Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri (CATTIA), construit în cartierul Bartolomeu Nord, lângă Institutul de Cercetare-Dezvoltare al Universității Transilvania și în vecinătatea amplasamentului viitorului Spitalului Regional a fost inaugurat la sfârșitul săptămânii trecute.
„Mă bucur pentru faptul că astăzi am ajuns în faza în care putem deschide porțile unuia dintre cele mai moderne centre de afaceri din această zonă. Această inaugurare ne-am fi dorit să aibă loc acum câțiva ani, dar bine că măcar acum suntem în faza de a pune la dispoziția celor care vor să își înceapă o afacere în orașul nostru un spațiu care respectă cele mai înalte standarde din domeniu. Acest centru reprezintă o investiţie foarte importantă în cadrul strategiei noastre de a crea cât mai multe oportunităţi potenţialilor investitori şi, implicit, de a crea locuri de muncă pentru braşoveni. Pe lângă spațiile pentru birouri, acest centru asigură și posibilitatea organizării de conferințe, evenimente, întâlniri, cursuri, dar și spații expoziționale. Cei care își vor desfășura activitatea aici au spații de relaxare, un parc și un restaurant pentru a putea lua masa. Sper ca, în cel mai scurt timp, CATTIA să devină unul dintre punctele importante pe harta de bussines a Brașovului”, a declarat, în momentul evenimentului de inaugurare a centrului, primarul brașovean George Scripcaru.
Început în anul 2014, acest proiect, a fost finanţat inițial prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, Axa prioritară 1 – „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1 – Planuri integrate de dezvoltare urbană, Sub-domeniul: Poli de creştere, iar începând cu anul 2016, continuarea lucrărilor a fost asigurată din bugetul local.
Valoarea totală a lucrărilor de execuție și punere în funcțiune este de 64.495.761,87 lei.
Lucrările au fost începute de SC Integral SA Buzău cu o durata de execuţie de 16 luni. Până la data de 08.02.2016, când contractul de execuţie a ajuns la termen, SC Integral SA Buzău nu a finalizat lucrările de execuţie. Costul lucrărilor executate de SC Integral SA Buzău a fost de 18.980.221,46 lei. Până la urmă, Lucrările au fost finalizate de SC Aeon Building SRL Braşov, costul lucrărilor executate fiind de 44.568.800,60 lei, iar punerea în funcţiune a fost făcută de CPB Grup Instalații Brașov cu un cost de 946.739,81 lei.
Din valoarea totală a proiectului, 8.542.264,36 lei au fost provin din fonduri nerambursabile, restul fiind suportat de la bugetul local.