In Regiunea Centru a demarat depunerea de proiecte finantabile prin POR 2014-2020

Peste 50 de milioane euro fonduri nerambursabile sunt disponibile la nivelul Regiunii Centru pentru finantarea proiectelor ce urmaresc cresterea eficientei energetice in cladirile rezidentiale (blocuri), indeosebi a celor care inregistreaza consumuri energetice mari. Apelul de proiecte pe prioritatea 3.1 din cadrul Programului Operational Regional 2014-2020, destinat cresterii eficientei energetice in cladirile rezidentiale, a fost lansat in urma cu doua luni, iar la sediul ADR Centru a inceput depunerea de cereri de finantare.

Aceste cereri de finantare se pot depune de catre Unitatile Administrativ Teritoriale (UAT) din mediul urban, respectiv primariile de orase, municipii din judetele Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu, fiind elaborate insa in parteneriat cu Asociatiile de proprietari. O cerere de finantare depusa poate solicita minim 100.000 euro, iar valoarea maxima eligibila a unui proiect nu poate depasi valoarea de 5 milioane euro. Din valoarea totala a proiectului, prin POR 2014-2020 se vor finanta 60% din totalul cheltuielilor eligibile ale proiectului, diferenta de 40% fiind asigurata de catre primarii si Asociatiile de proprietari beneficiare. O cerere de finantare poate include un numar maxim de 10 blocuri, fiecare dintre acestea constituind o „componenta” in cadrul proiectului, dar o primarie care se incadreaza in conditiile de eligibilitate prevazute in prezentul ghid, poate depune mai multe cereri de finantare. Sunt eligibile blocurile de locuinte construite intre 1950 si 1990, iar proiectele trebuie sa urmareasca reducerea consumului de agent termic si, in final, a poluarii urbane.

Dupa mai putin de 3 luni de la lansarea acestui domeniu de finantare, la sediul ADR Centru din Alba Iulia a inceput depunerea efectiva a cererilor de finantare. Pe aceasta prioritate de investitii Primaria din Toplita solicita finantare pentru reabilitarea a noua blocuri de pe sase strazi din municipiu. In precedenta perioada de finantare, Primaria Toplita a mai implementat 3 proiecte din cadrul Planului Integrat de Dezvoltare Urbana, proiecte in valoare totala de aproximativ 50 milioane lei, prin care s-au modernizat strazile din zona centrala, s-au instalat camere de supraveghere pentru intarirea sigurantei publice si o fosta centrala termica de cartier a fost transformata in centru social integrat.

”Acest tip de apel de proiecte este o continuare a tipului de finantare acordata prin POR 2007-2013, Axa 1.2, pentru reabilitarea termica a blocurilor. De aceea putem spune ca primariile municipiilor din Regiunea noastra cunosc deja acest apel, iar interesul cetatenilor este foarte mare pentru aceste investitii. Vom asigura atat transferul de bune practici din precedenta perioada de finantare si vom sprijini solicitantii de fonduri ca sa evite problemele din anii trecuti in implementarea proiectelor. Acum ghidurile sunt simplificate, documentele care trebuie depuse sunt mai putine, iar perioada de evaluare si selectie va fi mai scurta. Este foarte important faptul ca a inceput depunerea cererilor de finantare, lucru care va duce si la inceperea investitiilor in zonele urbane, cat mai curand posibil, dupa incheierea perioadei de evaluare”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru. 

Contractarea proiectelor pe aceasta prioritate de investitii se va face pe principiul ”primul venit, primul servit”, iar apelul va fi deschis depunerii pe o perioada de 6 luni, pana in 16 noiembrie 2016, ora 10.00. Tinand cont de importanta acestei prioritati de investitii la nivel regional, in scurt timp, la sediul Agentiei vor mai fi depuse cereri de finantare in acest domeniu. In cadrul POR 2014-2020 sunt lansate prioritatile ce vizeaza finantarea proiectelor de eficienta energetica a cladirilor si iluminatului public, de restaurare a patrimoniului cultural, de revitalizare a oraselor, de reabilitare a infrastructurii rutiere regionale, pentru diversificarea economiilor prin turism, precum si prioritatea de investitii destinata finantarii imbunatatirii competitivitatii intreprinderilor. Pentru mai multe detalii despre acest program la nivel regional puteti accesa:  http://regio-adrcentru.ro/.