O delegație a Parlamentului European, formată din mai mulți parlamentari, experți și interpreți s-a aflat într-o misiune de lucru și documentare în România, în județele Alba și Cluj. Misiunea, condusă de Younous Omarjee și Krzysztof Hetman, președintele și primul vicepreședinte al Comisiei pentru Dezvoltare Regională ”REGI”, s-a bucurat și de prezența reprezentanților Biroului Parlamentului European din România. În județul Alba din Regiunea Centru gazdă a fost europarlamentarul Mircea-Gheorghe Hava.
Conducerea ADR Centru a participat la vizita oaspeților străini în Cetatea Alba Iulia, precum și la sesiunea de lucru desfășurată la Sala Senatului Universității ”1 Decembrie 1918” din Alba Iulia. Din delegație – alături președintele francez al Comisiei (din Insulele Réunion – Oceanul Indian) și vicepreședintele polonez – au mai făcut parte doamna Corina Crețu, fost Comisar European pentru Politica Regională și Raportor al Comisiei REGI, împreună cu domnii Andrey Novakov (Bulgaria), Daniel Buda și Dan Ștefan Motreanu.
În cadrul vizitei, europarlamentarii din Comisia REGI au dorit să cunoască traseul fondurilor nerambursabile investite în România și să perceapă felul în care banii europeni pot reprezenta un reper în administrație și pot aduce beneficii palpabile pentru cetățeni. Cetatea Alba Carolina, infrastructura tehnico-edilitară a orașului, dar și alte investiții serioase, precum Centrul de Management Integrat al Deșeurilor de la Galda sau investițiile private de la Cetatea de Baltă și Jidvei, poartă amprenta absorbției fondurilor publice europene și dovedesc eficiența banilor veniți din afara țării.
”Scopul deplasării noastre este de a cunoaște proiectele și beneficiarii fondurilor din Politica de Coeziune din județele Cluj și Alba, emblematice pentru întreaga Transilvanie, precum și impactul economic și social pe care acestea l-au produs după finalizare. Cei mai experimentați beneficiari se află în administrația locală sau în cadrul companiilor private. Am dorit să-i cunoască și colegii mei și să-i asculte. Iar la întâlnirea cu reprezentanții administrației publice locale am avut chiar un dialog foarte bun, pe tema descentralizării, a digitalizării, dar și a debirocratizării traseului acestor resurse și al simplificării felului în care sunt absorbiți banii pentru dezvoltare”, a declarat domnul europarlamentar Mircea Hava.
După aderarea la Uniunea Europeană, în Regiunea Centru au fost implementate, prin toate programele de dezvoltare, 11.820 proiecte, cu o valoare totală de peste 6,2 miliarde euro, în perioada 2007-2013, la care se adaugă mai mult de 5.600 proiecte, în perioada 2014-2020, a căror valoare depășește 7,93 miliarde euro. Astfel, Regiunea Centru a beneficiat, în decurs de 15 ani, de investiții cumulate în valoare totală de peste 14 miliarde euro. Peste 4.500 proiecte dintre toate acestea, cu o valoare total cumulată de peste 4 miliarde euro au contribuit decisiv la dezvoltarea județului Alba.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru a gestionat fonduri europene încă din anii 2000, coordonând la nivel regional implementarea a mai mult de 3.700 de proiecte, a căror valoare totală este de peste 3,4 miliarde euro, iar valoarea fondurilor europene absorbite prin aceste proiecte depășește 2,3 miliarde euro. De asemenea, ADR Centru în parteneriat cu actorii regionali a dezvoltat strategiile de dezvoltare regională, pe fiecare perioadă de programare și a întocmit strategii sectoriale, pentru a contura activitatea de planificare și programare a dezvoltării.
Acestea au fost aspectele prezentate de conducerea ADR Centru la întâlnirea cu europarlamentarii aflați în vizită în Alba Iulia.
”Nu numai Cetatea Vauban din Alba Iulia nu ar fi arătat așa cum arată acum, dar nici măcar orașul nu ar fi fost angrenat pe acest drum al dezvoltării, fără fondurile europene. ADR Centru a coordonat nemijlocit investiții de peste 150 milioane euro, în total, pentru modernizarea municipiului, mai mult de o treime din ei fiind utilizați pentru reabilitarea și punerea în valoare a simbolului nostru unic, Cetatea. Am discutat cu oaspeții noștri despre activitățile pe care le derulăm în această perioadă complexă. Avem de finalizat investițiile începute – care se observă în mai multe orașe ale regiunii, nu doar la Alba Iulia – și vom lansa apeluri de proiecte pentru Programul ”Regiunea Centru”, pe care îl coordonăm direct, descentralizat, în calitate de Autoritate de Management. Am atins un nivel de dezvoltare la care puțini s-ar fi așteptat în urmă cu 25 ani: Produsul Intern Brut a crescut de peste 4 ori, productivitatea muncii aproape s-a dublat și am reușit să depășim multe regiuni din țări mai avansate, cum ar fi Slovacia, Polonia, Grecia, Portugalia și altele. Acum trebuie să venim cu soluții la nevoile identificate alături de partenerii noștri, în cadrul Planului de Dezvoltare Regională Centru și în Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii, în strânsă legătură cu recomandările Raportului de țară. Vom lansa în scurt timp cererile de proiecte pentru cele aproape 1,4 miliarde euro din cadrul Programului ”Regiunea Centru” și sperăm ca, dacă vizita oaspeților noștri de azi se va repeta peste câțiva ani, să vadă noi transformări în județele noastre, să găsească aici o regiune cu adevărat atractivă pentru locuitori și turiști, cu o economie competitivă bazată pe cunoaștere și inovare, în care grija pentru mediu și utilizarea rațională și durabilă a resurselor să contribuie la bunăstarea fiecărui cetățean”, a declarat, după încheierea întrevederii cu europarlamentarii Comisiei REGI, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.