Azi, 30 septembrie 2020, a avut loc întâlnirea internațională a membrilor din Grupul de lucru ”Carpatica”, constituit în cadrul Comitetului European al Regiunilor (CoR) pentru susținerea Strategiei Europene a Munților Carpați. Scopul aceste întâlniri online a fost de a discuta pașii făcuți sau care se vor face de către statele membre, în direcția dezvoltării de parteneriate între autoritățile locale și regionale, pentru o integrare mai profundă a comunităților din Carpați, prin identificarea de obiective și posibile acțiuni comune. Reuniunea a fost prezidată de către Władysław Ortyl – Mareșalul Regiunii Podkarpackie din Polonia – iar Regiunea Centru și România au fost reprezentate de Simion Crețu – director general Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, de Mihail Veștea – secretar de stat în Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, precum și de d-na Ivona Batali, Direcția Cooperare Europeană și Internațională din Ministerului Fondurilor Europene. La întâlnire s-au alăturat și reprezentanți ai Austriei, Serbiei, Slovaciei, precum și din Polonia.
Vorbind despre importanța susținerii acestor demersuri, domnul Simion Crețu a declarat: ”În Regiunea Centru, Munții Carpați acoperă o suprafață întinsă, fiind de o importanță excepțională la nivel european, prin gradul ridicat al biodiversității și datorită potențialului antropic și de dezvoltare al zonei. O parte semnificativă a regiunii montane carpatine include și cele mai sărace regiuni din Statele membre, unde PIB pe cap de locuitor este mai mic de 50% din media UE. Capacitatea de dezvoltare a acestora este limitată de localizarea periferică în raport cu alte localități, fiind oarecum separate de centrele de dezvoltare europene și cu slabe legături de comunicații, din cauza terenului montan. Carpații reprezintă o sursă de patrimoniu european care ar trebui protejată pentru viitor și asta implică obligația de a căuta căi adecvate pentru dezvoltare, care să permită păstrarea, protejarea și valorificarea optimă a acestui patrimoniu. Acesta a fost și scopul întâlnirii, să ne coordonăm acțiunile în vederea susținerii și atragerii de fonduri la nivel european, pentru regiunile emergente, care ar putea beneficia de o nouă strategie de dezvoltare”.
În cadrul reuniunii internaționale de lucru privind pregătirea proiectelor pentru dezvoltarea zonei montane din Regiunea Centru, ce s-a desfășurat a începutul lunii martie în Brașov – și la care au participat reprezentanții Regiunii Podkarpackie din Polonia, ai Regiunii Centru din România și factori guvernamentali din cele două țări – a fost adoptat un punct de vedere comun al experților din cele două regiuni europene. Se dorește o intensificare a eforturilor locale și regionale pentru a obține o poziție comună a statelor carpatice privind crearea cadrului instituțional pentru dezvoltarea durabilă a zonei Munților Carpați. Astfel, regiunile carpatine din Europa ar putea deveni o voce puternică și bine articulată în cadrul organismelor decizionale de la nivel european. În esență, se dorește definirea și adoptarea de către Uniunea Europeană a unei strategii de dezvoltare, apropiată ca și concept de cele patru documente programatice de la nivel macro-regional, ca instrument de întărire a coeziunii teritoriale.
Munții Carpați acoperă 190.000 kmp, ceea ce îi face al doilea cel mai mare lanț muntos din Europa, după Alpi și reprezintă căminul pentru o populație de aproximativ 68 milioane locuitori. Carpații reprezintă un lanț muntos omogen, cu probleme dar și provocări, cu oportunități și posibilități specifice de dezvoltare, având în vedere caracteristicile lor geografice. Agenda grupului de lucru ”Carpatica” – întrunit online în 30 septembrie – a demarat cu alegerea președintelui și vicepreședintele grupului de lucru, urmate de prezentarea Declarației comune româno-poloneze semnate la Brașov în martie 2020, precum și adoptarea opiniei Strategiei Macro-regionale Carpatica. În cadrul întâlnirii a fost prezentată Asociația Europeană a zonelor montane ”Euromontana”, ca o soluție de dezvoltare a comunităților de cetățeni din zona Carpaților, pe o suprafață ce se întinde din Polonia și până în Moldova, Serbia și Bosnia-Herțegovina. Convenția Carpatică și modul de acțiune a partenerilor în perioada pandemiei, precum și viitoarele acțiuni de susținere ale Strategiei Macroregiunii Carpatice au fost temele dezbătute la încheierea lucrărilor întâlnirii online.