Prelungire termen implementare proiecte în domeniile de Specializare Inteligentă din Regiunea Centru

Aici se poate consulta versiunea actualizată pentru ”Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru”, care include prelungirea termenului de implementare a schemei de ajutor de stat și de minimis până la data de 31.05.2023.

ADR Centru a publicat o versiune actualizată pentru ”Ghidul Solicitantului Simplificat pentru pregătirea portofoliului de proiecte pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul Specializării Inteligente, din Regiunea Centru”, care include modificarea termenului de implementare a schemei de ajutor de stat și de minimis până la data de 31.05.2023, față de 31.12.2022, conform Ordinului Ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene nr. 293/15.03.2022.

Ghidul solicitantului a fost elaborat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru în calitate de administrator de schemă de minimis/ajutor de stat în conformitate cu prevederile Programului Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020 şi a OUG 88/2020 pentru susţinerea actorilor regionali în pregătirea de proiecte strategice în domeniul Specializării Inteligente în vederea finanţării acestora în perioada 2021 – 2027, accelerând, astfel, procesul de absorbţie al fondurilor alocate.

Finanțarea este asigurată din Programul Operațional Asistență Tehnică (POAT) 2014-2020, Axa prioritară 1 „Întărirea capacității beneficiarilor de a pregăti și implementa proiecte finanțate din FESI și diseminarea informațiilor privind aceste fonduri”, Obiectivul Specific 1.1 „Întărirea capacității beneficiarilor de proiecte finanțate din FESI de a pregăti şi de a implementa proiecte mature”, Acțiunea 1.1.1 „Asistență orizontală pentru beneficiarii FESI și specifică pentru beneficiarii POAT, POIM și POC, inclusiv instruire pentru aceștia și pentru potențialii beneficiari FESI”.

Vă recomandăm să consultați periodic website-urile Agenției, www.adrcentru.ro și www.regio-adrcentru.ro, pentru eventualele modificări ale ghidului.