Ca urmare a publicării Ordinului MLPDA nr 1260/8.09.2021, termenul de depunere a proiectelor în cadrul Apelului 3 pentru întreprinderi de economie sociala de inserție – POR/2021/9/9.1/3/Întreprinderi – Axa prioritară 9, PI 9.1 DLRC, s-a prelungit până la data de 15.12.2021.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a publicat Ordinul 1260/8.09.2021 prin care se modifică ‘’Secțiunea 2.2- Care este perioada în care pot fi depuse proiectele?’’ din ‘’Ghidul Solicitantului- Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelului de proiecte POR/2921/9/9.1/3/ Întreprinderi- Axa prioritară 9- Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de Investiții 9.1- Dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunității (DLRC)’’ aprobat prin Ordin nr. 967/08.07.2021, cu modificările și completările ulterioare.
De la data prezentului Ordin, secțiunea din Ghidul Solicitantului se modifică după cum urmează:
- Data lansării cererii de proiecte: 08.07.2021
- Data și ora de începere a depunerii de proiecte: 14.07.2021, ora 10.00
- Data și ora de închidere a depunerii de proiecte: 15.12.2021, ora 14.00
Celelalte prevederi rămân neschimbate.