Fondurile REGIO asigura cresterea eficientei energetice in cladirea Spitalului Judetean de Urgenta Alba
Astazi, la sediul din Alba lulia al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru, in cadrul unei intalniri cu presa – in prezenta domnului Ion Dumitrei, Presedintele Consiliului Judetean Alba – doamna Nicoleta Cosarca, manager al Spitalului Judetean de Urgenta Alba si domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, au semnat contractul de finantare, prin Programul Operational Regional 2014-2020, destinat imbunatatirii gestionarii eficiente a energiei si reducerii consumurilor la cea mai mare institutie spitaliceasca din judetul Alba. Cererea de finantare „Reabilitare energetica a Spitalului Judetean de Urgenta Alba lulia”, a carei valoare totala este de peste 15,35 milioane lei, prevede absorbtia unei sume de peste 3 milioane euro, ca suma nerambursabila, obtinuta prin Prioritatea de Investitii 3.1.B ce vizeaza imbunatatirea eficientei energetice in cladirile publice, pentru modernizarea acestei unitati medicale, construita in urma cu aproape cinci decenii.
„Aceasta investitie va imbunatati semnificativ confortul bolnavilor si al celor care lucreaza in Spitalul Judetean, ajutandu-se totodata sa economisim bani, prin scaderea costurilor cu energia.
Prin tot ceea ce facem dorim sa asiguram conditii cat mai bune pentru pacienti si pentru cadrele medicale. De aceea am inceput si lucrarile de mansardare la Spital, care ne vor permite sa mutam inapoi Policlinica, in sediul spitalului. Astfel, nici pacientii si nici doctorii nu vor mai fi pusi pe drumuri si nu va mai exista aglomeratia de acum, datorata spatiilor insuficiente” – a declarat, in momentul semnarii acestui contract de finantare, domnul Ion Dumitrei, Presedinte CJ Alba.
Cererea de finantare pentru proiectul „Reabilitare energetica a Spitalului Judetean de Urgenta Alba lulia” are ca obiectiv general cresterea eficientei energetice a cladirilor administrate de Spitalului Judetean de Urgenta Alba lulia, avand in vedere respectarea cerintelor specifice principiilor dezvoltarii durabile si egalitatii de sanse. Din punct de vedere al lucrarilor efective, se prevede izolarea termica a peretilor exteriori cu un strat de placi minerale termoizolatoare rigide de minim 15cm grosime, izolarea termica a planseului tavan de sub terasa cu panouri rigide de vata minerala de minim 20 cm grosime, placate cu placi din fibre de lemn minim de 7mm, izolarea soclului cu polistiren extrudat de minim 5 cm grosime, inlocuirea planseului terasa, deteriorate acum de infiltrari mari de apa, cu acoperis de tip sarpanta din panouri termoizolante, cu grosimea de 10 cm pe structura metalica. Alte lucrari necesita izolarea termica a planseului de sub acoperis, cu un strat de vata minerala de minim 20 cm grosime, sporirea rezistentei termice a planseului peste subsol, prin aplicarea unui strat de polistiren extrudat ignifugat de minim 10 cm grosime, inlocuirea ferestrelor existente cu tamplarie PVC cu geam termopan cu acoperire selectiva Low-E; avand fante pentru ventilarea spatiilor ocupate si evitarea aparitiei condensului pe elementele interioare de anvelopa, precum si inlocuirea usilor existente din lemn deteriorat cu usi din aluminiu cu geam termopan. In plus, in acest proiect se va optimiza sistemului de incalzire si producerea de apa calda de consum. Se are in vedere utilizarea de cazane cu functionare pe combustibil gazos pentru producerea agent termic, cazane echipate cu module suplimentare pentru recuperarea caldurii din circuitul gazelor arse, dar si a panourilor solare pentru producerea apei calde. Prin proiect se vor schimba instalatiile electrice ce deservesc corpurile A,B,C,D si E, instalatia de ventilare a blocului alimentar, precum si a retelele de distributie agent termic.
