Sesiuni de informare privind apelurile de proiecte adresate incubatoarelor de afaceri și IMM-urilor care implementează un rezultat al cercetării-inovării, lansate în cadrul POR 2014-2020

Update: Evenimentul va avea loc la Hotel PARC Alba Iulia!

Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru organizează în data de 16 ianuarie 2018, ora 10, o sesiune de informare privind apelul de proiecte 2.1B – Incubatoare de afaceri, din cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 2 – Îmbunătățirea competitivității întreprinderilor mici şi mijlocii.

Apelul dedicat creării incubatoarelor de afaceri sectoriale și dezvoltării serviciilor prestate în cadrul incubatoarelor de afaceri a fost lansat în data de 4 decembrie 2017. Pot solicita finanțare entităţile care au calitatea de fondator al incubatorului de afaceri, respectiv autoritatea publică a administraţiei publice locale, instituţia sau consorţiul de instituţii de învăţământ superior acreditate, institutele, centrele şi staţiunile de cercetare-dezvoltare, camerele de comerţ, societățile, societățile cooperative, asociațiile și fundațiile, patronatele, sindicatele. Acestea pot solicita finanțare individual sau în parteneriat.

În cadrul sesiunii de informare vor fi prezentate condițiile de finanțare aplicabile în cadrul apelului, aspecte generale privind utilizarea aplicației MySMIS și regulile de identitate vizuală valabile pentru POR 2014-2020. De asemenea, vor fi prezentate și modelele de organizare și funcționare a incubatoarelor de afaceri în special pentru domeniul industriilor culturale și creative, dar cu posibilități de duplicare și în alte sectoare.

Înregistrarea la acest eveniment se poate face prin completarea unui formular on-line, disponibil la următorul link: https://goo.gl/forms/fW0CazLqmC5c2kQY2.

De asemenea, ca urmare a lansării în data de 21 decembrie 2017 a apelului aferent Axei Prioritare 1 „Promovarea transferului tehnologic”, Prioritatea de investiții 1.1, Operațiunea C – Investiţii pentru IMM-uri pentru implementarea unui rezultat al cercetării – inovării în parteneriat cu ITT, a Programului Operațional Regional 2014-2020, ADR Centru organizează două sesiuni de informare adresate potențialilor solicitanți pentru acest apel. Sesiunile de informare se vor desfășura în Municipiul Tîrgu-Mureș, în data de 23 ianuarie 2018, și în Municipiul Brașov, în data de 25 ianuarie 2018. 

Update 2: Aceste evenimente vor avea loc la Camerele de Comert din cele doua municipii!

Solicitanți eligibili în cadrul apelului 1.1.C sunt întreprinderile care se încadrează în categoria IMM-urilor în parteneriat cu una sau mai multe entități de transfer tehnologic acreditate în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Înregistrarea la aceste evenimente se poate face prin completarea unui formular on-line, disponibil la următorul link: https://goo.gl/forms/xcKFWahceTVagS133 .