Incubator de afaceri pentru industrii creative în centrul municipiului Sfântu Gheorghe

Mediul de afaceri din județul Covasna este susținut de investițiile cu fonduri nerambursabile REGIO 2014-2020

Investițiile REGIO în județele Alba, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș și Sibiu din Regiunea Centru, coordonate de Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, asigură continuitate în procesul de dezvoltare locală și regională, de peste 15 ani! 

În urmă cu nouă ani a fost semnat un contract de finanțare prin Programul Operațional Regional 2007-2013, în valoare totală de peste 5 milioane euro, prin care în locul fostului IAS din Sfântu Gheorghe a fost construit un parc industrial și un incubator de afaceri modern. Între timp, investiția inițială în locația respectivă s-a majorat, acum suprafața destinată dezvoltării de noi business-uri fiind de peste 34 hectare.

După șapte ani de la finalizarea acestei investiții coordonate de municipalitatea din Sfântu Gheorghe, un nou proiect finanțat în cadrul Programului Operațional Regional, de data aceasta prin REGIO 2014-2020, va duce la crearea unui nou incubator de afaceri, pentru industriile creative din acest oraș și din județul Covasna. În noua locație, situată în zona centrală a municipiului, vor fi găzduite cel puțin 16 noi firme, timp de maxim 3, până când devin viabile și pot să-și continue activitatea în spații proprii. Acest lucru va deveni realitate până la sfârșitul anului 2023, ca urmare a semnării contractului de finanțare pentru investiția ”Construire clădire cu funcție de servicii de incubator de afaceri în Municipiul Sfântu Gheorghe”, în valoare totală de aproape 5,5 milioane euro.

Structura bugetului și finanțare:

Din valoarea totală a proiectului de 26.836.089,88 lei, finanțarea nerambursabilă solicitată este de 13.235.664,37 lei (aproximativ 2,7 milioane euro), la care se adaugă valoarea cheltuielilor eligibile și neeligibile suportate de beneficiar. Astfel, cofinanțarea asigurată de Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Sfântu Gheorghe este de peste 50% din valoarea totală a investiției. Fondurile nerambursabile alocate provin din bugetul Regiunii Centru alocat prin Prioritatea de investiții 2.1B a Programului Operațional Regional 2014-2020, pentru care au fost alocate fonduri nerambursabile de peste 77 milioane lei și au fost până în prezent contractate, inclusiv cu acesta, 12 proiecte a căror valoare totală depășește 110 milioane lei.

 În urmă cu 15 ani am început proiectul incubatorului de afaceri din strada Presei, apoi am avut proiectul european de la fostul IAS şi, practic, în aceste incubatoare de afaceri au crescut niște tineri cu care am realizat actualul proiect. Sper că peste 5-10 ani în noul incubator de afaceri vor crește alți tineri cu care vom putea realiza următorul incubator de afaceri la Sfântu Gheorghe. Pe de o parte oferim tot ce se poate oferi prin lege pentru firmele care se mută în parcul industrial și sprijinim dezvoltarea firmelor din incubatoarele de afaceri. Acum în Sfântu Gheorghe funcționează 3 astfel de structuri, din care una este gestionată de municipalitate și prin acest proiect vom mai crea o zonă destinată dezvoltării afacerilor mici. Tinerii antreprenori, aflați la început de drum, nu trebuie să plătească taxe pe teren şi pe clădiri, iar prin anumite hotărâri ale Consiliului local acordăm ajutoare de minimis pentru cei care se mută în structurile de afaceri existente, în funcție de activi­ta­tea pe care o desfășoară, de valoa­rea in­vestiției, de numărul de locuri de muncă nou cre­ate și, nu în ultimul rând, de nive­lul de salarizare oferit. Incubatorul cel nou va oferi, în primul rând, spații de birouri la prețuri mult mai reduse decât cele de pe piață, pe o perioadă limitată de trei ani, dar și diverse servicii, inclusiv internet gratuit și multe facilități care pot fi oferite IMM-urilor”, a precizat domnul Antal Árpád András, primarul municipiului Sfântu Gheorghe, vorbind despre acest proiect.

Ce se va realiza din fondurile proiectului?

Proiectul vizează realizarea unei investiții prin crearea unei unități noi, respectiv construirea și dotarea unei clădiri cu funcție de incubator de afaceri pe un teren din cartierul Oltului, în zona centrală a municipiului Sfântu Gheorghe accesibil de pe strada Bánki Dónáth. Suprafața totală a terenului este de peste 3.000 mp, unde va fi construită o nouă clădire P+2 etaje a cărei suprafață desfășurată este de aproape 1600mp.

Incubatorul de afaceri sectorial va oferi gama de servicii necesare societăților care activează în acest sector, având ca obiect de activitate advertising/publicitate, arhitectură, arte și antichități, meșteșuguri tradiționale, design, modă, film, video și fotografie, software, jocuri și publishing clasic și electronic, muzică, arte vizuale și performing arts, precum și televiziune și radio.

Firmelor incubate le va fi perceput un tarif alocat per post de lucru, tarif în contul căruia ele vor primi servicii suport din partea societății de administrare a incubatorului. Pe lângă spațiul de incubare, rezidenții vor putea utiliza, contra-cost sala de conferințe pentru evenimente proprii, sala de ședințe pe baza de programare, sala de relaxare și networking, precum și spațiul de coworking. Sala conferințe va avea o capacitate de 70 de persoane, și va fi complet dotată cu mobilier și aparatura electronica necesară, inclusiv boxe pentru traducători, iar sala de ședințe va putea găzdui întâlniri restrânse, cu maxim 15 persoane. În incintă vor mai exista birouri administrative, o sală de mese – living, spații cu echipamente pentru teleconferințe, dar și spații tehnice.

”Județul Covasna este foarte activ la nivelul IMM și al structurilor de sprijinire a afacerilor locale. În municipiile Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc prin cele două programe REGIO pe care le-am coordonat în ultimii 15 ani s-au realizat 3 astfel de structuri de afaceri, iar actualul proiect este al patrulea de acest tip, valoarea totală a investițiilor în domeniu fiind de aproape 20 milioane euro. Acest nou incubator din Sfântu Gheorghe va asigura dezvoltarea și întărirea încrederii tinerilor și a firmelor nou înființate în capacitatea administrației publice de a le oferi posibilitatea să se dezvolte. În județul Covasna nu sunt foarte mulți jucători mari pe piața de business, dar clusterele și incubatoarele de afaceri, coordonate de mediul public sau privat, conferă angajaților și micilor investitori multă siguranță, care se răsfrânge asupra tuturor cetățenilor. Cu cât sunt mai multe IMM-uri care se dezvoltă, cu atât climatul de afaceri este mai stabil. Acest nou incubator de afaceri din Sfântu Gheorghe îi va ajuta pe cei din industria creativă și pe tinerii care au idei bune să le poată valorifica”, a declarat domnul Simion Crețu, director general ADR Centru.

Când se va finaliza proiectul și ce servicii vor fi oferite?

Se dorește atragerea a maxim 22 firme în incubatorul sectorial pentru industrii creative și menținerea unui număr de 16 firme la 3 ani de la finalizarea investiției realizate prin ajutor de stat. Totodată, se estimează că firmele incubate vor crea un număr de minim 60 locuri de muncă. Construcția clădirilor va fi gata până în 30 decembrie 2023 și aici vor fi oferite toate serviciile suport necesare pentru dezvoltarea mediului antreprenorial din municipiul Sfântu Gheorghe.

Detalii privind obiectivele acestui proiect și activitățile desfășurate se regăsesc în Fișa atașată prezentului material de presă.