În urmă cu doar două luni, pentru municipiul Sfântu Gheorghe a fost semnat contractul de finanțare prin Programul Operațional REGIO 2014-2020 pentru Colegiul Național „Székely Mikó”, iar acum, edilii obțin resurse financiare europene și pentru investițiile de ”Refuncționalizare a clădirii C2 – Sală de sport și finalizarea construcției anexate sălii de sport”, în valoare totală de peste 5,7 milioane lei. Fondurile nerambursabile, pentru realizarea lucrărilor necesare de modernizare vor asigura condiții moderne pentru practicarea sporturilor indoor, pentru mai mult de 400 de elevi care frecventează cursurile acestei unități de învățământ.
Datele proiectului:
Proiectul cu titlul ”Refuncționalizarea clădirii C2 – Sală de sport și finalizarea construcției anexate sălii de sport” a fost contractat prin semnare electronică la sfârșitul săptămânii trecute la ADR Centru – care gestionează Programul REGIO 2014-2020 în Regiunea Centru – și la Primăria din Sfântu Gheorghe, așa că în scurt timp edilii vor demara procedurile de achiziții pentru creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului. Proiectul are o valoare totală de 5.741.100,13 lei, din care 5.575.016,53 lei sunt finanțarea nerambursabilă (aproape 1,2 milioane euro, respectiv 98% din valoarea cheltuielilor eligibile, așa cum rezultă din Fișa de proiect anexată acestui material de presă). Termenul de finalizare estimat la depunerea proiectului, a fost data de 31.08.2023. Fondurile sunt alocate în cadrul Axei Prioritare 10.1 a POR 2014-2020, pentru investiții în educație și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare.
”Preocuparea pentru investiții în creșterea calității în educație este vizibilă în această perioadă la edilii din Sfântu Gheorghe. Vorbim de nouă proiecte, depuse pe mai multe axe ale Programului REGIO, prin care se atrag mai mult de 13 milioane euro pentru modernizarea unităților de învățământ. În ultimii ani, în oraș au fost realizate investiții semnificative în domeniul educațional și era firesc să fie vizată și această școală la care învață sute de elevi și a cărei sală de sport nu a fost definitivată corespunzător niciodată. În acest domeniu trebuie creată o ofertă atractivă pentru copii, adecvată și accesibilă, inclusivă și de calitate. Îmbunătățirea infrastructurii educaționale prin modernizarea școlilor, prin eficiența energetică a clădirilor, dar și prin extinderea și diversificarea spațiilor de studiu, este o preocupare constantă pentru administrația publică locală din județ, fapt relevat prin numărul mare de contracte de finanțare derulate pentru modernizarea școlilor, atât prin POR 2007-2013, cât și prin POR 2014-2020,” a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.
Modul cum vor fi refuncționalizate clădirile școlii prin acest proiect:
Proiectul prevede investiții la Școala Gimnazială Nicolae Colan pentru oferirea de funcțiuni noi la clădirea C2 și finalizarea construcției C3, în final fiind amenajate: o bibliotecă, sala de gimnastică, o sală multimedia, o sală de festivități, un cabinet psihologic și un laborator de informatică. Desigur, serviciile educaționale pentru cei 410 elevi ai școlii – dar și pentru cele mai mult de 50 persoane angajate – vor fi îmbunătățite prin dotarea noilor spații cu echipamente specifice și cu tehnică multimedia.
În clădirea actuală, sala de sport de la etaj și anexele sale de la parter (o sală mai mică pentru sport, vestiarele cu grupuri sanitare și spațiile administrative) sunt funcționale, așa că se va interveni numai la zona bazinului de înot (piscina). Pentru aceasta, se va asigura un nou acces exterior, pe latura nordică a clădirii. Actualul cabinet medical se va transforma în vestiar, cu coridor spre noul acces exterior. Deasupra bazinului de înot va exista o podea pe structura metalică, iar spațiul obținut se va compartimenta în două săli: încă o sală pentru sport și biblioteca. Actualele spații de la demisol se vor amenaja adecvat numai pentru destinații tehnice.
Celălalt corp de clădire reprezintă continuarea sălii de sport existente și în funcțiune, având fațada principală spre strada Lalelei, cu același regim de înălțime D+P+E. Aici vor fi realizate funcțiuni noi, după cum urmează: la demisol – spații tehnice, la parter – o sală festivă, un cabinet psihologic, un laborator de informatică, oficiu, grupuri sanitare și spații administrative, iar la etaj – un hol, un oficiu și o sală multimedia. Din hol se va asigura un nou acces în sala de sport, iar din sala de sport într-un depozit mic pentru echipament sportiv. Tot la parter, pe lângă accesul principal se va crea o nouă intrare, pe latura sudică a clădirii, unde se va face o terasă acoperita parțial. Pe fațada principală, scările de acces se vor prevedea cu lift de scară pentru persoanele cu dizabilități, montat pe balustrada scării, iar la parter s-a prevăzut un grup sanitar pentru persoanele cu deficiențe locomotorii.
Întregul proiect este astfel gândit încât intervențiile la cele două corpuri de clădire să asigure refuncționalizarea spațiilor existente – unele aflate în funcțiune, iar altele în conservare – astfel încât construcția finală să formeze un cadru adecvat procesului educațional școlar.