În cadrul lucrărilor Consiliului pentru Dezvoltare Regională al Regiunii Centru, din cel de-al treilea trimestru al acestui an, desfășurate ieri în municipiul Sfântu Gheorghe a fost analizat stadiul de implementare a proiectelor depuse spre finanțare în cadrul POR 2014-2020, precum și corelarea regională a acestui program cu alte oportunități de finanțare care pot asigura dezvoltarea municipiilor, județelor și a întregii regiuni. La această întâlnire de lucru, organizată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru au participat peste 40 de reprezentanții ai celor şase judeţe din Regiunea Centru, respectiv Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu, precum și invitați din alte structuri ale administrației publice locale.
Având în vedere rezultatele bune ale perioadei precedente, în cadrul cărei activitatea ADR Centru a dus la un grad de absorbție a fondurilor europene de 82,51% prin POR 2007-2013, respectiv de 93,9% prin proiectele POSCCE 2007-2013, reprezentanții administrației publice locale au fost informați despre implementarea Programului Operațional Regional 2014-2020 la nivelul Regiunii Centru, respectiv despre stadiul priorităților lansate sau care se vor lansa spre finanțare, problemele întâlnite în procesul de depunere și evaluare a acestora, dar și despre aspectele legate de contractele de finanțare nerambursabilă deja semnate, pe șapte priorități ale noului program.
Pornind de la dezbaterea rezultatelor incluse în Raportul de activitate al Agenţiei pe primul semestru al acestui an, precum și de la obligațiile asumate de ADR Centru prin Acordul cadru de delegare a anumitor atribuţii privind implementarea Programului Operaţional Regional 2014 – 2020, încheiat între MDRAPFE în calitate de Autoritate de Management şi Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de Organism Intermediar pentru POR, a fost discutată necesitatea actualizării Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru 2014-2020. Această actualizare este necesară în contextul în care, concentrându-se pe elementele care îi conferă unei regiuni cel mai mare potenţial competitiv, specializarea inteligentă contribuie la poziţionarea regiunii pe pieţe specifice la nivel global. Pentru a atrage investiţii private este important să fie creată o marcă a expertizei unei regiuni, într-un sector de cunoaştere specific şi să se ofere sprijin concret şi integrat, pentru a contribui la consolidarea respectivei specializări. Acest concept este extrem de important în contextul în care un procent important al finanțărilor europene în actuala perioadă și, cel mai probabil, în viitoarea perioadă de programare, 2020-2027, va fi axat pe valorificarea competitivității locale și regionale. În cadrul POR 2014-2020, Axa prioritară 1 finanțează proiectele de specializare inteligentă, pe baza Documentului Cadru pentru Strategia de Cercetare și Inovare Regională pentru Specializare Inteligentă, numit și Document Cadru Regional. Acesta fundamentează domeniile regionale de specializare inteligentă în sensul orientării acestora către sectoare economice clare și identifică tipurile de servicii pentru care s-ar putea obține finanțare de către ITT și de către IMM-urile care implementează un rezultat al transferului tehnologic. Ținând cont de faptul că în elaborarea Documentului Cadru Regional s-a folosit procesul de descoperire antreprenorială, care să confirme și consolideze domeniile de specializare inteligentă identificate la nivel regional, este necesară alinierea versiunilor oficiale ale celor două documente, iar în cadrul CDR Centru va fi supusă spre aprobare forma revizuită a Strategiei de Specializare Inteligentă a Regiunii Centru pentru perioada 2014-2020.
O abordare constructivă a fost analizată în contextul investițiilor în infrastructură și în domeniul prioritizării unor proiecte posibile pentru dezvoltarea specifică a unor locații unde se pot realiza terminale intermodale în Regiunea Centru. Din acest punct de vedere a fost prezentată actuala situație a conectivității regiunii cu estul și vestul Europei, precum și modul cum aceasta va evolua după finalizarea investițiilor în derulare pe diferite programe, în special după realizarea de autostrăzi, a șoselelor interegionale și a căilor ferate de mare viteză. Din acest punct de vedere, după anul 2020, Regiunea Centru va fi singura din România care va avea o conexiune foarte bună la nivel european, prin mai multe sisteme de transport. În acest context, participanții au discutat despre susținerea intereselor regionale și prioritizarea finanțărilor pentru realizarea unui nou aeroport la Brașov, precum și pentru continuarea investițiilor la aeroporturile din Sibiu și Târgu Mureș. În contextul creșterii competitivității regionale, participanții au considerat importantă și susținerea transportului multimodal, care este una dintre cele mai simple modalități de reducere a emisiilor provenite din transporturi.
”În Regiunea Centru, principala rută de transport feroviar este Coridorul IV-N, parte a rețelei europene TEN–T, pe relația București – Curtici. Abordarea dezvoltării transportului multimodal pe o axă regională Est – Vest va avea ca avantaje creșterea gradului de utilizare a coridorului reabilitat, afluirea fluxului de mărfuri din zonele adiacente terminalelor concomitent cu descongestionarea infrastructurii rutiere secundare și terțiare, precum și satisfacerea necesarului de servicii logistice în zone cu dezvoltare accelerată. În acest moment, discutăm despre dezvoltarea de terminale intermodale în zona de sud-est a regiunii, la Brașov, în zona de vest, la Teiuș-Coșlariu și în zona de nord, la Târgu Mureș. Menționez că, pe zona de vest a regiunii noastre, se transportă în acest moment peste 30% din totalul de marfă containerizată din țara noastră. La nivelul regiunii noastre este important să valorificăm aceste capabilități, să susținem, alături de actorii regionali relevanți, prioritatea investițiilor în terminale multimodale, corelat cu oportunitățile de transport aerian, rutier și feroviar. Astfel, pe lângă obiectivele pe care le vom urmări imediat în domeniul specializării inteligente, pentru creșterea competitivității regionale, ne preocupă și îmbunătățirea infrastructurii, pentru flexibilizarea oportunităților de transport, în special pentru traficul de mărfuri”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.