Municipiul Târgu Mureș a contractat toate cele patru proiecte depuse spre finanțare pe prioritatea 9.1 prin Programul Regio 2014-2020, prin care investește peste 33 milioane lei, din care aproape 21 milioane lei reprezintă finanțarea nerambursabilă, pentru comunitatea defavorizată din municipiu. Prin cele patru proiecte, până la sfârșitul anului 2023, Primaria municipiului și-a propus modernizarea a două străzi, reabilitarea termică a unei școli și construcția de locuințe sociale pentru integrarea în societate a persoanelor din grupurile vulnerabile, în vederea schimbării atitudinii comunității majoritare față de problemele categoriilor defavorizate.
Proiectele finanțate în cadrul Axei Prioritare 9.1 a Programului REGIO 2014-2020 au la bază Strategia Națională privind Incluziunea Socială și Reducerea Sărăciei pentru perioada 2015-2020, conform căreia „toți cetățenii trebuie să aibă oportunități egale de a participa în societate, să fie apreciați și valorizați, să trăiască în demnitate, iar nevoile lor elementare să fie satisfăcute și diferențele respectate”. Obiectivul principal al fiecărei cereri de finanțare constă în reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială, alături de îmbunătățirea calității vieții acestora, creșterea coeziunii sociale, îmbunătățirea mediului de viață și creștere economică în arealul vizat de Strategia de Dezvoltare Locală. La nivelul municipiului Târgu Mureș s-au depus și contractat următoarele proiecte: ”Modernizare strada Prutului”, ”Locuințe sociale str. 8 Martie nr. 53”, ”Modernizare strada Zarandului” și ”Lucrări de eficientizare energetică și consolidare la Școala Gimnazială nr. 7, corp B”. Valoarea totală a celor 4 proiecte este de 33.465.207,76 lei, din care 20.953.147,74 lei reprezintă finanțarea nerambursabilă alocată. Conform estimării beneficiarului, investițiile se vor finaliza în decembrie 2023.
”Scopul finanțării acestor proiecte se suprapune cu obiectivul Primăriei municipiului Târgu Mureș, de a reduce până în anul 2023, numărul de persoane aflate în risc de sărăcie sau excluziune socială în zonele urbane marginalizate din municipiu. Actualul Program Operațional Regional 2014-2020, prin Axa Prioritară 9.1, finanțează acțiunile ce propun soluții pentru o parte din aceste probleme, în acest caz fiind vorba de străzi, o școală și mai multe locuințe sociale. În zonele urbane, proiectele vizează intervenții integrate care urmăresc combaterea sărăciei și promovarea incluziunii sociale în comunitățile marginalizate, cu accent asupra celor cu populației de etnie roma. La nivelul proiectelor, Programul Operațional Regional 2014-2020 gestionat de ADR Centru la nivelul Regiunii Centru, finanțează investițiile în infrastructură şi echipamente, iar Programul privind Capitalul Uman finanțează investițiile complementare de tipul serviciilor. Aceste proiecte de pe Axa 9 completează numărul consistent de proiecte aflate în derulare, depuse de municipiul Târgu Mureș, cu scopul de a crește gradul de dezvoltare și de atractivitate economico-socială a municipiului pentru a deveni casă pentru cât mai mulți cetățeni din județ și nu numai,”, a declarat Simion Crețu, director general ADR Centru.
Lucrări prevăzute în proiectele finanțate prin POR 2014-2020:
Cel mai recent contract semnat vizează eficientizarea termică a Școlii Gimnaziale nr. 7 și prevede realizarea de lucrări care contribuie la îmbunătățirea condițiilor de desfășurare a procesului educațional pentru cei 180 de elevi ce studiază în cadrul școlii. Prin proiect sunt propuse lucrări de intervenție pe o suprafață de aproape 700 mp ce prevăd schimbarea învelitorii și a șarpantei existente, înlocuirea integrală a elementelor șarpantei actuale; izolarea termică a planșeului din beton de peste etajul 1, refacerea trotuarelor de protecție, izolarea termică a părții opace a fațadelor cu termosistem din vată minerală bazaltică, iar tâmplăriile exterioare la ferestre se vor înlocui cu tâmplarii cu profile din PVC. Eliminând disconfortul termic, proiectul va contribui la creșterea accesului, a calității și a atractivității educației. Astfel, investițiile de peste 1,66 milioane lei, vor asigura premisele creșterii capacitații de școlarizare a unităților din învățământul obligatoriu, îmbunătățind astfel condițiile de acces la educație. Prin implementarea acestui proiect, beneficiarul estimează că va contribui la creșterea ratei de participare la diferite niveluri de educație, la reducerea abandonului școlar și a părăsirii timpurii a școlii, la o rată mai mare de absolvire a învățământului obligatoriu și la creșterea ratei de tranziție spre niveluri superioare de educație, întrucât principala problema a infrastructurii de învățământ din România o reprezintă lipsa de siguranță în exploatare.
Locuințele sociale ce se vor construi printr-o finanțare nerambursabilă Regio 2014-2020 de peste 18 milioane lei, vor fi amplasate pe un teren intravilan cu o suprafață de peste 1 hectar, pe strada 8 Martie, nr.53. Din bugetul proiectului se propune construirea a patru blocuri de locuințe, cu 20 de apartamente fiecare, crearea infrastructurii de apă-canal, infrastructura de drum și a unui spațiu de joacă, de care vor beneficia persoanele care vor locui în blocurile sociale nou construite. Fiecare tronson include 20 de apartamente: 12 locuințe cu o cameră, 6 apartamente cu 2 camere; 2 apartamente cu 3 camere cu acces, toate având acces strada 8 Martie. Clădirile vor fi prevăzute cu instalații de producere energie termică și apă caldă menajeră, prin centrale murale de apartament, cu funcționare pe combustibil gazos, instalații sanitare, de canalizare, instalații termice, instalații electrice și de curenți slabi. Utilitățile necesare punerii în funcțiune a blocurilor de locuințe – apă, canalizare, energie electrică, gaze, telefonie, căi de acces, alei pietonale, parcări, spații verzi, etc., se vor asigura din bugetul propriu al Municipiului Târgu Mureș.
La momentul actual, două străzi sunt propuse pentru modernizare cu un buget de circa 1,5 milioane lei – strada Zarandului și Prutului – fie doar pietruite, fără borduri sau acostamente, fie cu un sistem rutier asfaltic puternic degradat. Scurgerea apelor meteorice pe străzi este asigurată prin sistemul de canalizare pluvială, prin gurile de scurgere existente sau gravitaţional, pe suprafața carosabilă, pe șanțuri de pământ, parțial colmatate. Prin cele două proiecte finanțate prin Regio 2014-2020 se propune rezolvarea problemelor deficitare existente la ora actuală, prin modernizarea părţii carosabile, colectarea apelor pluviale, semnalizare orizontală şi verticală, amenajare acces la proprietăţile riverane aflate pe traseul fiecărei străzi, amenajare trotuare, pistei destinate traficului de ciclişti, intersecţii și a zonelor verzi, plantarea şi toaletarea arborilor.
Lista contractelor poate fi consultată la http://regio-adrcentru.ro/lista-nominala-por-2014-2020/.