În municipiul Făgăraș – județul Brașov
Proiectul integrat prin care municipalitatea din Făgăraș dorește să investească fonduri europene pentru modernizarea unei școli și a peste 6,5 km de străzi urbane a fost semnat azi la Alba Iulia, de către primarul municipiului, Gheorghe Sucaciu, dar și de către directorul general ADR Centru, Simion Crețu. Valoarea totală a investițiilor pentru ”Modernizarea Școlii Gimnaziale nr.7 și a Rețelei de străzi urbane, în vederea creșterii calității vieții în municipiul Făgăraș” este de peste 19,2 milioane lei, care se adaugă investițiilor în valoare totală de peste 27 milioane lei, deja demarate în acest oraș din județul Brașov pentru reabilitarea Cetății și pentru eficientizarea energetică a patru blocuri de locuințe. De această dată, fondurile europene nerambursabile atrase pentru finanțarea acestor obiective menționate în Strategia Locală de Dezvoltare Durabilă sunt derulate în cadrul Priorității de Investiții 13.1, ce vizează îmbunătățirea calității vieții populației în orașele mici şi mijlocii din România, prin Axa Prioritară 13 a Programului Operațional Regional 2014-2020.
Proiectul răspunde obiectivului privind oferirea de sprijin pentru revitalizarea fizică, economică și socială a comunităților defavorizate din regiunile urbane și rurale. Lucrările se vor finaliza peste trei ani, la sfârșitul lunii iulie 2022.
”Începând de acum doi ani am demarat acest proces de investiții, în primul rând pentru reabilitarea Cetății Făgărașului, dar și pentru reducerea consumurilor de energie la patru blocuri. Actuala cerere de finanțare este pregătită pentru modernizarea școlii, dar și pentru reabilitarea unui număr de 11 străzi. Lucrăm la îmbunătățirea condițiilor de viață din Făgăraș, pentru că oamenii au nevoie de străzi asfaltate, cu apă și canalizare, confort în trafic, dar și condiții moderne pentru educația copiilor. Ne preocupă în cel mai mare grad investițiile pentru creșterea calității vieții cetățenilor și vrem să modernizăm orașul, pentru acești oameni deosebiți de aici. Cu mai mult de 10 milioane euro contractați pentru investiții în oraș, putem spune acum că și orașul nostru poate fi un exemplu că banii europeni, folosiți în mod chibzuit, duc la economii pentru bugetele locale, dar și la atingerea unor obiective care altfel ar fi rămas doar vise așternute pe o hârtie”, a declarat, în momentul semnării acestui contract de finanțare, domnul Gheorghe Sucaciu, Primarul municipiului Făgăraș.
Cererea de finanțare pentru proiectul ”Modernizarea Școlii Gimnaziale nr.7 și a Rețelei de străzi urbane, în vederea creșterii calității vieții în municipiul Făgăraș” are ca obiectiv îmbunătățirea calității vieții locuitorilor din oraș, precum și a celor din localitățile apropiate, prin abordarea integrată a nevoilor identificate la nivel local și prin îmbunătățirea ofertei educaționale, corelat cu infrastructura publică. Astfel, prin intermediul proiectului se urmărește consolidarea și reabilitarea clădirii existente a Școlii Gimnaziale nr. 7 și extinderea acesteia cu un nivel, dar și realizarea dotărilor aferente, inclusiv cu un lift exterior, construirea unei noi săli de sport, activități completate cu reabilitarea și modernizarea infrastructurii stradale pe 11 străzi, în lungime de peste 6,5 km.
Școala Generală nr. 7 este situată pe strada Dr. loan Senchea, nr 104B, pe un teren în suprafață de peste 4100 mp, din care amprenta la sol a construcției este de circa 750mp. În vederea eficientizării funcționale, se va consolida structura de rezistență a celor două corpuri de clădire și se va extinde suprafața construită cu un corp de clădire nou, ce va adăposti sala de sport, iar imobilul existent va fi supraetajat cu un nivel. Întreaga clădire va fi reabilitată termic și va fi înlocuită instalația interioară de distribuire a agentului termic, dar și tâmplăria existentă cu tâmplărie cu grad de eficiență crescut. Spațiile interioare existe vor fi recompartimentate, finisajele existente vor fi înlocuite, iar în exterior se vor reface trotuarele perimetrale și se va realiza conformarea clădirii la cerințele de acces pentru persoanele cu dizabilități. Evident că proiectul prevede și înlocuirea instalațiilor electrice, sanitare, termice și de hidranți interiori și exteriori pentru consolidarea mijloacelor de apărare împotriva incendiilor. Toate sălile de clasă, dar și sala de sport nou construită vor fi dotate cu mobilier nou, iar grupurile sanitare vor fi complet înnoite.
Pentru componenta referitoare la modernizarea străzilor, este vorba de arterele Azotului, Câmpului, Vasile Alecsandri, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Bălcescu, Mihai Eminescu, 1 Decembrie 1918, Titu Pertia, I.M. Klain, Salcâmului și Uniunii. Proiectul prevede reabilitarea, ranforsarea unde este cazul, și asfaltarea celor 6589 metri liniari de infrastructură pe aceste străzi, dar și reabilitarea sau construirea de trotuare, acolo unde nu există și amenajări pentru scurgerea apelor pluviale.
Bugetul întregului proiect este de 19.221.707,09 lei, din care peste 18.15 milioane lei (adică aproximativ 3,9 milioane euro) sunt fonduri nerambursabile, restul provenind din contribuția beneficiarului.
”Municipiul Făgăraș este unul dintre cele 45 de orașe din Regiunea Centru care au depus proiecte pe Prioritatea de investiții a Programului REGIO prin care se dorește îmbunătățirea calității vieții populației. La nivelul Regiunii sunt solicitate peste 720 milioane lei, adică de peste șapte ori mai mult decât suma disponibilă. Orașul este printre primele care beneficiază de fonduri nerambursabile pe acest domeniu, și va dovedi la nivelul județului Brașov că fondurile europene pot schimba în bine felul în care se dezvoltă comunitățile. Primăria accesează fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și pentru reabilitarea unui monument cu totul deosebit din centrul urbei, dar și pentru anveloparea unor blocuri de locuințe, economisind resursele locale pentru alte proiecte de infrastructură locală. Astfel, administrația se preocupă pentru dezvoltarea localității, chiar dacă este dificil pentru o localitate nu foarte mare să pregătească cereri de finanțare pe fonduri europene. S-au realizat deja lucruri importante la nivel local și multe investiții vor putea fi atrase ulterior chiar din fonduri private, dacă cetățenii observă impactul favorabil al eforturilor publice. Orașul și întreaga sa zonă, Țara Făgărașului, se află pe un trend pozitiv și investițiile publice vor facilita dezvoltarea mediului de afaceri, în beneficiul întregii comunități locale”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.