Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene a emis ordinul 2718/ 13.04.2017, de modificare a Ghidului specific al solicitantului pentru accesarea fondurilor în cadrul apelului de proiecte P.O.R./8/8.1/8.3/A/1, Grup vulnerabil – persoane vârstnice, din cadrul POR 2014-2020. Astfel, principalele modificări prevăd:
- modificarea termenului de depunere a documentelor din cadrul etapei precontractuale, de la 30 de zile lucrătoare la 30 de zile calendaristice;
- includerea cerinței de prezentare a formularului bugetar ”Fișa proiectului finanțat/propus la finanțare în cadrul programelor aferente Politicii de coeziune a Uniunii Europene”, prevăzut de Scrisoarea cadru privind contextul macroeconomic, în conformitate cu prevederile art. 2 din H.G. 93/2016 (pentru entitățile de drept public) în copie conformă cu originalul;
- clarificări la subcriteriile de evaluare tehnică și financiară 4.1 , 4.2 și 5;
- clarificări la cap. 5 alte cheltuieli, din secțiunea ”Eligibilitatea cheltuielilor”;
- actualizarea formei de contract cu prevederile legale în vigoare, precum și a grilelor de conformitate DALI/SF/PT, anexe la ghid.
Restul condițiilor și prevederilor din Ghidul specific rămân neschimbate.