Ministrul delegat pentru Fonduri Europene, doamna Rovana Plumb, a semnat ordinul pentru aprobarea Ghidului Solicitantului Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul Obiectivului Specific 8.2. „Îmbunătățirea calității și a eficienței îngrijirii spitalicești de urgență” Operațiunea B – Unități de primiri urgențe.
Astfel, începând cu 18 octombrie 2017, ora 12.00, timp de 6 luni, unităţile administrativ-teritoriale pot depune, prin sistemul electronic MySMIS2014+, cereri de finanțare în cadrul apelului P.O.R/2017/8/8.1/8.2.B/1/7 regiuni – cod apel POR/180/8/2 pentru proiecte implementate în regiunile Nord Vest, Nord Est, Vest, Sud Vest Oltenia, Sud Muntenia, Sud Est, Centru și în cadrul apelului P.O.R/2017/8/8.1/8.2.B/1/ITI – cod apel POR/181/8 pentru proiecte implementate în zona de Investiție Teritorială Integrată (ITI) Delta Dunării.
Alocarea totală a apelurilor este de 64,68 milioane euro, din care 2,94 milioane pentru ITI Delta Dunării. Rata de cofinanțare este acordată astfel: 50% din partea Uniunii Europene, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR), 48% din bugetul de stat, iar 2% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile ale proiectului reprezintă rata de cofinanțare din partea solicitantului.
Activitățile finanțate se referă la:
- reabilitarea/ modernizarea/ extinderea/ dotarea unităților de primiri urgențe/ componentelor de primiri urgențe din unitățile funcționale regionale de urgențe și din cadrul componentelor de interes strategic a rețelelor din unități spitalicești de urgență;
- accesibilizarea spațiului destinat serviciilor și a căilor de acces;
- asigurarea/ modernizarea utilităţilor generale şi specifice pentru unitățile de primiri urgențe/ componentele de primiri urgențe din unitățile funcționale regionale de urgențe și din cadrul componentelor de interes strategic a rețelelor din unități spitalicești de urgență (inclusiv branşarea la utilităţi pe amplasamentul obiectivului de investiții);
- construcția heliporturilor de suprafață sau în terasă.
Ghidul solicitantului poate fi descarcat aici.