ADR Centru: Dezvoltarea municipiului Alba Iulia cu fonduri Regio continuă
Cu un buget de peste 8 milioane lei, un sistem de iluminat public nou și modern se va realiza la Alba Iulia în zonele Bărăbanț, Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa și Micești. Contractul ce va primi finanțare nerambursabilă din Programul Operațional Regional 2014-2020, gestionat la nivel regional de către ADR Centru, a fost semnat de domnul Paul VOICU, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia și domnul Simion CREȚU, director general ADR Centru. Peste 50 km de sistem de iluminat public se va moderniza și extinde pentru eliminarea zonelor de umbre și întuneric, pentru controlul intensității luminii de la distanță sau identificarea defecțiunilor în timp real, un sistem bazat pe prezența senzorilor de mișcare care vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public.
”În luna februarie a acestui an semnam șase contracte cu finanțare europeană în valoare totală de peste 43 milioane euro din fonduri REGIO. Acestea completau lista altor șapte contracte de dezvoltare urbană deja semnate, prin care urmărim să aducem un plus de bunăstare albaiulienilor și o reducere a cheltuielilor din bugetul propriu. Avem o strategie integrată de dezvoltare, iar prin programul Regio am reușit să ne finanțăm toate obiectivele propuse pentru această perioadă. Avem în lucru modernizarea principalelor artere rutiere din municipiu, peste 30 blocuri de intră în lucrări de refacere a fațadelor și de eficiență energetică, iar pentru sistemul de iluminat din cartierele Cetate, Centru, Ampoi, Partoș, deja am obținut finanțare nerambursabilă. Construire, modernizare, reabilitare sau restaurare, sunt lucrări prevăzute în proiectele semnate cu ADR Centru pentru noi zone verzi și de agrement, pentru Palatul Principilor sau unități de învățământ. Echipa Primăriei a muncit mult și nu puteam să realizăm toate aceste obiective de regenerare urbană masivă altfel, decât cu o infuzie serioasă de bani europeni” a declarat Voicu PAUL, viceprimar cu atribuții de primar al municipiului Alba Iulia
Date proiect:
Investiția vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia pentru creșterea eficienței energetice și reducerea emisiilor de CO2, de care vor beneficia peste 74.000 de cetățeni din municipiu. Proiectul cu titlul „Reabilitarea, modernizarea și extinderea sistemului de iluminat public al Municipiului Alba Iulia – localități componente: Oarda de Sus, Oarda de Jos, Pâclișa, Micești și Bărăbanț”, are o valoare totală de 8.726.128,54 lei, din care valoarea finanțării nerambursabile alocate prin POR este de 6.959.446,40 lei, respectiv 1.496.011,69 Euro. Fondurile nerambursabile solicitate de beneficiarul proiectului, provin din bugetul alocat Regiunii Centru prin POR 2014-2020, Axa prioritară: 3 – Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon, Obiectiv Specific 3.1: Prioritatea de investiții 3.1 – Sprijinirea eficienței energetice, a gestionării inteligente a energiei și a utilizării energiei din surse regenerabile în infrastructurile publice, inclusiv în clădirile publice, și în sectorul locuințelor.
Termenul estimat pentru finalizarea implementării activităților prevăzute în proiect este 31.03.2022.
”Toate contractele de finanțare semnate, prin care alocăm fonduri europene prin programul Regio, înseamnă investiții atrase pentru îmbunătățirea calității vieții locuitorilor și a angajaților, înseamnă o comunitate în care să vrei să locuiești. Alba Iulia este un municipiu care își completează eforturile de dezvoltare cu fonduri europene începute din 2007, perioadă în care proiectele de restaurare a Cetății din Alba Iulia și de modernizare a principalelor căi de acces rutier au propulsat renumele municipiului la nivel internațional ca fiind destinație turistică de vizitat. În această perioadă de finanțare, 2014-2020, am semnat cu reprezentanții municipiului, un număr de 13 contracte de finanțare nerambursabilă Regio, cu o valoare totală de peste 303 milioane lei, respectiv 63,5 milioane euro. Prin toate proiectele, până în 2023, se vor continua lucrările de modernizare și de reabilitare a infrastructurii rutiere, educaționale, culturale sau de agrement. Este îmbucurător faptul că prin fondurile europene pe care le gestionăm, putem vedea cum orașele se modernizează, prind viață și se echipează cu tehnologie de ultimă generație, devenind atrăgătoare atât pentru cetățenii lor, cât și pentru turiști” a declarat Simion CREȚU, director general ADR Centru.
Detalii investiție:
Prin implementarea acestui proiect se va acoperi nevoia de siguranță a tuturor participanților la trafic din Oarda de Sus , Oarda de Jos, Pâclișa, Micești și Bărăbanț, în orice condiții meteo posibile: pe timpul nopții, în condiții de ceață, semiîntuneric etc. Proiectul prevede reabilitarea și modernizarea a 46.587 ml, respectiv extinderea cu 5.000 ml a sistemului de iluminat public, precum și iluminarea a două treceri de pietoni, incluzând sisteme bazate pe senzori de prezență care vor comanda creșterea fluxului luminos al aparatelor de iluminat public (la trecerile de pietoni). Rețelele de alimentare prevăzute în proiect au vechimi diferite, iar din totalul de 1.031 aparate de iluminat, o parte sunt într-o stare necorespunzătoare, sau acceptabilă, iar altele se apropie de finalul duratei normate de viață Pe lângă “îmbătrânirea aparatelor”, praful și murdăria depuse pe aparate au dus la scăderea gradului de iluminare. Pe parcursul duratei de implementare a proiectului se va deconecta sistemul de iluminat existent și se vor demonta aparatele de iluminat existente. Se vor monta brațe, brățări și aparate de iluminat noi. Se vor realiza conexiunile și rețeaua subterană de alimentare cu energie electrică. Din bugetul proiectului mai este prevăzută montarea prizelor de pământ, instalarea stâlpilor metalici, montarea brațelor de susținere pe stâlpii metalici și a aparatelor de iluminat. Se vor instala kituri de alimentare din sursă fotovoltaică și un sistem inteligent de management prin telegestiune. Finalizarea proiectului va genera în cartierele vizate eliminarea zonelor de umbră și întuneric, controlarea de la distanță a sistemului de iluminat, cu posibilitatea de a modifica pornirea/oprirea lor. Prin sistemul de telegestiune se vor primi informații în timp real a defecțiunilor în sistem, a furturilor de energie sau despre funcționarea defectuoasă a unuia dintre elemente. Prin implementarea acestui sistem și montarea becurilor de tip LED, beneficiarul, Primăria municipiului Alba Iulia, estimează că se vor obține reduceri ale consumului de energie electrică care vor genera o economie anuală de 66.956 lei la bugetul municipalității.