Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a versiunea finală a Ghidului specific pentru apelul de proiecte nr. 2 din cadrul Axei Prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1, Obiectivul Specific 8.3 – Creşterea gradului de acoperire cu servicii sociale, Grup vulnerabil – copii.
Solicitanți eligibili sunt Direcțiile Generale de Asistenţă Socială şi Protecția Copilului din județele care se regăsesc în Lista de prioritizarea elaborată de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului şi Adopție (disponibilă la link-ul: http://www.copii.ro/anpdca-content/uploads/2019/01/Lista-Centrelor-de-plasament-eligibile-pentru-inchidere-1.pdf) pentru implementarea planurilor de dezinstituționalizare. Acestea pot încheia parteneriate cu:
- Unități administrativ-teritoriale, alte entități de drept public aflate în subordinea UAT şi care desfășoară activități în domeniul social;
- Entități de drept privat, acreditate ca furnizori de servicii sociale, conform legislaţiei aplicabile în vigoare: asociații şi fundații, inclusiv filiale ale asociațiilor şi fundațiilor internaționale recunoscute în conformitate cu legislația în vigoare în România sau unități de cult/ structuri ale cultelor aparținând cultelor religioase recunoscute în România şi constituite conform statutului sau codului canonic al cultului respectiv, inclusiv fundații şi asociații constituite de culte.
În cazul în care solicitantul de finanţare este un parteneriat, liderul parteneriatului va fi Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului şi se va identifica clar în toate documentele aferente proiectului.
Investițiile eligibile pentru co-finanțare se referă la:
- construcția/ reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea infrastructurii de servicii sociale fără componentă rezidențială, destinată copiilor;
- construcția/ reabilitarea /modernizarea/ dotarea de case de tip familial pentru copii.
Infrastructura de servicii sociale fără componentă rezidențială se referă la centrele de zi pentru copii și la centrele de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii, așa cum acestea sunt reglementate prin Nomenclatorul serviciilor sociale, aprobat prin Hotărârea nr. 867 din 14 octombrie 2015, cu modificările și completările ulterioare (codurile 8891CZ-C-II÷8891CZ-C-VII și 8899CZ-F-I). Având în vedere obiectivul de sprijinire a dezinstituționalizării, se vor finanța centrele de zi care vor furniza servicii de suport atât pentru copii care părăsesc centrele rezidențiale, ca urmare a dezinstituționalizării, cât și pentru copii aflați în situații de risc de separare de familie din comunitate.
Infrastructura de dezinstituționalizare se referă la case de tip familial. Având în vedere obiectivul de sprijinire a dezinstituționalizării, se vor finanța case de tip familial în care vor fi îngrijiți copiii proveniți din centrele de plasament închise şi pentru care nu au putut fi identificate alte soluții de îngrijire alternativă la îngrijirea rezidențială.
Intervențiile infrastructurale menționate anterior, finanțabile prin POR, împreună cu intervențiile complementare, finanțabile prin Programul Operaţional Capital Uman, destinate facilitării funcționării infrastructurilor (ce vor fi realizate prin POR), vor contribui la dezinstituționalizarea copiilor din centrele de plasament.
Apelul de proiecte este de tip non-competitiv, la nivel național, bazat pe principiul „primul venit, primul servit”. Cererile de finanțare pot fi depuse în perioada 01.03 – 01.07.2019.
Valoarea minimă eligibilă a unui proiect este de 200.000 euro, iar valoarea maximă eligibilă este de 1.000.000 euro. Alocarea financiară pentru regiunile mai puțin dezvoltate este de 78,78 mil. euro, din care 55,15 reprezintă contribuția FEDR și 23,63 contrapartida națională. Finanțarea proiectelor în cadrul actualului apel de proiecte se va face în ordinea depunerii acestora, doar după parcurgerea etapelor de evaluare, selecție și contractare din primul apel (P.O.R.2017/8/8.1/8.3/C) și în limita sumelor ce rămân disponibile.