Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional a publicat corrigendumul de modificare a Ghidului specific pentru apelurile de proiecte POR/10/2017/10/10.1b/7regiuni, POR/2017/10/10.1/10.1b/ITI şi POR/10/2017/10/10.1b/BI, din cadrul Axei Prioritare 10 „Îmbunătățirea infrastructurii educaționale”, Prioritatea de Investiții 10.1, Obiectiv Specific 10.1 „Creșterea gradului de participare la nivelul educației timpurii şi învăţământului obligatoriu, în special pentru copii cu risc crescut de părăsire timpurie a sistemului”, apelul dedicat învăţământului obligatoriu, din cadrul POR 2014-2020.
Astfel, a fost modificată data și ora închiderii cererii de proiecte, noul termen limită de depunere a cererilor de finanțare fiind data de 9 iulie 2018, ora 12.00.
Alte modificări fac referire la perioada de referință pentru bugetul proiectului, anexele la cererea de finanțare, iar în cadrul grilei ETF au fost corelare punctaje maxime acordate şi punctajele intermediare și au fost corectate greșelile de calcul a punctajului acordat.