Institutul pentru Politici Publice sprijina eforturile autoritatilor de management, ale organismelor intermediare, dar si ale beneficiarilor in prevenirea neregulilor si fraudelor cu fonduri structurale, pentru evitarea blocajelor in exercitiul financiar 2014 – 2020, care a si inceput

In actualul exercitiu financiar al UE, Romania ocupa locul al doilea ca numar de suspiciuni de frauda transmise catre CE, al treilea ca volum financiar, dupa Italia si Polonia (2013). Volumul financiar asociat fraudelor raportate de Romania reprezinta 12,7% din totalul volumului financiar al fraudelor pentru toate cele 27de state membre.

Cea mai recenta initiativa a Institutului pentru Politici Publice (IPP) in domeniu, materializata prin realizarea de cercetari si studii respectiv prin organizarea, recent, a unei dezbateri internationale cu reprezentare de la cel mai inalt nivel al structurilor de control din Brussels, Croatia, Bulgaria si Romania si realizata in proiectul Effective coordination of control systems for preventing fraud with Structural Funds in New EU Member States, finantat prin programul HERCULE III – 2014 – LEGAL TRAINING AND STUDIES al Oficiului European pentru Lupta Anti-Frauda din cadrul Comisiei Europene arata o imagine ingrijoratoare (inclusiv declaratiile oficialilor romani vorbesc despre corectii financiare care au potentialul de a atinge peste un miliard de euro  pana la incheierea procesarii ciclului de finantare 2007 – 2014). Atragem atentia asupra oportunitatii pregatirii temeinice a mecanismelor si capabilitatii de preventie in aceasta perioada a demararii finantarii de proiecte din fondurile structurale 2014 -2020.

Cu scopul preintampinarii replicarii unor astfel de situatii in exercitiul financiar urmator (2014-2020), IPP a pregatit si pune la dispozitia autoritatilor de management, a organismelor intermediare dar si a beneficiarilor o serie de lucrari de profil realizate recent, dupa o ampla documentare nationala ii internationala:

Aceste materiale sunt disponibile in format electronic, pentru a creste posibilitatea difuzarii la nivel national. Pentru difuzarea la nivel international, aceste materiale sunt disponibile si in limba engleza.

Cei interesati sa isi consolideze capacitatea interna de prevenire si anticipare a situatiilor atat de ingrijoratoare de corectii in proiectele din fonduri structurale, cei care coordoneaza proiecte ample in care exista riscul ca anumite actiuni sa fie asociate suspiciunilor de frauda – pot consulta gratuit cele mai recente lucrari de specialitate ale Institutului pentru Politici Publice (IPP), efortul nostru fiind complementar tuturor actiunilor de cresterea capacitatii de implementare proiecte desfasurate in plan national si local/regional. Apreciem ca in paralel cu intarirea capacitatii de control si sanctiune, autoritatile noastre trebuie sa sprijine orice demers de consolidare a expertizei in implementarea de proiecte cu fonduri nerambursabile pentru prevenirea repetarii disfunctionalitatilor in exercitiul financiar al UE 2014 – 2020.