Consultare publică pentru Ghidul specific aferent investițiilor în Unitățile de Primiri Urgențe

Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a lansat spre consultare publică Ghidul Solicitantului. Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte cu titlul POR/2017/8/8.1/8.2.B/7 REGIUNI și POR/2017/8/8.1/8.2.B/ITI DD, aferent Axei Prioritare 8 „Dezvoltarea infrastructurii sanitare şi sociale”, Prioritatea de Investiții 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de comunități”, Obiectivul Specific 8.2 „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență”, Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 5 iunie 2017.

Prin intermediul acestui Obiectiv specific se vor finanța activități de reabilitare/ modernizare/ extindere/ dotare a infrastructurii unităților de primi urgențe de la nivelul spitalelor județene de urgență/ unităților funcționale de urgență.  Beneficiari eligibili vor fi unitățile administrativ teritoriale din cele șapte regiuni de dezvoltare ale României (Nord-Est, Sud-Est, Sud-Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest și Centru), inclusiv  orașele/ municipiile din cadrul ADI „ITI Delta Dunării”, care au în administrare unitățile sanitare regăsite în lista proiectelor prioritare preidentificate eligibile (prezentată în Anexa 9 la Ghidul specific).