Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) a publicat în data de 11.09.2019, spre consultare publică, Ghidul solicitantului pentru Axa prioritară 8 – „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, Prioritatea de investiţii 8.1 „Investiţii în infrastructurile sanitare şi sociale care contribuie la dezvoltarea la nivel naţional, regional şi local, reducând inegalităţile în ceea ce priveşte starea de sănătate şi promovând incluziunea socială prin îmbunătăţirea accesului la serviciile sociale, culturale și de recreere, precum și trecerea de la serviciile instituționale la serviciile prestate de colectivităţile locale”, Obiectivul specific 8.1 – „Creșterea accesibilității serviciilor de sănătate, comunitare și a celor de nivel secundar, în special pentru zonele sărace și izolate”, Operaţiunea B „Centre comunitare integrate” apelul de proiecte cu numărul „POR/8/8.1/B/1/7 regiuni”. Acest apel de proiecte va fi de tip necompetitiv cu termen limită de depunere de 6 luni și se adresează solicitanţilor de finanţare care se regăsesc pe Lista (Anexa 14 la prezentul ghid) celor 139 comunităţi cu tip de marginalizare peste medie și severă, care constituie comunitățile supuse intervențiilor de tip soft privind serviciile comunitare integrate.
Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 30.09.2019.