”Au trecut mai mult de sapte ani si jumatate de cand implementam in Regiunea Centru Programul Operational Regional, pentru dezvoltarea judetelor Alba, Brasov, Covasna, Harghita, Mures si Sibiu. Ne-au fost alocate sume nerambursabile de peste 470 milioane euro, dar in acest rastimp la ADR Centru au fost depuse aproape 1200 proiecte, prin care s-au solicitat peste 1,22 miliarde euro. Necesarul de fonduri a fost, si este in continuare, foarte mare, iar munca noastra a constat in evaluarea si analiza tuturor acestor proiecte. Pana la urma, aceasta activitate s-a concretizat prin contractarea a 484 de proiecte, a caror valoare nerambursabila solicitata depaseste 578 milioane euro. Aceste fonduri atrag la randul lor alte investitii si, astfel, intreaga regiune beneficiaza de o finantare totala de peste un miliard de euro pentru dezvoltare socio-economica. Orice panou sau material cu logo REGIO reprezinta un proiect care a primit finantare nerambursabila. Iar impactul si rezultatele benefice ale acestor proiecte cetatenii le pot observa in viata de zi cu zi. Vorbim de obiective si sisteme de infrastructura modernizata in multe localitati din cele sase judete din regiunii, dar si de investitii semnificative pentru dezvoltarea afacerilor. La nivel regional, gradul de contractare a fondurilor REGIO a depasit 122%, in timp ce gradul de absorbtie a ajuns la aproape 58%, ca urmare a platilor de aproape 270 milioane euro rambursate beneficiarilor”, a declarat domnul Simion Cretu, director general ADR Centru.
Pe parcursul acestor ani s-au creat peste 3600 noi locuri de munca si aproape un milion de locuitori din Regiune beneficiaza direct de rezultatele atinse prin implementarea acestor proiecte. In perioada 2007-2014 s-au reparat si se modernizeaza peste 320 km de drumuri judetene, dar si strazi din mai multe orase. Tot in orase, mai precis in municipiile resedinta de judet, se reabiliteaza termic 2860 apartamente, iar numarul acestora se va mari, ca urmare a proiectelor aflate in stadiu de precontractare. Sanatatea oamenilor fiind o prioritate, 13 unitati medicale si 35 de centre sociale se renoveaza si se doteaza pentru a imbunatati serviciile de profil oferite cetatenilor din Regiune. Salvarea de vieti omenesti a fost si ratiunea pentru care unitatile SMURD din cele sase judete au primit peste 100 echipamente de interventie in situatii critice. Salile de clasa si laboratoarele din 75 de scoli sunt dotate cu mobilier si echipamente specifice, iar prin lucrarile de renovare si extindere derulate, toate aceste scoli vor fi luminate, incalzite si pregatite pentru studiul a peste 12.000 elevi. Se construiesc 11 noi structuri pentru dezvoltarea afacerilor, iar patru locatii dezafectate ce se intind pe mii de metri patrati se pregatesc pentru construirea de incubatoare sau centre de afaceri. Tot din fondurile alocate se dezvolta, extind si doteaza capacitatile de productie si servicii a 248 de microintreprinderi. Cetati istorice, biserici fortificate, o biserica evanghelica si un muzeu se restaureaza prin fondurile nerambursabile derulate de catre ADR Centru. Turismul din Regiunea Centru a inceput sa faca pasi consistenti in cresterea calitatii serviciilor oferite prin reabilitarea a patru statiuni turistice, prin dezvoltarea a 25 structuri de agrement, parcuri tematice, dar si prin crearea unui teren de golf si a unei partii de schi.
Pe pagina de internet www.regio-adrcentru.ro, sectiunea Impact Regio, cei interesati pot vizualiza un Infografic care prezinta intuitiv principalii indicatori atinsi de ADR Centru in procesul de implementare a Programului Operational Regional 2007-2020 in Regiunea Centru.