ADR Centru coordonează procesul de dezvoltare regională,
Peste 40 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai mediului de afaceri și ai societății civile din Regiunea Centru s-au reunit la Alba Iulia pentru a discuta despre domeniile care au nevoie de finanțare, în concordanță cu direcțiile de dezvoltare prevăzute pentru perioada de finanțare 2021-2027. Această reuniune de lucru organizată de ADR Centru a avut ca scop stabilirea modului de lucru în cadrul partenerial regional, pentru pregătirea Regiunii Centru în vederea elaborării documentelor de planificare și programare aferente perioadei de programare 2021-2027. Aceste documente se vor baza în foarte mare măsură pe rezultatele obținute deja în procesul de dezvoltare regională, prin absorbția fondurilor europene disponibile prin Programul Operațional Regional 2014-2020, deoarece obiectivele atinse pot susține pregătirea unui portofoliu solid de proiecte, pentru atragerea de noi finanțări din fonduri europene în viitoarea perioadă.
Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de coordonator al Comitetului Regional de Planificare (CRP) ”Centru”, a organizat această întâlnire de lucru, în cadrul partenerial de la nivel regional, în vederea analizării priorităților regionale pentru perioada următoare de programare.
Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru (PDR Centru), este documentul principal de planificare şi programare elaborat la nivel regional și este asumat de către factorii de decizie din Regiunea Centru. PDR Centru este elaborat de ADR Centru în colaborare cu partenerii regionali și cuprinde direcțiile de dezvoltare regionale. În cadrul întâlnirii de lucru, participanții au analizat, alături de experții ADR Centru, primele versiuni ale analizei socio-economice și analizei SWOT a Regiunii Centru, documente ce stau la baza definitivării PDR Centru 2021-2027. Discuțiile au generat și câteva propuneri preliminare privind direcțiile strategice și măsurile care vor fi incluse în Strategia de Dezvoltare a Regiunii Centru 2021-2027, astfel rezultând și câteva concluzii privind prima variantă a PDR Centru pentru următoarea perioadă de finanțare.
Nu în ultimul rând, în această reuniune s-a prezentat arhitectura propusă la nivel național pentru viitoarele programe de finanțare, în cadrul dezbaterilor privind stadiul procesului de programare pentru perioada 2021-2027 la nivel regional și național. Din acest punct de vedere s-a subliniat necesitatea completării cât mai curând posibil a portofoliului regional de proiecte pentru perioada următoare.
”Suntem în faza în care trebuie să dăm dovadă de responsabilitate și să ne concentrăm pe activitatea de planificare, să nu o mai privim cu neîncredere, să valorificăm relațiile parteneriale create în interiorul regiunii. În activitatea noastră comună știm că, la nivel european, lucrurile se planifică foarte minuțios, cum mult timp înainte. Necesarul de finanțare este foarte mare, iar resursele financiare europene de care vom dispune sunt limitate, de aceea este nevoie de o planificare atentă, cu cel puțin doi-trei ani înainte, pe baza unor strategii întocmite cu și mai mulți ani înainte. Analizăm și corelăm, împreună cu partenerii noștri instituționali, nevoile de dezvoltare, stabilim care sunt prioritățile regionale, deoarece în scurt timp se vor lansa noile programe și lucrul la cererile de finanțare trebuie început.
Acum, în Programul REGIO 2014-2020 avem o alocare de circa 790 milioane euro, iar numărul de proiecte depuse este de circa 2000, mult mai mare decât în întreaga perioadă 2007-2013, iar valoarea totală a acestor proiecte a depășit 2,5 miliarde euro, în condițiile în care nu sunt deschise toate axele pentru finanțare. Sumele nerambursabile solicitate prin toate aceste proiecte depășesc două miliarde euro. Ce este foarte important este faptul că, avem peste 740 proiecte contractate, a căror valoare totală este de peste 1,27 miliarde euro și prin care angajăm în regiune circa un miliard euro, pentru dezvoltare. Este pentru prima dată, în activitatea noastră de peste două decenii, când acest prag, al unui miliard de euro fonduri nerambursabile, este depășit la nivelul Regiunii Centru.
Partenerii noștri cunosc importanța pregătirii portofoliului de proiecte pentru viitoarea perioadă, 2021-2027, dar am analizat și situația socio-economică la zi. Dacă vom reuși să identificăm cât mai multe dintre problemele apărute, vom putea genera acțiunile necesare accelerării derulării tuturor proiectelor în condiții cât mai bune. În viitor se va schimba modul de abordare a sprijinului financiar nerambursabil, precum și cadrul financiar multianual, de aceea trebuie să fim pregătiți, pentru că dacă nu vom avea proiecte bune și fezabile, nu vom putea absorbi bani europeni”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
ADR Centru a pregătit un portal regional unde reprezentanții autorităților publice locale vor putea să-și înscrie propunerile de proiecte, astfel încât ele să poată fi analizate în timp util și să fie corelate cu strategia regională de dezvoltare. Detalii privind Planul Regional de Dezvoltare a Regiunii Centru pentru perioada 2014–2020 se regăsesc pe www.adrcentru.ro, precum și pe site-ul www.regio-adrcentru.ro, Secțiunea ”Documente de Planificare și Programare 2014-2020”.