PRELUNGIRE APEL accesare fonduri pregătire proiecte în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru I Termen depunere 15.02.2021

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru prelungește perioada de depunere a fișelor de proiect pentru accesarea fondurilor destinate pregătirii proiectelor de infrastructură în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru. Solicitările de sprijin financiar se vor putea depune până la 15.02.2021.

Astăzi, 27.01.2021, ADR Centru a publicat o actualizare pentru ”Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru”, care include modificări în ceea ce privește termenul de depunere.

Noul termen limită de transmitere a solicitărilor de sprijin este 15.02.2021, ora 12.00 PM, ora României.

Ghidul solicitantului a fost elaborat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de administrator de schemă de minimis/ajutor de stat în conformitate cu prevederile Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 şi a OUG 88/2020 pentru susţinerea actorilor regionali în pregătirea de proiecte strategice în domeniul Specializării Inteligente în vederea finanţării acestora în perioada 2021 – 2027, accelerând, astfel, procesul de absorbţie al fondurilor alocate.

Finanţarea este asigurată din Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, Axa prioritară 1 „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”, Obiectivul Specific 1.1 „Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature”, Acțiunea 1.1.1 „Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI”.

Vă recomandăm să consultați periodic website-urile Agenţiei, www.adrcentru.ro și www.regio-adrcentru.ro, pentru eventualele modificări ale ghidului.