„Nu putem vorbi de act medical de calitate intr-o cladire unde trage curentul prin ferestre sau unde este plin de mucegai, de aceea sunt importante aceste investitii. Ansamblul de cladiri care formeaza Spitalul Judetean de Urgente Alba a fost construit intre anii 1973-1980. Cladirile au beneficiat de lucrari de mentenanta curenta, sau de lucrari de reabilitare partiale, insa nu au fost incluse, sau tratate in mod integrat, intr-un program general de reabilitare energetica. Pacientii si personalul Spitalului din Alba lulia au nevoie de aceste investitii, realizate acum cu fonduri europene„, a declarat doamna ec. Nicoleta Cosarca, managerul unitatii medicale albaiuliene.
Durata de derulare a investitiilor se va intinde pana la finalul lunii februarie 2021, fiind necesare fonduri totale in valoare de 15.350.482,84 lei (circa 3,3 milioane euro), din care 13.800.414,99 lei (peste 3 milioane euro) fiind fonduri nerambursabile, restul reprezentand contributia beneficiarului la cheltuielile eligibile si neeligibile. Proiectul vizeaza practic reducerea de circa cinci ori a consumului de energie primara, cifrata in prezent la 9377082,5 kWh/an, pana la o valoare de maxim 1881870 kWh/an dupa implementare, economia obtinuta fiind de aproape 80%. in plus, in etapa de proiect tehnic se vor dezvolta detalii de proiectare care sa permita o mai buna accesibilizare, suplimentara fata de minimul legal care este deja implementat. Concret, in etapa de executie se vor realiza finisaje si inclusiv elemente de paviment, care sa conduca la o acesibilizare conforma cu nevoile persoanelor cu dizabilitati.
„Apelul de finantare a proiectelor de imbunatatire a eficientei energetice din Regiunea Centru a fost deschis in urma cu un an si au fost depuse de catre autoritatile publice locale, un numar de 87 proiecte spre finantare, a caror valoare totala este de aproape 660 milioane lei. Spre comparatie, alocarea financiara regionala este in valoare de circa 180 milioane lei. in toate judetele Regiunii Centru exista un interes major pentru imbunatatirea eficientei energetice pentru toate tipurile de cladiri publice detinute si ocupate de institutiile locale, fie ca sunt spitale sau policlinici, scoli, cladiri administrative etc. Consiliul Judetean Alba are deja semnate si acum pregateste derularea lucrarilor in cadrul unor contracte importante in domeniul reabilitarii drumurilor judetene si pentru reabilitarea infrastructurii medicale. Judetul Alba s-a modernizat foarte mult prin POR 2007-2013, municipiul Alba lulia, drumul Aiud-Buru, strazile din Blaj, Cugir si Zlatna, sau multe scoli, intre care Colegiul Bethlen Gabor din Aiud, fiind exemple mai mult decat elocvente. Aceste proiecte au devenit exemple de succes, dovada ca in judetul Alba, administratia publica locala, de la nivel judetean si local, investeste sustinut pentru imbunatatirea climatului socio-economic. De proiectele care vor duce la modernizarea completa a Spitalului Judetean de Urgenta Alba au nevoie pacientii si medicii, personalul din cadrul unitatii, dar si cei care sunt in tranzit si au probleme medicale. Fiind cea mai mare institutie de acest gen din judet, are o adresabilitate mare, astfel incat se impune acordarea unei atentii deosebite in ceea ce priveste calitatea si confortul actului medical„, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Informatii detaliate privind proiectele contractate in Regiunea Centru in cadrul POR 2014-2020 regasiti pe pagina www.adrcentru.ro. iar detalii privind instructiunile AMPOR asupra activitatilor pe care beneficiarii trebuie sa le deruleze in cadrul proiectelor contractate pentru a obtine finantarea nerambursabila, pot fi consultate pe pagina www.regio-adrcentru.ro, unde sunt publicate si date privind toate proiectele depuse in cadrul programului REGIO la nivelul Regiunii Centru.