Prin Programul Operațional Regional Regio 2014-2020
Consiliile județene, primăriile de comune, orașe, municipii, dar și alte instituții publice, universități, spitale, unități de cult, precum și firmele private din cele șase județe ale Regiunii Centru, respectiv Alba Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu, au depus la Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru 2.235 de proiecte pentru a primi finanțare nerambursabilă. Toate proiectele depuse pentru obținerea de finanțare prin Programul Operațional Regional 2014-2020 au o valoare totală de peste 3,5 miliarde euro din care 2,66 miliarde euro sunt fonduri europene nerambursabile solicitate pentru realizarea de noi construcții, lucrări de modernizare sau extindere a construcțiilor existente, investiții în sisteme inteligente de iluminat public, reabilitare termică a clădirilor, crearea de piste de biciclete și parcuri, restaurare obiective turistice, dezvoltare de afaceri și achiziția de echipamente.
După evaluarea cererilor de finanțare depuse, până în prezent, peste 920 de contracte de finanțare au fost semnate, cu o valoare totală a bugetului alocat pentru investiții de peste 1,6 miliarde euro, din care mai mult de 1,16 miliarde euro reprezintă fondurile nerambursabile solicitate din Programul Operațional Regional. Alte 94 de cereri de finanțare, având o valoare de peste 100 milioane euro, sunt în fază precontractuală, urmând să fie foarte curând aprobate pentru finanțare de către Autoritatea de Management a Programului Operațional Regional din cadrul MDLPA.
Legat de situația proiectelor Regio din Regiunea Centru, domnul Simion Crețu, director general ADR Centru, a spus: ”Programul Operațional Regional 2014-2020, pe care îl gestionăm pentru dezvoltarea celor șase județe din regiune, a avut o evoluție foarte dinamică de la lansarea sa din 2016. Pe parcursul anilor au fost aduse diferite modificări la prioritățile de investiții, completări de domenii de finanțare, adaptări ale ghidurilor la cerințele solicitanților de fonduri, relansări de axe și suplimentări de buget. Primele proiecte au fost depuse în 2017, iar pe lângă cele mai mult de 2.200 de cereri evaluate pentru solicitanții din Regiunea Centru, echipa Agenției a fost implicată și în evaluarea a mai mult de 100 proiecte Regio depuse de solicitanții de fonduri europene care vor investi în regiunile din sudul țării. Trebuie luat în considerare și faptul că noi avem alocat pentru Regiune un buget ceva mai mic de 800 milioane euro, inclusiv contribuția națională. Astfel, este semnificativ faptul că valoarea solicitată de beneficiarii de proiecte, prin contractele semnate, a depășit un miliard de euro, iar la finalul anului 2023 vom depăși un miliard euro atrași efectiv pentru dezvoltare.”
Prin contractele semnate, sunt alocate fonduri europene pentru lucrări de modernizare și reabilitare a peste 420 km de drumuri județene din regiune. Tot din bugetul POR 2014-2020, sunt alocate fonduri pentru reabilitarea energetică a 58 de clădiri publice și a peste 100 de blocuri pentru locuințe, dar și pentru modernizarea și gestionarea inteligentă a sistemului de iluminat public. Revitalizarea a 32 de obiective de patrimoniu din întreaga regiune reprezentând cetăți, muzee și locașuri de cult, precum și modernizarea infrastructurii din 6 stațiuni turistice susțin dezvoltarea turismului din Regiunea Centru. Pe lângă acestea, se vor moderniza și dota 31 de unități medicale, iar 9 centre sociale de zi vor fi pregătite să ofere servicii specializate mai bune pentru cetățeni. Un număr de 83 de unități de educație – destinate învățământului antepreșcolar, preșcolar, gimnazial și tehnologic – își vor întâmpina copiii și elevii și cadrele didactice în săli dotate cu mobilier școlar și echipamente școlare de ultimă generație. La acestea se adaugă 5 proiecte dezvoltate de mediul universitar, în beneficiul studenților și al specialiștilor în domeniu. Astfel, mai mult de 30.000 de tineri și educatorii lor vor beneficia de investițiile europene.
Nu în ultimul rând, trebuie menționat că, pentru investițiile în dezvoltarea urbană, cele șase municipii reședință de județ din regiune au semnat 56 de contracte de finanțare prin care sunt solicitate fonduri nerambursabile în valoare de peste 246 milioane euro, pentru modernizarea transportului public și reducerea emisiilor de carbon prin reabilitarea infrastructurii rutiere, realizarea de piste de biciclete, parcuri, spații de recreere și centre de agrement sau construire de creșe, grădinițe, reabilitarea de licee și colegii. Spre deosebire de precedenta ediție a programului Regio 2007-2013, de această dată și orașele mai mici au șansa dezvoltării, 13 contracte care solicită mai mult de 43 de milioane euro urmând să asigure creșterea calității vieții în localitățile în care, până acum, nu s-au efectuat astfel de investiții, cu fonduri europene.
Mediul privat din Regiunea Centru beneficiază de un aport semnificativ de capital, peste 600 de firme private obținând deja finanțare nerambursabilă în valoare de peste 160 milioane euro, iar alte câteva zeci de firme au încă șanse de a-și vedea proiectele materializate. Practic, astfel sunt create premisele pentru ca mai mult de 3.000 de oameni să beneficieze de locuri de muncă moderne, din care cel puțin 1.000 vor fi noi posturi create prin investiții europene.
Lista contractelor, ce conține denumirea beneficiarului, a proiectului și valorile acestora pe priorități de investiții, se poate consulta la: http://regio-adrcentru.ro/lista-nominala-por-2014-2020/.
”Actuala perioadă de finanțare are multe particularități care o diferențiază de anii 2007-2015. Anul 2020, care trebuia să fie unul al implementării în forță pentru proiecte, s-a dovedit a veni cu obstacolul adus de pandemie. Cu toate acestea, am sprijinit activ toți beneficiarii, să realizeze activitățile conform graficelor estimate în proiecte, pentru a obține cât mai repede rambursarea integrală a fondurilor solicitate. Avem peste 20 de ani de experiență și știm că dificultățile mai mari apar după semnarea contractului, când tot ceea ce a fost scris trebuie să devină o realizare concretă, iar proiectele cu valori mari de finanțare sunt prevăzute lucrări ample, cu multe proceduri de achiziții, unde apar situații neprevăzute care tărăgănează lucrurile. Vom analiza fiecare situație în parte și vom prelua toate exemplele pozitive în documentația pe care o pregătim pentru viitoarea perioadă de finanțare, 2021-2027, când Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru va deveni Autoritate de Management care va gestiona noul Program Operațional Regional. Astfel, vom aduce fondurile europene și mai aproape de beneficiarii lor finali, cetățenii Regiunii Centru”, a precizat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.