalajelor de dezvoltare față de celelalte regiuni europene. Lucrările evenimentului au fost conduse de Mareșalul Regiunii poloneze Podkarpackie (Subcarpatia), domnul Władysław Ortyl, Președintele Grupului de lucru Interegional pentru Munții Carpați, în cadrul Comitetului European al Regiunilor, alături de conducerea Consiliului Județean Brașov și de membrii Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, împreună cu directorul general ADR Centru, care a moderat această reuniune internațională.
”Am avut o cooperare foarte bună cu partea română, în cadrul Grupului Interregional Carpatic pentru crearea Strategiei Carpatice. Aș dori să-mi exprim mulțumirile deosebite pentru reprezentanții Regiunii Centru în cadrul Comitetului Regiunilor Europene (CoR), care au avut o importantă contribuție la adoptarea avizului meu privind Strategia macroregională pentru Regiunea Carpatică. Acest eveniment de la Brașov vine să sensibilizeze opinia publică locală și chiar de la nivel european, fiind o acțiune realizată în beneficiul inițiativei noastre comune. Văd și aici, în România, interes și susținere pentru toate regiunile europene din Carpați, pentru crearea unui instrument adecvat care să ne susțină dezvoltarea în viitor. Inițiativa noastră a devenit matură, acum trebuie mai mult efort, pentru a o promova la nivel european și pentru a realiza proiecte sustenabile care să-i crească valoarea”, a declarat domnul Władysław Ortyl, Mareșalul Regiunii poloneze Podkarpackie.
După această întâlnire de lucru, care s-a desfășurat în după-amiaza zilei de 9 martie, în prezența reprezentanților Ministerului Fondurilor Europene, ai Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și ai Ministerului Economiei, în dimineața de 10 martie, Mareșalul Ortyl și președintele Veștea au avut o scurtă întâlnire informală, împreună cu conducerea ADR Centru, pentru a stabili jaloanele unei colaborări comune. În cadrul Conferinței de presă care a urmat acestei întâlniri, domnii Adrian Veștea și Władysław Ortyl, au prezentat punctul de vedere comun la care au ajuns experții din cele două regiuni europene și au semnat un Apel comun al autorităților publice locale din cele două regiuni, adresat la nivel național și european, în sensul ca toți factorii responsabili să-și intensifice eforturile pentru a obține o poziție comună a statelor carpatice privind crearea cadrului instituțional pentru dezvoltarea durabilă a zonei Munților Carpați. Astfel, semnatarii acestui Apel comun, consideră că regiunile carpatine din Europa vor deveni o voce puternică și bine articulată în cadrul organismelor decizionale de la nivel european. În esență, se dorește definirea și adoptarea de către Uniunea Europeană a unei strategii de dezvoltare, apropiată ca și concept de cele patru documente programatice de la nivel macro-regional, ca instrument de întărire a coeziunii teritoriale.
”În cadrul întâlnirii noastre am discutat, ca exemple, despre Regiunea Mării Baltice, Regiunea Dunării, Regiunea Mărilor Adriatică și Ionică, sau Regiunea Alpină- EUSALP. Este evident că există un interes clar exprimat de către reprezentanții autorităților publice din statele carpatice, pentru inițierea unei Strategii pentru Regiunea Munților Carpați similare cu cele pentru regiunile amintite. Trebuie să ținem cont că, în urmă cu doi ani, Grupul Interregional Carpați din cadrul Comitetului European al Regiunilor a adoptat Declarația pentru elaborarea Strategiei UE pentru Regiunea Carpatică. Acum, în perioada în care, la nivelul Regiunii Centru, implementăm Programul Operațional Regional 2014-2020, este foarte important să ne pregătim pentru viitor, să găsim cele mai bune oportunități de finanțare a nevoilor locale și regionale de dezvoltare. Noi suntem acum în faza în care vom atrage fonduri nerambursabile de peste 1,3 miliarde euro, până la finalul anului 2023, dar trebuie să fundamentăm foarte bine programele și proiectele de viitor, deoarece condițiile europene evoluează și nu putem să rămânem cantonați într-o zonă cu grad mai redus de dezvoltare”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Participanții la reuniunea de lucru comună de la Brașov – la care au participat reprezentanții tuturor județelor din Regiunea Centru – au ajuns la concluzia că, pentru dezvoltarea durabilă a zonei Munților Carpați, este nevoie de o viziune strategică și o coordonare mai bună a diferitelor politici și programe sectoriale sau la nivel regional. Pe de altă parte, este nevoie de programe și proiecte bine definite, realizate într-un cadru favorabil, care să aibă în vedere întărirea cooperării între statele, regiunile și comunitățile din Munții Carpați și să faciliteze implementarea de proiecte de dezvoltare cu o acoperire teritorială largă. S-a vorbit de crearea unui cadru politico-instituțional care să răspundă nevoilor multiple ale acestei zone, prin adoptarea de către Uniunea Europeană a unei Strategii pentru Macro-Regiunea Carpatică, prevăzut cu o componentă financiară adecvată, de tipul Strategiei pentru Regiunea Alpină.
”Trebuie să fim conștienți de importanța dezvoltării durabile, pentru toate comunitățile din zona Munților Carpați. Avem definite pentru viitoarea perioadă obiectivele ambițioase ale Uniunii Europene și am subliniat în întâlnirea noastră de lucru necesitatea recuperării rapide a decalajelor de dezvoltare față de celelalte regiuni europene. Știm că Munții Carpați prezintă o importanță strategică particulară, atât pentru România și Polonia, cât și pentru întregul continent european. Dar, tot Munții Carpați sunt și cei care adăpostesc ecosisteme naturale de o valoare unică, cu un nivel ridicat de fragilitate. Cu alte cuvinte, această zonă montană are un mare potențial economic, dar și restricții semnificative în ce privește posibilitatea de valorificare a acestuia. Sper ca, după această întâlnire de lucru, experiența noastră comună, acumulată în ultimii ani în cadrul Convenției Carpatice – atât de către autoritățile guvernamentale, cât și de cele regionale și locale, pentru toate cele șapte state din zona Munților Carpați – să ducă la dezvoltarea durabile a Regiunii Carpatice”, a declarat domnul Adrian Veștea, Președintele Consiliului Județean Brașov.