Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 a publicat în data de 9 aprilie 2021, Ghidul solicitantului – Condiții specifice de accesare a fondurilor în cadrul apelurilor de proiecte POR/2021/9/9.1/2/Întreprinderi, Axa prioritară 9 – Sprijinirea regenerării economice și sociale a comunităților defavorizate din mediul urban, Prioritatea de investitii 9.1 – Dezvoltare locală sub responsabilitatea comunității (DLRC) – varianta finală.
Ghidul a fost aprobat prin ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 520 din 9.04.2021 şi se adresează beneficiarilor eligibili pentru PROIECTELE aferente Strategiilor de Dezvoltare Locală prin mecanismul DLRC, selectate la finanțare în cadrul Programului Operațional Capital Uman (POCU) 2014-2020.