Consultare publică pentru Ghidul specific aferent achiziției de mijloace de transport public – POR 2014-2020, Obiectivul specific 3.2

Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a publicat, spre consultare publică, Ghidul specific pentru apelul de proiecte privind achiziția de mijloace de transport public, din cadrul Axei Prioritare 3 – „Sprijinirea tranziției către o economie cu emisii scăzute de carbon”, Obiectivul specific 3.2 – „Reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane bazată pe planurile de mobilitate urbană durabilă”, apelurile de proiecte cu numărul POR/2018/3/3.2/2/7 REGIUNI/în parteneriat și POR/2018/3/3.2/2/ITI/în parteneriat.

Eventualele observații și propuneri pot fi transmise, la adresa regio@mdrap.ro, până la data de 3 august 2018.

Aceste apeluri se adresează în principal solicitanţilor de finanţare reprezentaţi de parteneriatele dintre Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca lider de parteneriat şi unitățile administrativ-teritoriale oraşe şi municipii, cu excepţia celor de 39 municipii reședință de județ eligibile în cadrul Axei prioritare 4 – „Sprijinirea dezvoltării urbane durabile”.

Activităţile care vor fi sprijinite sunt achiziționarea de troleibuze, achiziționarea de autobuze electrice, achiziţionarea şi instalarea punctelor/ stațiilor de reîncărcare a autobuzelor electrice, achiziţionarea și instalarea componentelor/sistemelor de bilete integrate pentru călători („e-bilete”  sau „e-ticketing”) și achiziţionarea și instalarea componentelor/ sistemelor de managementul traficului, precum și a altor sisteme de transport inteligente.

Valoarea minimă eligibilă a unui proiect va fi de 500.000 euro și cea maximă de 48.000.000 euro.