* Fonduri REGIO pentru două grădinițe în județul Mureș
Veste bună pentru mai mult de 200 copii de la două grădinițe din județul Mureș – Regiunea Centru. Pentru reabilitarea spațiilor în care își încep educația vor fi realizate investiții din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Acest fapt este posibil ca urmare a semnării proiectelor gestionate la nivel regional de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, prin care beneficiarii, respectiv edilii din orașul Sângeorgiu de Pădure și cei din comuna Pănet, vor utiliza sume totale cumulate de peste 6,7 milioane lei pentru îmbunătățirea condițiilor de pregătire timpurie a copiilor. Contractul pentru proiectul „Extindere și schimbare destinație clădire în Grădiniță cu program prelungit, oraș Sângeorgiu de Pădure” a fost semnat de primarul Csibi Attila-Zoltán, iar contractul privind ”Construirea unei creșe în comuna Pănet, județul Mureș” a fost semnat de primarul Előd Barna Bodó, pentru fiecare caz ADR Centru, în calitate de Organism Intermediar care coordonează programul REGIO în Regiunea Centru fiind reprezentată de directorul general Simion Crețu.
Cele două unități administrativ-teritoriale din județul Mureș beneficiază de posibilitatea de a-și moderniza și extinde infrastructura de educație, inclusiv prin achiziționarea de dotări, cu fonduri din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiții: 10.1 – Investiții în educație, și formare, inclusiv în formare profesională, pentru dobândirea de competențe și învățare pe tot parcursul vieții prin dezvoltarea infrastructurilor de educație și formare. Cererile de finanțare se bazează pe prevederile Obiectivului specific 10.1 cuprins în această axă de finanțare, respectiv ”Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii și învățământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului, apel dedicat învățământului ante-preșcolar și preșcolar”. Se vor realiza investiții constând în construirea sau extinderea clădirilor care sunt destinate grădinițelor, deoarece imobilele existente nu mai prezintă siguranță în exploatare sau au spații insuficiente și inadecvate pentru acest tip de educație. Obiectivul general al ambelor proiecte îl reprezintă creșterea gradului de participare a populației școlare din învățământul obligatoriu la sistemul de educație, iar obiectivele specifice ale celor două proiecte sunt foarte asemănătoare, constând în asigurarea unei oferte educaționale adecvate, accesibile și de calitate, prin dezvoltarea infrastructurii grădinițelor. Atingerea acestor obiective se va realiza prin construirea de clădiri adecvate, dar și prin reabilitarea și modernizarea spațiilor destinate procesului educațional, precum și dotarea acestora.
Prin implementarea proiectului „Extindere și schimbare destinație clădire în Grădiniță cu program prelungit, oraș Sângeorgiu de Pădure” este vorba de lucrări de reabilitare și extindere a clădirii administrative a Grădiniței din oraș, la care merg peste 150 de copii și educatori. Această extindere se va realiza atât pe verticală cât și pe orizontală, urmând a fi refăcute toate finisajele clădirii existente, precum și toate instalațiile interioare si exterioare. În incinta curții se vor realiza zone pavate și zone de joacă pentru copii, urmând a fi refăcut și gardurile de delimitare a spațiului dedicat grădiniței. Construcția modernizată va fi dotată cu mobilier modern destinat preșcolarilor, în toate sălile de grupă, dar și mobilier pentru cabinetul medical și pentru spațiul multifuncțional. De asemenea, vor fi achiziționate echipamente IT, pentru eficientizarea modului de predare-învățare al celor mici. Valoarea totală a acestei cereri de finanțare este de 2.852.902,36 lei, din care suma nerambursabilă reprezintă peste 613 mii euro (2.852.902,36 lei), întregul proiect fiind finalizat până la sfârșitul lunii martie 2021.
Pe de altă parte, proiectul ”Construirea unei creșe în comuna Pănet, județul Mureș” prevede construirea unei clădiri cu regim de înălțime P+E, care va asigura funcționarea creșei cu program prelungit. Se vor realiza 2 săli de clasă pentru grupa mică și 2 săli clasă pentru grupa mare, rezultând o capacitate pentru 4 grupe cu un total de 64 de copii. Clădirea va avea și cabinet medical cu izolator și grup sanitar propriu, depozite pentru material didactic, o sală multifuncțională, 2 grupuri sanitare pentru copii, 1 grup sanitar pentru personal, vestiare, oficiu, biberonerie, birou administrativ, o sală pentru educatori, spălătorie-uscătorie, depozite pentru alimente, bucătărie și alte spații tehnice. Amenajările exterioare propuse pe suprafața rămasă liberă din cei peste 1350 mp disponibili include un loc de joacă pentru copii, spații verzi și alei pietonale cauciucate, precum și o terasă exterioară finisată cu lemn tratat. Valoarea totală a acestei cereri de finanțare este de 3,878,383.36 lei, din care suma nerambursabilă reprezintă 2.246.896,96 lei, restul fiind cheltuieli eligibile și neeligibile suportate de beneficiar, UAT Comuna Pănet. Investițiile vor fi gata tot până la sfârșitul lunii martie, dar în anul 2022.
”Ambele proiecte răspund necesității de modernizare și dotare a grădinițelor care funcționează în spații improprii și cu dotări necorespunzătoare. Ambele administrații au în derulare și alte proiecte locale, dintre care la Sângeorgiu de Pădure vorbim de amenajarea unui teren nefolosit și transformare acestuia în parc urban, iar în comuna Pănet vorbim de reabilitarea termică a școlii din localitatea Sântioana de Mureș. Această inițiativă, de a se finanța, din fonduri nerambursabile, investițiile pentru modernizarea unităților de învățământ preșcolar este foarte bună, deoarece astfel și părinții și copiii pot vedea că se folosesc bani europeni pentru creșterea calității în învățământ. Prin Axa Prioritară 10 susținem multe investiții de acest gen, la grădinițe și scoli, la licee profesionale și universități, în acest moment având deja contractate 16 proiecte pe axă și în evaluare peste 100 de proiecte, a căror valoare totală depășește 800 milioane lei. La aceste proiecte se adaugă și 30 de inițiative implementate de administrația publică locală din regiune, sub coordonarea noastră, pentru reabilitarea energetică a clădirilor din sistemul educațional. Necesarul de finanțare este de peste șapte ori mai mare decât alocarea de care dispunem și vom reuși să susținem doar o parte din aceste cereri. Totuși, prin toate proiectele pe care le coordonăm la nivel regional vom gestiona investiții în valoare totală de peste 40 milioane euro pentru creșterea calității în învățământ”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.