Peste 30 de reprezentanți ai administrației publice locale și județene au participat la evenimentul organizat la sediul ADR Centru din Alba Iulia pentru prezentarea și dezbaterea concluziilor Studiului privind amplasarea unui terminal multimodal în județul Alba. Reuniunea de lucru a fost condusă de director general ADR Centru, domnul Simion Crețu, avându-i ca invitați pe domnul Ion Dumitrel, Președinte CJ Alba și pe domnul Ioan Voinea, Directorul Regionalei CF Brașov, de care aparține și Alba. Participanții, între care s-au aflat și numeroși oameni de afaceri au discutat modalitățile prin care acest proiect se poate concretiza într-o investiție, în valoare totală estimată la peste 25 milioane euro, plecând de la aspectele juridice, tehnice și financiare, incluse în studiu. Au fost dezbătute și beneficiile acestui proiect pentru comunitatea locală, dar și alte aspecte pe care potențialii beneficiari și utilizatori ai terminalului multimodal le-au adus în discuție.
De-a lungul timpului, Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru s-a implicat în mod constant în găsirea de soluții pentru dezvoltarea economică a Regiunii Centru, ca parte a obiectivelor și misiunii organizației noastre. În acest sens am folosit toate instrumentele care au stat la dispoziția agențiilor de dezvoltare regională, prin programe europene și naționale, pentru a valorifica, în parteneriat cu administrațiile locale, oportunități de dezvoltare a unor proiecte de investiție importante pentru Regiunea Centru. În urmă cu doi ani, Consiliul pentru Dezvoltare Regională Centru, organismul deliberativ al regiunii, a aprobat în ședința din septembrie 2017, trei proiecte de investiții prioritare pentru regiune, care vizează dezvoltarea de terminale intermodale în Regiunea Centru, precum și începerea demersurilor pentru introducerea acestor proiecte în Masterplanul de Transport al României.
”Ca urmare a investițiilor noastre constante din ultimii ani, județul Alba a ajuns printre primele 10 din țară în ceea ce privește valoarea PIB raportată la numărul de locuitori, în timp ce după valoarea exporturilor suntem pe un loc mai bun, iar după valoarea investițiilor străine directe raportată la numărul de locuitori suntem pe locul 11 la nivel național. Noi susținem dezvoltarea infrastructurii locale, investim în rețelele de transport și de alimentare cu apă potabilă, am realizat reabilitarea mai multor artere județene, care fac legătura cu rețeaua națională de transport și, prin această investiție s-ar putea realiza o platformă unică în această parte a României, prin care să asigurăm fluența transporturilor de marfă către vestul Europei”, a declarat domnul Ion Dumitrel, Președintele Consiliului Județean Alba.
Ținând cont de interesul administrațiilor publice județene și locale, dar și al agenților economici pentru dezvoltarea transportului multimodal, care să faciliteze preluarea transportului de marfă de pe căile de transport rutier pe cel feroviar și invers, cu beneficii importante asupra dezvoltării regiunii, atât din punct de vedere economic cât și de mediu, ADR Centru a realizat un studiu de prefezabilitate pentru dezvoltarea unui terminal intermodal în județul Alba. Acest studiu a identificat existența mai multor posibile locații pentru amplasarea acestui terminal multimodal, motiv pentru care întâlnirea de lucru de la Alba Iulia va avea un caracter de prezentare, oferind și o posibilitate de analiză a concluziilor acestui studiu. Obiectivul studiului a fost de a găsi amplasamentul cel mai potrivit pentru realizarea unui nod intermodal de transport, care sa deservească agenții economici din județul Alba, în zona Alba-Iulia – Sebeș a județului, având în vedere interesul autorităților locale (primării) și al agenților economici cu pondere însemnată a activității de export, de a utiliza sistemul feroviar ca alternativa mai economică și rapidă pentru transportul de marfă.
Studiul de prefezabilitate a fost realizat în primul semestru al acestui an, iar în cadrul discuțiilor va fi analizată recomandarea amplasamentelor optime pentru realizarea investiției, având în vedere mai multe de criterii de evaluare. Participanții la reuniunea de lucru de la Alba Iulia au discuta despre dimensionarea investiției, în funcție de datele tehnice privind capacitatea terminalului, adică în corelare cu cantitatea de marfă prognozată a fi transportată, costurile de operare și veniturile estimate. Pentru fiecare din cele două locații recomandate de specialiștii care au realizat studiul – respectiv Sebeș și Coșlariu – au fost prezentate avantajele și criteriile care au stat la baza propunerii lor, fiind analizate și potențialele surse de finanțare, accesibile pentru demararea investiției. În recomandarea unui număr limitat de scenarii s-au avut în vedere mai multe criterii de evaluare, respectiv posibilitățile de dezvoltare ulterioară, valoarea de investiție, existența surselor de finanțare, costurile de operare și capacitățile de operare (în tone marfă), existența terenului în rezerva, fără a fi necesare exproprieri, existența infrastructurii rutiere și a unei infrastructuri feroviare corespunzătoare. Din informațiile cuprinse în studiul de piață realizat ca parte a SPF, la care au participat agenții economici din județul Alba a rezultat că totalul cantităților transportate cu trenul la data elaborării studiului a fost de 2.081.400 tone/an, iar totalul cantităților transportate prin mijloace auto a fost de 1.713.796 tone/an.
”Împreună cu companiile interesate și administrația locală și județeană, am analizat în cadrul acestei întâlniri, acțiunile necesare a fi întreprinse pentru a continua demersurile pentru includerea investiției în Masterplanul General de Transport al României, discutând și despre posibilitățile de formare a parteneriatului dintre autoritățile publice care își vor asuma implementarea investiției și despre găsirea surselor de finanțare din fonduri publice sau private pentru acest proiect. Din documentele inițiale avem o estimare a costurilor necesare pentru realizarea investiției, care diferă pentru cele două amplasamente analizate, ajungând la peste 110 milioane lei, fără TVA, pentru varianta Sebeș, iar veniturile preconizate din exploatarea terminalului ar putea depăși 740.000 lei, lunar”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Trebuie menționat faptul că investițiile în domeniul infrastructurii de transport în Regiunea Centru și proiectele deja contractate pentru stimularea mobilității regionale, prin conectarea infrastructurilor rutiere regionale la infrastructura TEN-T, finanțate în Regiunea Centru în cadrul POR 2014-2020, stau la baza organizării acestei întâlniri de lucru, pentru informare și promovare privind potențialul investițiilor viitoare, pentru ca actorii interesați și, mai ales, reprezentanții mediului de afaceri în domeniul producției și al serviciilor logistice să discute punctual despre posibilitățile de atragere a fondurilor pentru investiții în infrastructura de transport, prefigurând perspectivele pentru perioada 2021-2027 pe baza rezultatelor regionale obținute prin POR 2014-2020.