Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a modificat Ghidului Solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte cu numărul POR/2017/4/4.1/1, aferent Priorității de Investiții 4.1 – Mobilitate urbană a POR 2014-2020.
Principalele modificări din cadrul noii versiuni a Ghidului specific sunt următoarele:
– Includerea unor prevederi privind taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor eligibile privind achiziţia şi modernizarea mijloacelor de transport public;
– Includerea posibilităţii de actualizare a informaţiilor publicate în conformitate cu art. 7, alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1370/2007;
– Introducerea posibilităţii de transmitere a cererii de finanţare în sistemul MySMIS sub semnătura electronică extinsă a unei persoane împuternicite de către reprezentantul legal al solicitantului/liderului de parteneriat şi introducerea Modelului Certificarea aplicaţiei;
– Introducerea Modelului de Consimțământ privind prelucrarea datelor cu caracter personal;
– Solicitarea unei Declarații a reprezentantului legal al solicitantului prin care să se certifice conformitatea cererii de finanţare cu fişele de proiect selectate şi prioritizate de Autoritatea Urbană;
– Completarea unor prevederi legislative.