Circa 50 de reprezentanți ai primăriilor, consiliilor județene, spitalelor, dar și ai firmelor de consultanță din județele Alba și Sibiu, au participat azi, 31.01.2017 la seminarul de lansare al fondurilor disponibile pentru sprijinirea eficienței energetice a clădirilor publice, desfășurat la Alba Iulia. Alte două seminarii pentru informarea solicitanților ce doresc să acceseze fonduri pe aceeași prioritate de finanțare a POR 2014-2020, vor avea loc mâine, 1 februarie, la Târgu Mureș, respectiv în 7 februarie, la Brașov. Evenimentele fac parte din suita de seminarii regionale pentru informarea potențialilor beneficiari ai apelului de proiecte POR 2014-2020 despre lansarea Ghidului Specific pentru Prioritatii de Investitii 3.1 „Sprijinirea eficientei energetice, a gestionarii inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice și in sectorul locuințelor” – Operațiunea B „Clădiri publice”.
Prioritatea de investitii 3.1.B, pentru imbunatatirea eficientei energetice a cladirilor publice a fost lansata la nivel national in data de 27.12.2016, iar depunerea de proiecte va fi posibila incepand cu data de 28.02.2017, ora 10:00, exclusiv prin intermediul aplicatiei electronice MySMIS. Alocarea prezentului apel de proiecte pentru Regiunea Centru este de 40,13 milioane euro, iar pentru un proiect valoarea finantarii nerambursabile acordate poate fi minimum 100.000 euro si maxim de 25 milioane de euro, echivalent in lei la cursul de schimb InforEuro al lunii Decembrie-2016, de 4,5172 lei/euro.
Solicitanti eligibili in cadrul acestui apel de proiecte pot fi autoritatile publice centrale, autoritatile si institutiile publice locale si parteneriatele intre acestea. Concret, prin prezentul apel de proiecte este sprijinita realizarea de investitii pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din mediul urban si rural, si care sunt cladiri de interes si utilitate publica. Ca activitati eligibile in proiecte sunt finantate investitiile pentru cresterea eficientei energetice a cladirilor publice din mediul urban si rural, care sunt cladiri de interes si utilitate publica. In cadrul acestui apel de proiecte, activitatile propuse nu trebuie sa intre sub incidenta ajutorului de stat. Ratele de co-finantare a proiectelor sunt distincte in functie de tipul de solicitant. Astfel, pentru autoritati si institutii publice locale, cofinantarea proiectelor este de minim de 2% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectelor, iar pentru solicitantii autoritati publice centrale, aceasta componenta de cofinantare este de minim 15% din valoarea cheltuielilor eligibile ale proiectului.
ADR Centru prezinta informatiile necesare potentialilor beneficiari ai acestor Prioritatii de Investitii de la nivelul Regiunii Centru, in vederea accesarii cu succes a fondurilor disponibile prin aceste apeluri de proiecte. In cadrul seminariilor de la Alba Iulia, Targu Mures si Brasov se vor prezenta conditiile specifice de eligibilitate cuprinse in Ghidul specific si aspectele privind depunerea proiectelor, dar si cerintele privind identitatea vizuala a proiectelor depuse. Fiecare seminar de informare va cuprinde o prezentare generala a Programului Operational Regional 2014-2020 si o prezentare generala a aplicatiei MySMIS. Tinand cont de structura grupului tinta a participantilor, la aceste intalniri de lucru vor fi sustinute si prezentari referitoare la modelele europene de valorificare a resurselor regenerabile pentru producerea de energie; inclusiv evolutia politicilor din domeniul bioenergiei si elaborarea Planurilor de Actiune pentru Energie Durabila.
Alba Iulia, 31.01.2017