În urma întâlnirii de lucru desfășurate în luna iulie 2016, la care peste 70 de specialiști au dezbătut aspecte privind modul de implementare al Axei Prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic prin POR 2014-2020, începând cu data de 15 septembrie, ADR Centru organizează sesiuni de discuții cu reprezentanții grupurilor tematice pentru elaborarea documentului de planificare denumit Concept Note-ul Regiunii Centru (Documentul Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă). Acest document strategic este important pentru implementarea Axei Prioritare 1 – Promovarea transferului tehnologic prin POR 2014-2020. Prin intermediul acestei Axe Prioritare se vor finanța activitățile specifice pentru dezvoltarea entităților de inovare şi transfer tehnologic, implicit și a centrelor de competență, în concordanţă cu Strategia Națională de Cercetare, Dezvoltare și Inovare (SNCDI) şi cu Strategia de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru.
Prin intermediul Axei Prioritare 1, Programul Operațional Regional 2014-2020 acordă sprijin pentru investiții în:
- crearea şi dezvoltarea infrastructurilor de inovare și transfer tehnologic (ITT), inclusiv parcuri științifice și tehnologice, respectiv construcția, modernizarea, extinderea şi dotarea cu echipamente și software necesare;
- achiziționarea de servicii tehnologice specifice, inclusiv consultanță specializată în afaceri;
- investiții pentru IMM în vederea implementării unor rezultate al cercetării – inovării în parteneriat cu un ITT.
Pentru Prioritatea de Investiții 1.1 din cadrul POR 2014-2020, Regiunea Centru dispune de o alocare financiară de 29,10 milioane euro, din care 24,26 milioane euro din FEDR și 4,84 milioane euro contribuție națională.
Reuniunile de lucru ale grupurilor tematice pentru elaborarea Concept Note-ului Regional vor avea loc după următorul calendar:
Tema / Grup de lucru implicat | Data propusă | Localitatea | Ora și locul |
Mediu construit sustenabil | 15 septembrie | Alba Iulia | 10.30, Hotel Parc |
Industrie medicală și farmaceutică | 20 septembrie | Târgu Mureș | 10.00, Palatul administrativ, Sala Mare |
Automotive și mecatronică | 22 septembrie | Brașov | 11.00, sediul CCI Brasov |
IT și industrii creative | 27 septembrie | Sibiu | 10.30, Primăria municipiului Sibiu |
Agroalimentar și montanologie | 29 septembrie | Alba Iulia | 10.30, sediul ADR Centru |
Turism și balneoturism | 4 octombrie | Vor fi comunicate ulterior | |
Textile și confecții | 6 octombrie | Vor fi comunicate ulterior | |
Silvicultura și prelucrarea lemnului | 11 octombrie | Alba Iulia | 10.30, sediul ADR Centru |
Industrie aeronautică | 13 octombrie | Vor fi comunicate ulterior |
La aceste întâlniri de lucru vor participa reprezentanții administrației publice locale, de la nivel județean și municipal, ai universităților si mediului de afaceri, dar și ai structurilor de inovare și transfer tehnologic (ITT) acreditate, sau care vor fi acreditate până la finalizarea proiectelor, ai parcurilor științifice și tehnologice acreditate conform legislației în vigoare, cât și cele care se vor înființa, pentru identificarea și analizarea posibilelor intenții de proiecte de la nivel regional. Temele dezbătute și propunerile participanților vor fi centralizate în cadrul Concept-Note-ului Regiunii Centru. Acest document va fi realizat printr-un larg parteneriat cu actorii relevanţi ai autorităților publice locale, ai mediului academic, institutelor de cercetare, entităţilor de transfer tehnologic și mediului de afaceri. În urma actualizării Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru, Concept Note-ul regional va reflecta, în rezumat, prevederile acesteia, respectiv va fundamenta domeniile de specializare inteligentă, în sensul orientării acestora către sectoare economice clare și către anumite tipuri de servicii.
Concept Note este un document care sumarizează Strategia de Specializare Inteligentă RIS III (sau o înlocuiește pentru regiunile care nu au realizat-o) și are rolul de a sprijini statele membre/regiunile în vederea exploatării potenţialului propriu de inovare şi a atuurilor şi punctelor forte specifice. Acest document se constituie ca o condiționalitate ex-ante pentru alocarea resurselor din Fondul European de Dezvoltare Regională către sectorul cercetării şi inovării și realizează o unificare la nivel de practici pentru politici publice între regiunile din România. Scopul Specializării Inteligente este concentrarea resurselor științifice, pe baza lecțiilor învățate din trecut, cu implicarea mediului antreprenorial/de afaceri prin declanșarea schimbării la nivel regional și asumarea unui rol pentru fiecare regiune. Pentru elaborarea Concept Note se va operaționaliza Mecanismul de orientare strategică bazat pe descoperire antreprenorială. Elaborarea acestui document-cadru la nivel regional ar trebui să dureze 6 luni, din momentul finalizării și transmiterii metodologiei de către AM POR. Un prim draft de document cadru regional ar trebui să fie finalizat în toamna acestui an, urmând ca până în decembrie 2016 să se definitiveze tot procesul. În final, AM POR va aproba criteriile de selecție/eligibilitate pentru realizarea portofoliului de proiecte la nivelul regiunii, finanțabile în cadrul Axei Prioritare 1 a POR 2014-2020.