Fonduri europene nerambursabile de aproximativ 43 miliarde de euro vor fi alocate Romaniei in perioada de programare 2014-2020, din care peste 22 miliarde de euro sunt alocate pentru politica de coeziune. Acest fapt este o certitudine, dupa adoptarea de catre Comisia Europeana a Acordului de Parteneriat 2014 – 2020 cu Romania, documentul care prezinta modul in care vor fi folosite fondurile europene structurale si de investitii in viitoarea perioada de programare. Romania este cel de al 11-lea stat care a obtinut aprobarea Comisiei Europene pe acest document.
Documentul trimis de Romania in luna iunie 2014 a raspuns in final exigentelor Comisiei in aproximativ patru luni de la trimiterea oficiala a acestuia. Tara noastra a inceput inca din primavara anului 2013 negocierile pe marginea acestui document, in cadrul dialogului informal. De atunci au avut loc negocieri permanente cu reprezentantii Comisiei, pentru a obtine o strategie cat mai buna de folosire a banilor europeni, pentru romani si pentru Romania.
Comisia Europeana a adoptat acest Acord de parteneriat cu Romania, pentru definirea strategiei de utilizare optima, in intreaga tara, a fondurilor structurale si a investitiilor europene. Acordul pregateste terenul pentru investirea a 23 de miliarde euro, suma care reprezinta totalul finantarilor in cadrul politicii de coeziune in perioada 2014- 2020 (in preturi curente, incluzand finantarea in cadrul Cooperarii teritoriale europene si alocarile bugetare pentru Initiativa privind ocuparea fortei de munca in randul tinerilor). De asemenea, Romania primeste 8 miliarde euro pentru dezvoltare rurala si 168 de milioane euro pentru sectorul pescuitului si pentru cel maritim. Investitiile UE vor atenua somajul si vor stimula competitivitatea si cresterea economica prin sprijinul acordat inovarii, formarii profesionale si invatamantului in orase si in zonele rurale. De asemenea, investitiile vor promova spiritul antreprenorial, vor combate excluziunea sociala si vor contribui la dezvoltarea unei economii ecologice, in care resursele sunt utilizate eficient. Fondurile structurale si de investitii europene (fondurile ESI) sunt: Fondul european de dezvoltare regionala (FEDR), Fondul social european (FSE), Fondul de coeziune (FC), Fondul european pentru pescuit si afaceri maritime (EMFF) si Fondul european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR). Programul Operational Regional 2014-2020 va fi finantat din FEDR, la o valoare de circa 6,7 miliarde euro.
Vorbind despre acest acord, Comisarul european pentru politica regionala, domnul Johannes Hahn, a declarat: „Astazi (n.a. –ieri, 6 august) am adoptat un plan de investitii strategic, vital, care aseaza Romania pe calea crearii de locuri de munca si a cresterii economice in urmatorii 10 ani. Acest Acord de parteneriat reflecta determinarea comuna a Comisiei Europene si a Romaniei de a utiliza in modul cel mai eficient fondurile UE – investitiile noastre trebuie sa aiba caracter strategic, conform noii politici de coeziune – care sa vizeze in mod preponderent economia reala, cresterea economica sustenabila si investitiile in oameni. Insa obiectivul major nu este viteza, ci calitatea, iar in lunile urmatoare suntem pe deplin dedicati sa negociem cel mai bun rezultat posibil in ceea ce priveste investitiile realizate din fondurile structurale si de investitii europene in perioada 2014-2020. Pentru a asigura derularea unor programe de o buna calitate este nevoie de angajament din partea tuturor partilor implicate.”
Aceste fonduri sunt cruciale pentru capacitatea Romaniei de a face fata provocarilor in materie de dezvoltare pe termen mediu si lung. Acestea vor mobiliza finantari publice si private suplimentare destinate cresterii si crearii de locuri de munca si vor reduce decalajele regionale si sociale existente in Romania. Investitiile vor fi directionate catre stimularea activitatilor de inovare si a competitivitatii intreprinderilor pentru sporirea valorii adaugate a acestora, stimularea cresterii si crearii de locuri de munca si imbunatatirea performantei sistemului de cercetare si inovare, inclusiv a calitatii invatamantului superior, a cooperarii cu sectorul de afaceri si a investitiilor private. Una dintre provocarile cheie ale Romaniei este aceea de a-si dezvolta si spori semnificativ potentialul agricol, in prezent extrem de concentrat pe activitati cu valoare adaugata mica, in paralel cu sprijinirea procesului de restructurare a exploatatiilor agricole si cu asigurarea fortei de munca necesare din alte sectoare competitive.
Investitiile in capitalul uman si sustinerea accesului populatiei pe piata muncii, precum si a imbunatatirii competentelor acesteia va reprezenta una din principalele prioritati ale Romaniei, cu accent pe aspectele evidentiate in recomandarile specifice tarii. Un accent puternic este plasat pe combaterea somajului in randul tinerilor. Fondurile vor finanta initiative destinate imbunatatirii sistemelor de educatie si formare, in scopul asigurarii unei mai bune corespondente intre competentele fortei de munca si necesitatile pietei, in special in ceea ce priveste invatamantul tertiar si cel vocational, punand totodata accentul pe educatia si ingrijirea copiilor de varsta frageda, pe invatamantul primar si secundar, mai ales la nivelul comunitatilor defavorizate. Sectorul sanatatii va beneficia la randul sau de un sprijin puternic, fiind vizate comunitatile defavorizate si promovandu-se o alternativa la spitale, printre care unitatile de ingrijire medicala primara si ambulatorie sau serviciile de e-sanatate. Totodata, vor beneficia de sprijin din fondurile ESI eforturile Romaniei de a trece de la structuri institutionalizate la solutii plasate sub responsabilitatea comunitatii pentru copii, persoane varstnice si persoane cu dizabilitati. FSE va sprijini, de asemenea, eforturile Romaniei de a imbunatati calitatea administratiei publice nationale prin reforme structurale, asigurand totodata sprijin adaptat institutiilor publice cheie, plecand de la planurile de actiune elaborate cu sprijinul Bancii Mondiale.
„Aceasta strategie de investitii are la baza importanta contributie pe care Romania o realizeaza deja prin sustinerea UE in atingerea unor obiective ale acesteia si anume cresterea inteligenta, incluziunea sociala si atenuarea efectelor schimbarilor climatice. In prezent, Romania are o baza solida in acest Acord de parteneriat, care implica toate fondurile structurale si de investitii si care imprima o directie strategica viitoarelor programe care vor stimula inovarea, vor transforma IMM¬-urile romanesti in modele de crestere. La nivelul ADR Centru suntem pregatiti sa atragem fondurile europene ce vor fi alocate Regiunii Centru pentru sectoarele in crestere, precum energia, ingineria, pentru orasele din Romania. Este important ca beneficiile cresterii economice si ale crearii de locuri de munca sa fie vizibile nu doar in orase, ci si in mediul rural. „Bruxelles-ul” nu va indica in amanunt modul in care ar trebui cheltuit fiecare cent; in schimb va lasa la latitudinea specialistilor din Romania, care isi cunosc cel mai bine meseria, industria si regiunile locale, alegerea modalitatilor de actiune in vederea asigurarii unui viitor sustenabil”, a declarat – dupa aprobarea Acordului de Parteneriat – domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.