În data de 20.02.2019, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administrației Publice (MDRAP) a emis Ordinul pentru modificarea Anexei „Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor ȋn cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.4/4.5/1– Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4.4 Investițiile în educație, în formare, inclusiv în formare profesională pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare, Obiectiv Specific 4.5 Creșterea calității infrastructurii educaționale relevante pentru piața forței de muncă” aprobată prin Ordinul ministrului delegat pentru fonduri europene nr. 3733/2017, cu modificările şi completările ulterioare. Astfel, principalele modificări prevăd: – eliminarea din Anexa Grila de verificare a conformităţii administrative și eligibilității a punctului 15 aferent criteriului VII. Lista de proiecte prioritare pentru Axa prioritară 4 a POR 2014-2020 din Documentului Justificativ pentru fonduri ESI 2014-2020, „Valoarea eligibilă nerambursabilă a Cererii de finanţare se încadrează în alocarea financiară a municipiului pentru O.S. 4.5 ?„ – corectarea informaţiilor din Anexa Grila evaluare tehnică şi financiară, respectiv “Punctaj minim 50”.
Restul condițiilor și prevederilor din ghidul specific rămân neschimbate.