Documentul de programare al Programului Operațional Regional a fost modificat. Modificările vizează adaptarea la contextul socio-economic actual și răspund necesității de simplificare a programului.
Conform deciziei, vechiul Program Operațional „Inițiativa pentru IMM-uri” devine parte a POR, beneficiind de o realocare de peste 150 milioane de euro. Noua axă prioritară 15 din cadrul POR, „Inițiativa pentru IMM-uri”, va răspunde cererii tot mai crescute de instrumente financiare garantate de pe piață și va contribui la creșterea competitivității IMM-urilor din România.
Totodată, 72,5 milioane de euro sunt realocate acum către axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate și sociale”, pentru a finanța achiziția de ambulanțe și echipamente medicale. Aceste investiții vor asigura pe viitor o mai bună gestionare a urgențelor medicale, permițând în același timp accesul egal al populației la servicii de asistență medicală și prim-ajutor.