Peste 32 milioane euro fonduri nerambursabile disponibile în Regiunea Centru pentru dezvoltarea microîntreprinderilor

ADR Centru anunță lansarea competiției de proiecte pe prioritatea 2.1 A POR 2014-2020

Începând cu data de 27 iulie 2016, ora 12.00, microîntreprinderile din Regiunea Centru cu peste un an de activitate și cu profit din exploatare înregistrat în anul 2015, pot depune cereri de finanțare pentru dezvoltare. Apelul de proiecte pe această prioritate este de tip competitiv și va fi deschis depunerii timp de 6 luni, respectiv până în 27.01.2017, ora 12.00. Această perioada de depunere a proiectelor poate fi redusă în cazul în care bugetul apelului este consumat mai devreme. Bugetul disponibil la nivelul Regiunii Centru, pentru finanțare în cadrul acestui apel este de 32,36 milioane euro.

ADR Centru anunță că pot depune cereri de finanțare microîntreprinderile din județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita Mureș și Sibiu, ce desfășoară activități conform Listei codurilor CAEN eligibile din Anexa 2 a Ghidului specific 2.1 A din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020 (vezi anexa). În cadrul acestui apel, un solicitant poate depune o singură cerere de finanțare, iar un proiect trebuie să aibă valoarea minimă eligibilă de 25.000 euro și nu poate solicita mai mult de 200.000 de euro finanțare nerambursabilă. Conform Ghidului specific, finanțarea solicitată trebuie să reprezinte maximum 90% din valoarea eligibilă a proiectului, iar cel ce solicită fonduri trebuie să asigure o cofinanțare de minim 10% din valoarea eligibilă a proiectului. Prin valoarea eligibilă a investiției se înțelege suma cheltuielilor eligibile incluse în proiect și aceasta nu coincide cu valoarea totală a proiectului, care poate conține și cheltuieli neeligibile, adică nedecontate prin acest program. Proiectele ce se depun pentru solicitare de fonduri nerambursabile pot să solicite finanțare pentru investiții în lucrări, echipamente, brevete, instrumente de comercializare on-line, dar și altele.

Este unul dintre domeniile de finanțare nerambursabilă a cărui lansare a fost de mult așteptată de către mediul de afaceri, respectiv de către microîntreprinderile din Regiunea Centru. Și este de înțeles, dacă luăm în considerare faptul că ultimele fonduri nerambursabile disponibile pentru microîntreprinderi, derulate de ADR Centru, au fost lansate la nivelul Regiunii Centru în anul 2009. Dacă ne raportăm la evoluția fondurilor alocate pentru microîntreprinderi prin POR 2007-2013, acest domeniu va fi cel mai dinamic și solicitat, unde și implementarea și absorbția vor avea rezultate foarte bune. Analizând numărul solicitărilor de informații primite și vizualizările informațiilor de pe acest domeniu, suntem siguri că aici competiția proiectelor depuse va fi una strânsă. Pentru o mai bună informare și înțelegere a condițiilor prevăzute în ghidul acestei priorități, dar și a sistemului on-line de depunere MySMIS, venim în sprijinul mediului antreprenorial și vom efectua începând cu luna iunie, seminarii de informare la nivelul fiecărui județ din Regiunea Centru”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Cererile de finanțare de pe această prioritate de investiții se vor depune exclusiv prin aplicația electronică MySMIS, http://www.fonduri-ue.ro/mysmis. Ca element de noutate, comparativ cu fondurile alocate prin POR 2007-2013, pentru a asigura reducerea numărului de rezilieri, se specifică, ca și condiție, obligația solicitantului de a demonstra că are capacitatea financiară de a implementa proiectul prin prezentarea unui document de tip extras, contract/linie de credit, prin care asigură fondurile necesare pentru a acoperi contribuţia proprie de minimum 10% din valoarea eligibilă a proiectului, finanţarea cheltuielilor neeligibile, unde este cazul, şi resursele financiare necesare implementării optime a activităților propuse în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile din instrumente structurale. Mai multe informații, lista Codurilor CAEN, modelul cererii de finanțare se găsesc pe pagina aferentă programului la nivelul Regiunii Centru, Prioritatea de Investiții  2.1 sau pe www.inforegio.ro.

