La sedinta organizata la Alba Iulia au participat presedintii de Consilii judetene din Alba, Covasna si Mures, in timp ce judetele Brasov, Sibiu si Harghita au avut reprezentare la nivel de vicepresedinte de Consiliu Judetean, sau Director executiv. Alaturi de acestia au fost prezenti si primarii nominalizati ca reprezentanti ai municipiilor, ai oraselor si comunelor din fiecare judet. Membrii acestei structuri parteneriale deliberative au aprobat in unanimitate componenta completa a Consiliului pentru Dezvoltare Regionala Centru si i-au ales in functia de presedinte al CDR Centru pe domnul Támás Sándor, presedintele CJ Covasna, iar in functia de vicepresedinte pe domnul Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba. Cei doi alesi isi vor exercita mandatele pe timp de un an, ulterior fiind aplicat principiul rotatiei in aceste functii. Consiliul pentru Dezvoltare Regionala Centru are un rol important in realizarea obiectivelor de baza ale politicii de dezvoltare regionala a celor sase judete constitutive, precum si in coordonarea la nivel regional, a procesului de implementare a programelor de coe-ziune economica si sociala, finantate prin fondurile nerambursabile ale Uniunii Europene.
In cursul discutiilor au fost analizate si aprobate Raportul de activitate al Agentiei pentru Dezvoltare Regionala Centru pe semestrul I al anului 2012, precum si modificarea componentei Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare CRESC Centru. Doua puncte importante ale sedintei, care au si suscitat discutii punctuale, au fost analiza stadiului implementarii Programului Operational Regional la nivelul Regiunii Centru, precum si a stadiului pregatirii Regiunii Centru pentru accesarea fondurilor din noua perioada de programare, 2014-2020. Participantii au formulat mai multe puncte de vedere, pe care ADR Centru le va concretiza in scrisori adresate Guvernului si MDRT in vederea imbunatatirii absorbtiei fondurilor europene.
„Am supus aprobarii deciziei membrilor CDR Centru realocarea fondurilor disponibile pe DMI 3.3 – ”Imbunatatirea dotarii cu echipamente a bazelor operationale pentru interventii in situatii de urgenta”, la celelalte domenii majore de interventie ale Axei prioritare 3 – ”Imbunatatirea infrastructurii sociale”, din cadrul Programului REGIO 2007-2013 si, in unanimitate, cei prezenti au decis ca DMI 3.1, ce prevede investitiile in infrastructura serviciilor de sanatate, reprezinta prioritatea majora din regiune. De asemenea, tot in cadrul acestei sedinte, membri CDR prezenti au decis ca fondurile disponibile pe Axa prioritara 5, de la DMI 5.2 ce prevede finantarea proiectelor destinate structurilor si functiunilor turistice, sa fie alocate proiectelor aflate in listele de rezerva pe DMI 5.1, ce vizeaza finantarea unor obiective de patrimoniu, pentru valorificarea potentialului lor turistic. Astfel, ne vom concentra atentia asupra investitiilor in obiective importante, pentru fructificarea unor proiecte depuse la sediul ADR Centru, care au intrat pe listele de asteptare ale Programului REGIO in Regiunea noastra“, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Atasat regasiti Componenta aprobata a CDR Centru si a CRESC Centru, iar mai multe informatii referitoare la ordinea de zi si materialele sedintei, puteti accesa link-ul http://www.adrcentru.ro/Detaliu.aspx?t=CDRSedinte&eID=1371.
Alba Iulia, 13.09.2012