Uniunea Europeana a adoptat Directiva 1371 / 2017 privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal.
La sfarsitul lunii iulie 2017 – in 28.07.2017 – a fost publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene Directiva (UE) 2017 / 1371 a Parlamentului European si a Consiliului Europei din 05 iulie 2017 privind combaterea fraudelor indreptate impotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal. Directiva e obligatorie pentru toate tarile membre UE si trebuie implementata pana in 06 iulie 2019.
Prin aceasta directiva se instituie norme minime privind definirea infractiunilor si a sanctiunilor privind combaterea fraudei si a altor activitati ilegale care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, cu scopul de a intari protectia impotriva infractiunilor care aduc atingere intereselor financiare respective, in concordanta cu aquis-ul Uniunii in acest domeniu.
Directiva stabileste faptul ca pentru infractiunile mentionate la articolul 3, alineatul (2), literele (a), (b) si (c) si articolul 4 prejudiciul sau avantajul este considerat semnificativ atunci cand acesta depaseste valoarea de 100.000 Euro, iar in cazul in care infractiunile mentionate la articolul 3, alineatul (2), literele (a), (b) si (c) si articolul 4 implica un prejudiciu mai mic de 10.000 Euro sau un avantaj mai mic de 10.000 Euro, statele membre pot sa prevada sanctiuni de alta natura decat penala. Prejudiciul sau avantajul rezultat in urma infractiunilor mentionate la articolul 3, alineatul (2), litera (d) si care fac obiectul articolului 2 alineatul (2) sunt considerate semnificative.
Aceasta Directiva defineste frauda, dar si alte infractiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii, defineste notiunea de functionar public, circumstanta agravanta si prevede faptul ca statele membre adopta masurile necesare pentru a se asigura ca se pedepsesc ca infractiuni instigarea si complicitatea la savarsirea oricareia dintre infractiunile mentionate la articolele 3 si 4. De asemenea, Directiva include prevederi cu privire la raspunderea persoanelor fizice si juridice, sanctiunile aplicabile persoanelor fizice si juridice, inghetarea si confiscarea, competenta, termenele de prescriptie si recuperarea.