ADR Centru pregateste orasele din Regiunea Centru pentru conceperea si implementarea eficienta a strategiilor de dezvoltare prin proiecte europene

Solutiile optime, dar si exemplele de bune practici in privinta utilizarii resurselor europene pe baza Politicii regionale si de coeziune 2014-2020 au constituit temele de baza ale Conferintei internationale organizate la Alba Iulia cu tematica ”Dezvoltarea Urbana Inteligenta”

Conferinta cu participare internationala, privind principiile pe care se bazeaza procesul de dezvoltarea urbana inteligenta, organizata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in cooperare cu Primaria municipiului Alba Iulia si cu Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia s-a incheiat ieri, 12 noiembrie 2015, dupa-amiaza. Peste 220 de persoane au participat la cele doua zile de lucrari. Importanta evenimentului, la nivel regional, dar si national, este subliniata de faptul ca au fost prezenti reprezentanti ai Comisiei Europene, de la Directoratul privind Dezvoltarea Regionala si cel privind Energia (DG Regio si DG Energy), dar si reprezentanti din partea MDRAP sau ai unor Agentii de nivel national. In cadrul celor cinci sectiuni de lucru au fost dezbatute aspecte importante privind cele mai bune solutii de dezvoltare urbana inteligenta.

Din partea DG Regio, domnul Koen Delanghe a subliniat ca, in perioada de programare 2014-2020, prin Politica de Coeziune a Uniunii Europene, statele membre vor beneficia de un sprijin important pentru a realiza investitii directionate spre dezvoltarea economica, crearea de locuri de munca si eficienta energetica, astfel incat sa contribuie la atingerea obiectivelor Strategiei EUROPA 2020. Pe de alta parte, doamna Andreea Strachinescu, Sefa de Unitate in cadrul DG Energy a precizat ca este foarte importanta abordarea integrata a problemelor de la nivelul unui oras, cu accent pe competitivitatea energetica si pe aprovizionarea fluenta cu energie, tinand cont si de eficientizarea consumurilor, deoarece majoritatea consumatorilor, dar si cei mai mari, dintr-un anumit areal, se regasesc in mediul urban.

”Suntem consecventi menirii noastre de a sprijini comunitatile din Regiunea Centru in gasirea celor mai bune solutii pentru utilizarea fondurilor europene. Acesta a fost si scopul de la care am pornit in organizarea acestui eveniment: cel de a utiliza eficient fondurile europene, de a explica, in primul rand pentru specialisti, dar si pentru publicul larg, ca fondurile ajuta la dezvoltarea regiunilor, dar si a oraselor. Exemplele din actuala perioada se vad deja in orasele Regiunii, dar se pune tot mai pregnant problema dezvoltarii pe baza unor strategii coerente, pentru urbanizare pe termen lung. Orasele romanesti nu sunt dezvoltate la fel, iar problemele lor sunt diverse. De aceea asistam municipalitatile sa-si defineasca bine principiile pe care vor realiza noi proiecte avand ca sursa de inspiratie cele mai bune solutii si practici de la nivel european. Acum este anuntata public lansarea axelor de finantare prin POR 2014-2020 si vorbim concret cu partenerii nostri despre sprijinirea tranzitiei catre o economie cu emisii scazute de carbon, despre sprijinirea dezvoltarii urbane durabile, despre sprijinirea regenerarii economice si sociale a comunitatilor defavorizate din mediul urban, dar si despre imbunatatirea mediului urban, inclusiv prin conservarea, protectia si valorificarea durabila a patrimoniului cultural. Aceasta Conferinta este cel mai important eveniment de informare si dezbatere pentru viitorii beneficiari al Programului Operational Regional 2014-2020”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru, vorbind despre acest important eveniment organizat de ADR Centru.

O parte importanta a sprijinului financiar acordat regiunilor din Romania, prin intermediul Programului Operational Regional 2014-2020 este directionata spre dezvoltarea urbana, deoarece autoritatile administratiei publice locale si judetene vor putea accesa finantarile disponibile pe cel putin 8 din cele 12 axe prioritare ale programului. Reprezentantii oraselor din Regiune, dar si intreaga tara, participanti la eveniment, au fost informati cum sa abordeze intr-un mod integrat si inteligent problemele precum eficienta energetica, mobilitatea urbana, problemele de saracie si excluziune sociala a periferiilor etc.

In cadrul Conferintei au fost sustinute prelegeri de catre 34 de personalitati si experti in dezvoltare urbana de la nivel european, al ministerelor, agentiilor si institutiilor cu atributii in acest sens de la nivel national, precum si specialisti in administratie de la nivelul autoritatilor publice locale si regionale. Astfel, experienta lectorilor, dobandita in ultimii ani, a permis participantilor si invitatilor sa-si contureze cadrul in care vor fi pregatite viitoarele proiecte finantate din surse europene.

Ultima zi a manifestarii a fost dedicata dezbaterilor privind identificarea solutiilor inteligente pentru eficienta energetica a oraselor, prin Planurile de Actiune pentru Energie Durabila (PAED), dar si prin prisma contractelor de performanta energetica, pentru eficientizarea consumurilor in cladiri si pentru iluminatul public. S-a discutat despre Strategia Nationala privind Schimbarile Climatice si implicatiile acesteia pentru dezvoltarea urbana, dar si despre modul cum este abordata eficienta energetica in orasele mici si mijlocii din Thuringia. In plus, un punct distinct a fost cel referitor la crearea si functionarea in Regiunea Centru a primului observator energetic din Romania, instrument important in sprijinul APL pentru realizarea PAED, derulat prin proiectul ”Observatorul ANERGO” al Agentiei Locale a Energiei Alba.

In paralel, au fost dezbatute teme privind valorificarea durabila a patrimoniului istoric si cultural, cu exemplificari de la nivelul municipalitatilor din Sibiu, Sfantu Gheorghe, Alba Iulia si Rasnov. Prezentarile romanesti au fost conexate cu experienta germana sau maghiara in domeniul industrializarii oraselor si al dezvoltarii urbane. Despre SMART City, sau despre principiile de dezvoltare urbana durabila, prin valorificarea inteligenta a patrimoniului cultural si istoric, au conferentiat inclusiv reprezentanti ai Ordinului arhitectilor din Romania, respectiv dl. Conf. univ. dr. Gabriel Pascariu – Universitatea de Arhitectura Ion Mincu din Bucuresti.

Chiar daca temele discutate timp de doua zile de cei peste 220 de participanti la Conferinta organizata de ADR Centru ar putea parea prea stiintifice pentru publicul larg, analiza lor si crearea legaturilor intre proiectele care vor fi pregatite de administratia publica locala este foarte importanta, deoarece in acest fel se raspunde cerintelor europene privind dezvoltarea pe principii bine planificate si in concordanta cu Strategiile elaborate, astfel incat cetatenii sa observe imediat cresterea calitatii vietii si sa beneficieze cat mai usor de rezultatul acestor initiative publice.