Interes major pentru finanțarea afacerilor din Regiunea Centru

la Conferința organizată de ADR Centru s-a vorbit despre care sunt și când se vor lansa fondurile nerambursabile  pentru mediul privat

Peste 150 de oameni de afaceri au fost prezenți la Conferința dedicată mediului de afaceri ”De la idee la business inteligent, cu finanțări europene”, care a avut loc la Alba Iulia în 18 ianuarie 2023. Pe parcursul celor peste cinci ore de eveniment, oamenii de afaceri din Regiunea Centru, alături de reprezentanții Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru și de reprezentanții partenerilor evenimentului – Ziarul Financiar și BCR – au discutat despre modele de business, despre fonduri pentru dezvoltarea afacerilor, nevoile antreprenoriale și modalități de simplificare a procesului de accesare a resurselor financiare.

Evenimentul a debutat cu o cartografiere a evoluției procesului de dezvoltare regională și importanța mediului de afaceri în Regiunea Centru, din 2000 și până în prezent, susținută de către domnul Simion Crețu, director general ADR Centru. Prezentarea în cifre și exemple concrete a fost urmată de o sumarizare a soluțiilor de finanțare oferite pe baza creșterii competitivității economice mediului de afaceri, prezentate de către doamna Oana Bâra, coordonator programe de finanțare BCR.

Am fost onorați și bucuroși că antreprenorii din Regiunea noastră, care au primit finanțare, au fost alături de noi și le-au putut transmite celorlalți oameni de afaceri prezenți din experiențele dobândite, despre sprijinul primit în dezvoltarea afacerilor, dar și despre perspectivale de dezvoltare și inovare pe care le au pentru a accesa din nou fonduri europene nerambursabile. Am avut, astfel, oportunitatea de a discuta direct cu potențialii beneficiari de finanțare câteva din problemele pe care le-au semnalat de-a lungul timpului, în așa fel încât să lansăm cu succes noile apeluri de proiecte pentru finanțarea dezvoltării IMM-urilor din Regiunea Centru. În calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regiunea Centru 2021-2027, alocă aproximativ 300 milioane euro fonduri nerambursabile pentru dezvoltarea mediului de afaceri în perioada următoare, cea mai mare sumă dedicată mediului de afaceri din regiune până acum. ADR Centru va întreprinde toate demersurile necesare pentru a asculta propunerile și nevoile antreprenoriale ale mediului de afaceri, pentru a pregăti și adapta ghidurile de finanțare pe care le punem în consultare publică pentru a fi și lansate în acest trimestru”, a declarat Simion Crețu director general ADR Centru.

Despre modele de succes în afaceri locale și internaționale au vorbit Zsolt Hrubecz – Gogolak, manager SC MultiInvest și IncubCenter SRL, domnul Simone Albani Rocchetti, manager al Albani Group și domnul Adrian Kreiner, manager Matec CNC Technik, beneficiari de proiecte europene care au peste 500 de angajați. Susținerea internaționalizării afacerilor din Regiunea Centru și extinderea afacerilor prin parteneriate externe a fost tema la care a răspuns doamna Andreea Potinteu, Șef Serviciu pentru Sprijinirea Mediului de Afaceri si Promovare investiții în cadrul ADR Centru. Referitor la oportunităţile de finanţare a proiectelor de afaceri din fonduri europene începând cu 2023 a susținut o prezentare domnul Ioan Levițchi, Șef Serviciu Specializare Inteligenta ADR Centru, dar au răspunsul întrebărilor oamenilor de afaceri și doamna Ionela Mihăilescu, Director executiv OIR PECU pe tema programului de finanțare a resurselor umane și domnul Tudor Ponoran, director OJFOR Alba, cu menționarea  fondurilor pentru companii din mediul rural.

Temele de discuții s-au încheiat cu prezentarea rolului băncilor comerciale în susținerea afacerilor finanțate cu resurse nerambursabile și pregătirea elementelor-cheie din planurile de afaceri eligibile pentru finanțare nerambursabilă inclusiv prin creditare, susținute de doamna Ioana Chira, EU Funding, Digital Transformation & Innovation Consulting Consulting Practice Lead – Business Saga și domnul Paul Moldovan, Director Executiv Corporate BCR.

      18.01.2023