In data de 7 decembrie 2011, la sediul Consiliului Judetean Mures, ADR Centru a organizat o intalnire de lucru a reprezentantilor autoritatilor administratiei publice locale pentru analizarea stadiului implementarii Programului Operational Regional in Regiunea Centru. La aceasta reuniune de lucru au participat si membrii Comitetului Regional de Evaluare Strategica si Corelare (CRESC) Centru.
Alte doua teme specifice, aflate in stransa legatura cu modul de structurare a viitoarelor directii de dezvoltare ale Regiunii Centru si cu definirea unui portofoliu de proiecte viabile si de mare impact, abordate in cadrul intalnirii de la Targu Mures, au rezultat in urma unor studii realizate de ADR Centru cu referire la „Infrastructura de transport – factor cheie in dezvoltarea durabila a Regiunii Centru”, precum si la „Dezvoltarea turismului in Regiunea Centru”. De asemenea, reprezentantii ADR Centru au prezentat participantilor o informare privind lucrarile sedintei Comitetului de Monitorizare al Programului Operational Regional, care s-a desfasurat la Bucuresti, in perioada 22-23.11.2011.
”In cadrul intalnirii am facut o analiza atenta pe toate cele cinci axe ale programului REGIO si am ajuns la concluzia ca proiectele sunt in stadii avansate de implementare, ceea ce face sa speram la finalizarea lor cu succes in urmatoarea perioada. Trebuie sa-i sprijinim in continuare pe beneficiari, deoarece implementarea Programului Operational Regional, REGIO 2007-2013, in Regiunea Centru este o prioritate pentru ADR Centru. De aceea acordam asistenta directa celor peste 300 de beneficiari de proiecte finantate din fonduri nerambursabile pentru dezvoltare regionala si avem atrase, prin contracte, fonduri de peste 345 milioane euro, iar alte aproape 80 milioane euro vor fi contractate in scurt timp. Prin toate aceste fonduri contribuim activ la dezvoltarea regiunii si raspundem nevoilor identificate ale cetatenilor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.