Contractul de finantare nerambursabila prin care se aloca fonduri europene prin Programul Operational Regional 2014-2020 Scolii Gimnaziale nr. 21 din Sibiu a fost semnat in 15 mai 2018 de catre reprezentantii ADR Centru si ai Primariei Municipiului Sibiu. Prin Axa Prioritara 3 a Programului Operational Regional 2014-2020, Prioritatea de investitii 3.1B, se vor aloca fonduri nerambursabile in valoare de peste 7,3 milioane lei, bugetul total al proiectului fiind de aproape 7,5 milioane lei. Imbunatatirea eficientei energetice, reducerea consumului de agent termic, conditii de studiu si de munca mai bune, dar si un mediu mai curat, sunt cateva rezultate de care vor beneficia aproape 800 de elevi, cadre didactice si personal auxiliar.
Proiectul de ”Reabilitarea Scolii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, in vederea imbunatatirii eficientei energetice” are o valoare totala de 7.459.258,93 lei, din care 149.185,18 lei reprezinta cofinantarea beneficiarului, diferenta dintre cele doua sume fiind reprezentata de fondurile nerambursabile. Proiectul se va incheia pana in 31.03.2020.
”In Municipiul Sibiu sunt peste 70 de unitati de invatamant in sistem public, iar noi ne-am preocupat sa investim pentru imbunatatirea conditiilor de studiu in cat mai multe. Unde am reusit din plin au fost proiectele finantate din fonduri europene, care asigura cresterea eficientei energetice. Sunt deja semnate trei contracte, in valoare totala de aproape 23 milioane lei si mai avem un proiect de reabilitare termica a unei scoli, in valoare de inca 7 milioane lei. Investim in cadrul Programului Operational Regional 2014-2020 si pentru reabilitarea termica a blocurilor de locuit, dar avem obiective importante care vor contribui la dezvoltarea unei economii cu emisii scazute de carbon, precum modernizarea parcului auto ce asigura transportul public, crearea de noi piste pentru biciclete, precum si amenajarea de spatii si trasee pietonale”, a declarat doamna Cora Astrid Fodor, primarul Municipiului Sibiu.
Investitiile care se vor realiza prin proiect se vor finaliza cu anveloparea termica a cladirii, utilizarea unor surse alternative de producere a energiei termice, electrice, reabilitarea instalatiei de iluminat, inlocuirea corpurilor de iluminat fluorescent si incandescent cu corpuri de iluminat cu eficienta energetica, dar si montarea unui sistem de management energetic. Toate aceste masuri vor imbunatati performantele energetice ale cladirilor Scolii Gimnaziale nr. 21 Sibiu, obtinandu-se un confort termic mai ridicat pentru elevi si profesori, facturi mai mici pentru incalzirea cladirilor si reducerea impactului negativ asupra mediului. Realizarea investitiei va duce la scaderea consumului de energie primara cu aproximativ 40%, cresterea consum de energie din surse regenerabile de cel putin 20% din consumul total, reducerea costurilor cu intretinerea si, implicit, resurse financiare pentru alte investitii prin degrevarea bugetului local de cheltuielile cu combustibilul conventional utilizat. Beneficiarul estimeaza, de asemenea, ca rezultatele pozitive ale proiectului se vor inregistra si in domeniul sanatatii, prin obtinerea unei calitati mai bune a aerului, mai putin condens si predispozitie redusa la mucegai.
”Cresterea eficientei energetice este o prioritate la nivel european, deoarece duce la o dezvoltare durabila, imbunatateste competitivitatea si sustine economia resurselor de energie, alaturi de reducerea emisiilor poluante. Toate proiectele de eficienta energetica au un rol important pentru protectia mediului si a climei, generand inclusiv noi locuri de munca si dezvoltarea economiei. Impact mai mare au aceste investitii in domeniile educational si medical, deoarece aproape toate cladirile publice din invatamant si sanatate au fost construite mult inainte 1990, avand performante energetice slabe, cu costuri mari ale energiei. Pentru administratia publica locala investitiile in infrastructura educationala din Regiunea Centru reprezinta o prioritate, un numar de 62 proiecte din Regiunea Centru fiind, in prezent, o parte contractate si o alta parte in diverse etape de evaluare, gradul de acoperire al acestei prioritati, prin sumele solicitate fiind de peste 182%. Odata lucrarile finalizate, de la jumatatea anului viitor vom incepe sa vorbim de cursuri desfasurate intr-un cadru adecvat studiului si performantei scolare. Curand, elevii vor studia in sali de clase mai bine incalzite, profesorii vor putea preda in conditii adecvate, iar parintii vor putea lucra linistiti fiindca scoala le asigura copiilor educatie in intr-un mediu mai bun”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Informatii privind proiectele contractate in Regiunea Centru in cadrul POR 2014-2020 regasiti pe pagina www.adrcentru.ro, iar detalii privind instructiunile AMPOR asupra activitatilor pe care beneficiarii trebuie sa le deruleze in cadrul proiectelor contractate pentru a obtine finantare nerambursabila, pot fi consultate pe pagina www.regio-adrcentru.ro, unde sunt publicate si date privind proiectele depuse in cadrul programului REGIO la nivelul Regiunii Centru.