ADR Centru a participat la Summit-ul ROMÂNIA COMPETITIVĂ !
Ziarul Financiar, Asociația ROREG și BCR au organizat, la Hotel JW Marriott din București, prima ediție a Summit-ului “ROMÂNIA COMPETITIVĂ: De la idee la business inteligent cu fonduri europene”. Acest eveniment dedicat creșterii competitivității țării noastre a reunit reprezentanți ai tuturor Agențiilor de Dezvoltare, alături de antreprenori, reprezentanți ai sectorului bancar și ai companiilor care au accesat fonduri europene, pentru a vedea cum pot fi folosite cât mai eficient cele peste 80 miliarde euro pe care România îi are la dispoziție în următorii ani pentru dezvoltare.
Mai mult de 150 persoane au răspuns invitației lansate de Ziarul Financiar și Asociația Agențiilor pentru Dezvoltare Regională (ADR) din România – ROREG, în parteneriat cu Banca Comercială Română. Temele dezbătute s-au referit la felul în care se construiește viitorul României folosind inteligent fondurile europene și la aportul fiecărei regiuni de dezvoltare în folosul mediului antreprenorial. Timp de peste 4 ore s-a discutat despre avantajul competitiv al fiecărei regiuni din România și despre oportunităţile de finanţare regională din fonduri europene.
”Una din prioritățile IMM-urilor din Regiunea Centru este creșterea gradului de modernizare. Deși există interes real pentru inovarea și modernizarea proceselor de producție, precum și a produselor și serviciilor oferite, capacitățile financiare și organizatorice ale companiilor sunt insuficiente pentru a le asigura accesul dorit la cele mai performante tehnologii. Având în vedere orientarea industrială a regiunii noastre, precum și faptul că aproape 90% din companiile din regiune sunt IMM-uri, creșterea competitivității acestui segment economic este esențială. Nevoile IMM-urilor țin, în special, de accesul la resurse pentru investiții, ele fiind într-o poziție de inferioritate față de întreprinderile mari. Din 2010 până în 2019, productivitatea muncii din Regiunea Centru a crescut cu aproape jumătate, de la 29% față de media UE. Totuși, cu o productivitate de doar 42%, față de media europeană, diferența este semnificativă, justificând sprijinirea creșterii competitivității IMM-urilor. Obiectivul nostru este să depășim faza în care Regiunea Centru este un inovator relativ modest în dezvoltare”, a precizat domnul Simion Crețu, Director general ADR Centru, vorbind despre impactul Summit-ului de la București.
Abordarea Regiunii Centru susține reducerea decalajelor dintre IMM și companiile mari în accesul la resurse pentru modernizare și adoptarea de tehnologii avansate. Valoarea foarte scăzută a cheltuielilor de inovare a IMM în Regiunea Centru arată necesitatea de susținere a investițiilor pentru IMM, iar în lipsa susținerii acestora inovarea va fi mult încetinită. Fără o susținere publică, nivelul de competitivitate al IMM regionale ar putea fi erodat rapid prin adâncirea diferențelor tehnologice, ceea ce va afecta fundamental gradul de dezvoltare a regiunii.
Pe de altă parte, adoptarea noilor tehnologii este, pentru IMM, un bun răspuns la tensiunile de pe piața muncii din Regiune și singurul instrument cu care pot contracara absorbția forței de muncă din piață de către companiile mari, cu care nu pot concura în termeni de salarizare la aceeași intensitate a utilizării forței de muncă pe unitatea de produs.
În perioada 2007-2020, în cele șase județe ale Regiunii de Dezvoltare ”Centru”, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a coordonat direct, prin mai multe programe europene, implementarea a peste 1.730 proiecte ale mediului de afaceri, prin care companiile au beneficiat de granturi cumulate în valoare de peste 430 milioane euro. Aceste finanțări au dus la investiții totale cumulate în valoare de aproape un miliard euro, care au asigurat păstrarea sau crearea a mai mult de 20.000 locuri de muncă în întreaga regiune. Bugetul finanțărilor nerambursabile alocate dezvoltării IMM-urilor în cadrul Programului ”Regiunea Centru” pentru perioada 2021 – 2027, depășește 270 milioane euro. Până în prezent, în cadrul acestui program au fost depuse de către companii 1160 cereri de finanțare, în valoare totală de aproape 815 milioane euro, prin care solicită fonduri nerambursabile în valoare de peste 446 milioane euro. Pe lângă granturi, mediul de afaceri din Regiunea Centru are posibilitatea de a accesa instrumente financiare în cadrul PR Centru, valoarea totală a acestora fiind de peste 36 milioane euro.
Concluzia unanimă a speakerilor la summit-ul ”România competitivă: De la idee la business inteligent, cu fonduri europene!” a fost că ”Fondurile europene pot contribui la dezvoltarea regiunilor însă este nevoie ca aceşti bani să fie investiţi în mod eficient pentru a produce rezultate, iar pentru acest lucru trebuie să existe o planificare la bază. Investiţiile trebuie să răspundă în mod real nevoilor comunităţilor, iar susținerea competitivității IMM-urilor prin finanțarea investițiilor inovative, va contribui la avansarea în lanțurile valorice, alimentând și procesul de inovare, în condițiile în care achiziția de tehnologie este cel mai important vector al achiziției de cunoaștere”.
Vorbind despre rolul jucat de bănci în creditarea afacerilor finanţate prin fonduri UE, precum și despre cele mai creditate sectoare economice, reprezentanții BCR au precizat rolul jucat de băncile comerciale în creditarea afacerilor finanţate prin fonduri UE și au subliniat care sunt cele mai „bancabile” businessuri. Reprezentanții companiilor au prezentat elementele cheie ale planurilor de afaceri pentru finantare nerambursabilă, dar și exemple de bune practici privind implementarea fondurilor europene pentru mediul privat, subliniind importanța contribuţiilor proprii pentru businessurile finanţate cu bani europeni.
Mai multe informații despre eveniment se găsesc pe pagina web a Ziarului Financiar, aici!
Înregistrarea video a lucrărilor Summit-ului ”România competitivă: De la idee la business inteligent, cu fonduri europene!” poate fi vizionată aici!