Al saptelea ambulatoriu de spital din Regiunea Centru intra in renovare cu fonduri Regio

Prin semnarea unui nou contract de finantare nerambursabila, Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru anunta ca 1,66 milioane lei vor fi alocate din bugetul Programului Operational Regional, la nivelul Regiunii Centru, pentru reabilitarea Ambulatoriul Spitalului Clinic de obstetrica si ginecologie, dr. I.A.Sbarcea din Municipiul Brasov. Contractul de finantare a fost semnat de catre cele trei parti implicate in derularea proiectului, respectiv beneficiarul proiectului reprezentat de catre Consiliul Judetean Brasov, Autoritatea de Management, reprezentanta de catre Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice, precum si de catre Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru, in calitate de Organism Intermediar al programului la nivelul Regiunii Centru.

Proiectul de „Modernizare, reabilitare si echipare a infrastructurii serviciilor de sanatate din cadrul Ambulatoriului Spitalului Clinic de Obstetrica si Ginecologie Dr. I.A. Sbarcea” din Brasov are o valoare totala de 2,16 milioane lei, din care 1,66 milioane lei reprezinta suma solicitata ca fonduri nerambursabile de catre beneficiar, iar diferenta dintre cele doua sume reprezinta contributia Consiliului Judetean Brasov la cheltuielile eligibile ale proiectului. Prin fondurile solicitate se vor reabilita 3 cabinete medicale duble, de oncologie, infertilitate si contraceptie, precum si 2 cabinete medicale simple de monitorizare materno-fetala si punct de recoltare. De asemenea, pe parcursul celor 11 luni de implementare a proiectului, se va mai infiinta un cabinet medical de neonatologie si se vor reabilita anexele aferente cabinetelor medicale, respectiv grupurile sanitare pentru fiecare cabinet, cai de acces in suprafata de 110,7 mp. La finalizarea acestui proiect, pacientele vor putea afla informatii utile mult mai rapid, prin infiintarea unui info-point destinat acordarii de informatii si consultanta despre serviciile medicale oferite de acesta. Tot din bugetul total al proiectului se va echipa ambulatoriul cu aparatura medicala, instrumentar chirurgical, mobilier specific pentru utilarea spatiilor si incaperilor, racitoare si aparate frigorifice de uz medical.

„Reabilitarea şi dotarea spitalelor şi a ambulatoriilor prin fonduri nerambursabile a reprezentat o oportunitate pentru autoritatile locale, atat din mediul urban cat şi cele din mediul rural. Bugetul alocat acestui domeniu s-a dovedit a fi insuficient in fata nevoilor de finantare ale oraşelor ce au reuşit sa depuna proiectele in termen. Este cel de-al saptelea proiect contractat la nivelul Regiunii Centru pentru finantarea unui ambulatoriu, celelalte fiind localizate in judetele Alba, Sibiu, Harghita, Mures si Covasna. Prin fondurile contractate pana in prezent, vorbim de peste 21,13 milioane euro, vom reuşi sa implementam proiecte de reabilitare şi dotare pentru o parte din infrastructura de sanatate din Regiunea Centru. Conditiile de spitalizare sau aparatura folosita in spitalele şi ambulatoriile publice sunt destul de departe de standardele minime europene, insa cetatenii din zonele arondate spitalelor renovate prin fondurile Regio beneficiaza deja de servicii medicale de calitate, asa cum presa a putut observa recent la Sibiu”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.

Proiectul este finantat prin domeniul major de interventie 3.1 – Reabilitarea / modernizarea/ echiparea infrastructurii serviciilor de sanatate. La nivelul Regiunii Centru mai sunt 3 proiecte ce solicita fonduri pentru reabilitarea ambulatoriilor de spitale ce vor semna in urmatoarea perioada contractele de finantare nerambursabila.

Detalii ale tuturor contractelor de finantare semnate la nivelul Regiunii Centru prin programul Regio, puteti obtine accesand pagina web Regio ADR Centru, link: http://harta.regio-adrcentru.ro/.