Datorită fondurilor europene REGIO, gestionate de ADR Centru
În maxim trei ani, policlinicile spitalelor din două orașe brașovene vor fi complet modernizate și vor beneficia de dotări performante, ca urmare a două contracte de finanțare semnate la sediul ADR Centru din Alba Iulia, în cadrul Axei Prioritare 8 din Programul REGIO 2014-2020. Astfel, peste 30.000 persoane vor beneficia de servicii medicale și tratamente optime, ca urmare a investițiilor realizate de edili. Prin proiectul ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș”, în această unitate medicală se vor folosi fonduri totale de peste 11,3 milioane lei pentru transformarea completă a ambulatoriului integrat de la spitalul municipal. Pe de altă parte, prin proiectul ”Dotare Ambulatoriu Spital orășenesc ”Dr. Caius Tiberiu Spârchez” cu aparatură medicală și mobilier”, unitatea medicală din Zărnești va beneficia de resurse financiare totale în valoare de peste 10,1 milioane lei, pentru achiziții de echipamente. Cele două contracte au fost semnate de domnul Dan Popa, directorul Direcției Organism Intemediar (OI) pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru și primarul municipiului Făgăraș, Gheorghe Sucaciu, respectiv de primarul orașului Zărnești, Alexandru Lucian Igrișan.
Ambele proiecte își propun să asigure condiții optime pentru dezvoltarea serviciilor oferite de ambulatoriile spitalelor din Făgăraș și Zărnești. Aceste obiective vor fi atinse atât prin lucrări de construcții-montaj, inclusiv finisaje și modificarea tuturor instalațiilor existente în corpurile de clădire în care funcționează cele două Policlinici, dar și prin achiziția a peste 500 de echipamente medicale și piese de mobilier, în total. Fondurile nerambursabile sunt alocate din bugetul Regiunii Centru prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 8 – Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale, Operațiunea: A – Ambulatorii.
Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul ”Reabilitarea, modernizarea și dotarea ambulatoriului din cadrul Spitalului Municipal ”Dr. Aurel Tulbure” Făgăraș” este de 11.339.458,00 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP este de 10.465.752,78 lei, aproximativ: 2.250.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului. Durata estimată de implementare este de trei ani, până la sfârșitul lunii septembrie 2022.
Obiectul investiției îl reprezintă lucrările de reparații și consolidare, modernizare și dotare cu aparatură și mobilier medical pentru relocarea Ambulatoriului Integrat în clădirea unde funcționează secția de Pediatrie a spitalului. Terenul pe care se va realiza investiția are suprafața de aproape patru hectare, în intravilanul municipiului Făgăraș. Clădirea care va fi reabilitată și modernizată are regimul de înălțime P+1, cu un subsol parțial. Prin reabilitarea, modernizarea și refuncționalizarea departamentului Ambulatoriu se va înregistra o creștere continuă a adresabilității. Prin acest proiect se vor reduce inegalitățile în ceea ce privește starea de sănătate a populației, prin diagnosticarea bolilor în stadiul incipient și tratarea eficace a unor afecțiuni mai ușoare, prevenind agravarea lor. În proiect a fost prevăzută achiziționarea a peste 200 de echipamente și corpuri de mobilier specific, corespunzătoare din punct de vedere funcțional și al gabaritelor, având în vedere spațiile disponibile.
”Unitățile medicale din județul Brașov beneficiază, prin contractele semnate, de investiții totale cumulate în valoare de peste 20 milioane euro, pentru extinderi și modernizări de clădiri, dar și pentru eficientizare energetică și achiziția de dotări moderne. Realizările sunt posibile datorită accesării de către reprezentanții administrației publice locale a mai multor scheme de finanțare din fonduri europene REGIO pentru investiții în infrastructura de sănătate. Aș dori să subliniez că municipalitatea din Făgăraș are încă șase contracte REGIO semnate, pentru investiții în eficientizare energetică a clădirilor rezidențiale, pentru reabilitarea Cetății simbol al orașului, dar și pentru creșterea calității vieții și dezvoltarea mediului antreprenorial, precum și pentru modernizarea sistemului de sănătate. Toate aceste proiecte din Făgăraș atrag peste 14 milioane euro pentru creșterea calității vieții cetățenilor. De cealaltă parte, edilii din Zărnești investesc în total peste 6,8 milioane euro, prin programul REGIO, pentru eficientizarea energetică și echiparea spitalului orășenesc. Toate aceste proiecte vor fi asigura oamenii că administrația locală face eforturi pentru creșterea calității serviciilor medicale, dar și pentru rezolvarea problemelor comunității, utilizând resurse europene”, a declarat domnul Dan Popa, directorul Direcției Organism Intemediar pentru implementarea POR din cadrul ADR Centru.
Valoarea totală a cererii de finanțare cu titlul ”Dotare Ambulatoriu Spital orășenesc ”Dr. Caius Tiberiu Spârchez” cu aparatură medicală și mobilier”, pregătită de edilii din Zărnești este de 10.168.535,72 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate de MDRAP este de 9.963.847,20 lei, aproximativ: 2.141.000 euro, reprezentând 98% din cheltuielile eligibile ale proiectului, la care se adaugă și o componentă a cheltuielilor neeligibile suportate de solicitantul de fonduri – Primăria Zărnești. Durata estimată de implementare este de aproape doi ani, până la sfârșitul lunii iulie 2021.
Scopul proiectului este de a contribui la eficientizarea sistemului de sănătate din orașul Zărnești, prin reducerea internărilor evitabile în cadrul Spitalului orășenesc ”Dr. Caius Tiberiu Spârchez”, cât și la accesibilizarea ofertei de servicii de asistență în cadrul Ambulatoriului. Prin acest proiect, ambulatoriul va fi dotat cu 85 bucăți echipamente medicale achiziționate pentru ridicarea nivelului calitativ al actului medical și 164 bucăți piese de mobilier achiziționate pentru crearea condițiilor optime de desfășurare a actului medical. Toate acestea sunt dedicate pentru secțiile: Pediatrie, Interne- Pneumologie, Cardiologie, Obstretică – Ginecologie, Chirurgie – Ortopedie, ORL, Oftalmologie Sală Tratamente, Oftalmologie Cabinet, Explorări Funcționale Radiologie, Balneofizioterapie.
Detalii privind obiectivele acestor proiecte și activitățile desfășurate se regăsesc în Fișele atașate prezentului material de presă.
Alba Iulia, 27.09.2019