ALTE INFORMAȚII UTILE:

Cum se vor selecta proiectele:

  • Fiind un apel competitiv, cererile de finanțare depuse în primele două luni ale apelului vor parcurge etapele de verificare a conformității administrative și eligibilității și evaluare tehnică și financiară, urmând a fi direct contractate cele care au obținut cel puțin 85 de puncte (pragul de calitate) și care se încadrează în alocarea financiară disponibilă pentru acest apel. Dacă alocarea financiară disponibilă nu este acoperită, restul proiectelor care au obținut între 50 și 84 de puncte, vor fi menținute în competiția cu proiectele din lunile următoare. Cererile de finanțare depuse în următoarea lună (începând cu luna 3 de depunere), vor parcurge etapele de verificare a conformității administrative și eligibilității și evaluare tehnică și financiară. Proiectele care au obținut cel puțin 80 de puncte (noul prag de calitate) atât din prima tranșă (din cele menținute în competiție) cât și din tranșa curentă, vor fi contractate doar dacă se încadrează în alocarea financiară rămasă disponibilă. Dacă alocarea financiară disponibilă nu este acoperită, restul proiectelor care au obținut între 50 și 79 de puncte (provenind din ambele tranșe), vor fi menținute în competiția cu proiectele din lunile următoare. Proiectele care obțin mai puțin de 50 de puncte sunt respinse.

Ce tipuri de cheltuieli se vor deconta prin program:

  • Cheltuieli pentru amenajarea terenului și asigurarea utilităţilor necesare obiectivului;
  • Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică;
  • Cheltuieli pentru investiţia de bază: construcţii şi instalaţii, dotări, achiziţionarea de echipamente tehnologice, utilaje, instalații de lucru, mobilier, echipamente informatice, birotică, de natura mijloacelor fixe, Cheltuieli cu achiziționarea de brevete, licențe, mărci comerciale, programe informatice, alte drepturi şi active similare, Cheltuieli cu activități de realizare a instrumentelor de comercializare on-line.

ATENȚIE Nu sunt eligibile cheltuielile pentru procurarea de bunuri care intră în categoria obiectelor de inventar!

Alte cheltuieli eligibile:

  • Organizare de şantier;
  • Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier;
  • Cheltuieli conexe organizării de şantier,
  • Comisioane, cote si taxe – se cuprind: cota aferentă Inspectoratului de Stat în Construcţii pentru controlul calităţii lucrărilor de construcţii, cota pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de construcţii, cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor, taxe pentru acorduri, avize şi autorizaţia de construire/desfiinţare;
  • Cheltuieli diverse şi neprevăzute – se consideră eligibile dacă sunt detaliate corespunzător prin documente justificative şi doar în limita a 10% din valoarea eligibilă a cheltuielilor eligibile cuprinse la Cap. ”Cheltuieli pentru investiţia de bază”, punctul a. ”Construcţii şi instalaţii”;
  • Cheltuieli cu activitățile obligatorii de publicitate și informare aferente proiectului;
  • Cheltuielile cu activitatea de audit financiar extern.
  • TVA-ul nedeductibil aferent cheltuielilor eligibile este eligibil.

Care e perioada de implementare a unui proiect:

Activitățile proiectului se referă atât la activitățile realizate înainte de depunerea cererii de finanțare, cât și la activitățile ce urmează a fi realizate după momentul contractării proiectului și nu vor depăși data de 31.12.2023. Pe parcursul implementării proiectului, perioada de implementare de după semnarea contractului poate fi extinsă cel mult până la dublul acestei perioade.